Radiație dubioasă: Bruxelles, primul oraș ce refuză tehnologia 5G

15:52, 6 mai 2020 | Actual | 698 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Planurile aferente unui proiect-pilot ce vizează implementarea unei reţele 5G de internet wireless de mare viteză în Bruxelles au fost stopate din cauza îngrijorărilor legate de sănătatea rezidenţilor.

În iulie, guvernul belgian a încheiat un acord cu trei operatori de telecomunicaţii pentru a relaxa normele stricte referitoare la standardele de radiaţie în Bruxelles, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.

Însă, potrivit autorităţilor din Regiunea Bruxelles, pentru moment este imposibil să se estimeze nivelul radiaţiei ce va fi emisă de antenele necesare pentru implementarea acestui serviciu 5G.

„Nu pot să susţin o astfel de tehnologie dacă standardele de radiaţie, care trebuie să protejeze cetăţenii, nu sunt respectate, indiferent dacă este vorba despre o reţea 5G sau de un alt tip”, a declarat ministrul belgian al Mediului, Celine Fremault, pentru site-ul Bruzz.be. 

„Oamenii din Bruxelles nu sunt cobai a căror sănătate poate fi vândută pentru a face profit. Nu putem să lăsăm absolut nimic în sfera dubiilor”, a adăugat politiciana belgiană.

Proiectul-pilot nu este fezabil în contextul standardelor actuale de radiaţie, iar Celine Fremault a declarat pentru Buzz.be că nu intenţionează să facă o excepţie în acest caz.

Regiunea Bruxelles are standarde de radiaţie deosebit de stricte pentru proiectele din domeniul telecomunicaţiilor. Standardul de 6 volţi per metru a generat deja probleme în trecut, atunci când a fost vorba despre implementarea unei reţele 4G de internet de mare viteză în capitala belgiană.

Săptămâna trecută, mai multe administraţii locale din Belgia au eşuat încă o dată în încercarea lor de a ajunge la un acord în privinţa licitaţiei de licenţe 5G.

Procedura s-a blocat în etapa în care a fost discutată împărţirea veniturilor. Următorul guvern belgian va avea sarcina de a gestiona această propunere, a declarat săptămâna trecută ministrul Telecomunicaţiilor din Belgia, Philippe De Backer.

Sursa: https://stiri.md

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,