Radu Toma: Uniunea Europeană, Ucraina, Georgia și… (II)

10:12, 31 octombrie 2019 | Actual | 173 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Iertată să ne fie imaginea propusă, dar în toată povestea cu demersul euroatlantic la Marea Neagră, cu NATO, UE etc. în acele locuri, Georgia apare ca o anexă în fundul curţii. Georgienii spun cu mândrie, şi trebuie aplaudaţi pentru asta, că „Aici începe Europa” dar, dacă este vorba de alianţa militară nord-atlantică, atunci ne amintim că ultimii soldaţi occidentali pe care i-au văzut în ţara lor, au fost câţiva cruciaţi rătăciţi acolo pe la 1200 şi un pic pe vremea efemerului Imperiu Latin de Răsărit.

 

UE şi Georgia menţin relaţii de pe la 1996 în cadrul programului Politica Europeană de Vecinătate (European Neigh bourhood Policy, ENP) şi, după anii de suişuri şi coborâşuri ai administraţiei Saakaşvili, un acord de asociere a început să fie negociat în 2012 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 2016 (20). Dar, războiul ruso-georgian din 2008 şi revenirea Crimeii la Rusia, în martie 2014, i-au determinat pe unii membri importanţi ai Uniunii Europene să facă pasul înapoi şi să afirme că nu îşi vor complica relaţiile lor cu Moscova de dragul Georgiei (21). Un alt obstacol de netrecut pe calea apropierii Georgiei de comunitatea euroatlantică a fost şi rămâne problema cu potenţial de conflict deschis a republicilor caucaziene Oseţia de Sud şi Abhazia, desprinse din Georgia, şi în prezent un subiect nenegociabil pentru administraţia de la Moscova.

 

Din 2014, când Parlamentul European a adoptat o rezoluţie ce afirma, vag, că Georgia „are o perspectivă europeană etc.” multe nu s-au întâmplat, notabil rămâne doar faptul că la 28 martie 2017 legislaţia europeană a permis cetăţenilor georgieni cu paşapoarte biometrice să călătorească fără viză, pentru perioade scurte, în majoritatea ţărilor UE (22).

 

După ce, în primăvara lui 2018, cu ocazia vizitei la Bruxelles a preşedintelui Giorgi Margelaşvili al Georgiei, preşedintele Consiliului Europei, Donald Tusk, a afirmat că „Raporturile UE cu Georgia sunt puternice, avem un parteneriat excelent”(23), iarăşi nu s-a petrecut mai nimic până în vară, la Summitul Alianţei militare nord-atlantice de la Bruxelles, unde a fost dată publicităţii o Declaraţie a Comisiei NATO-Georgia, ce a reluat limbajul optimist, dar steril, din anii anteriori, cităm fragmentar din textul ei: „Georgia este unul din partenerii operativi cei mai apropiaţi ai alianţei… recunoaştem sacrificiile şi contribuţiile poporului georgian la securitatea noastră comună… Şefii de state şi guverne ale NATO preţuiesc angajamentele şi contribuţia Georgiei la dezbaterile strategice privind securitatea la Marea Neagră… Georgia reafirmă hotărârea sa de a deveni membră a NATO, o prioritate de vârf a politicilor sale externe şi de securitate, sprijinite larg de publicul georgian şi, în prezent, stipulate şi în Constituţie… Şefii de state şi guverne ale NATO exprimă sprijinul lor deplin pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional. Ne adresăm Rusiei ca să renunţe la recunoaşterea aşa-zisei independenţe a provinciilor georgiene Abhazia şi Oseţia de Sud etc.”

 

Ultima declaraţie comună NATO-Georgia de la Summitul 2018 al alianţei a fost un text de rutină reluat de 10-12 ani încoace la diferite ocazii oficiale, sau alte evenimente. În pofida hotărârii aparent neschimbate de a deveni membră a alianţei, documentul nu scoate nicio vorbă despre perspectivele reale de aderare a Georgiei. Este limpede deci, că parteneriatul „îngheţat” de atâta vreme al alianţei cu georgienii se confruntă cu riscul unei revizuiri serioase în ce priveşte consecinţele poziţiei geopolitice a acelei ţări asupra negocierilor dintre părţi. De asemenea, că o tărăgănare atât de lungă ar putea duce, în cele din urmă, la apariţia unei poziţii mai puţin favorabile faţă de alianţa militară nord-atlantică a publicului georgian. Şi, nu în ultimul rând, trebuie spus limpede, că Tbilisiul oficial insistă atât de mult ca ţara lor să intre în NATO tocmai din pricina securităţii fragile din Caucazul de Sud. Or, asta sună ca o invitare a organizaţiei militare nord-atlantice la un conflict deschis cu Rusia, în sfera ei de influenţă istorică şi direct pe frontierele ei. Cine ar accepta asta la Washington, sau la sediul alianţei, de la Bruxelles?

 

Făcându-se, parcă, ecoul celor spuse de noi adineaori despre NATO, extinderea alianței la Marea Neagră, Georgia și Ucraina, scria în „Foreign Affairs” la 20 martie 2019 Charles Kupchan, profesor de politici globaliste la Georgetown University, din Washington, D.C. și un membru reputat al lui Council on Foreign Relations, tot din capitala SUA, cităm: „Trump are dreptate nu numai când insistă ca aliații să onoreze partea ce le revine din cheltuielile de apărare, dar și atunci când pune în discuție rațiunile de a continua extinderea alianței, așa cum a făcut-o în cazul Muntenegrului, în 2017. De la încheierea Războiului Rece, NATO a admis 13 noi membri din Europa Centrală și de Est, o mișcare ce a înrăutățit considerabil relațiile sale cu Rusia… Reacția Kremlinului este de înțeles: cu greu am putea crede că Statele Unite ar sta cu mâinile încrucișate, dacă Rusia ar încheia o alianță militară cu Canada și Mexicul și ar desfășura trupe rusești pe frontiera americană…Totuși, după ce va integra și Balcanii, NATO ar trebui să închidă ușile. Extinderea, în continuare, către Est și acceptarea Georgiei și Ucrainei ca membri ai alianței – așa cum s-a promis la Summitul NATO din anul 2008 – ar aduce riscul unui conflict deschis cu Rusia. Într-adevăr, Rusia a luat Georgiei în 2008 și Ucrainei în 2014 bucăți de teritorii, iar unul dintre motive a fost, printre altele, ca să blocheze încercările acestor țări de a deveni membre ale NATO. Alianța ar trebui să evite să-și erodeze propria-i credibilitate, extinzându-se și mai adânc în periferiile Rusiei și asumându-și angajamente ce s-ar dovedi greu de onorat”(24).

 

La început de aprilie 2019, în preajma aniversării a 70-a de la întemeierea alianței militare nord-atlantice, o adevărată inflație de comentarii a unor experți reputați au vorbit despre un NATO ajuns la capăt de drum (25).

(va urma)

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,