Usatîi: Chirtoacă – nebun urban

15:38, 13 octombrie 2015 | Politica | 1035 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

După ce ieri, edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă a apelat la rusisme, chiar dacă se declară pro-român, caracterizând acțiunile lui Renato Usatîi și Igor Dodon, calificându-i drept: ,, Dva debila eto sila” , astăzi, Renato Usatîi i-a dat o replică lui Chirtoacă, numindu-l ’’nebun urban’’.

Oricât ar încerca Chirtoacă, nu reușește să scape de imaginea de nebun urban. Primarul se crede șef. A decis că poate diviza și cuceri. Primarul spune că în Piața Marii Adunări Naționale sunt protestatari sinceri, iar lângă Parlament, cei care își doresc să obțină câștiguri politice.„, a scris Usatîi pe o rețea de socializare.

Totodată, liderul PN, s-a arătat deranjat de faptul că Dorin Chirtoacă divizează societatea în două, pro-români și pro-ruși, menționând că de fapt, societatea este împărțită în hoți și cei de la care se fură.

,,Timp de douăzeci de ani au împărțit societatea în stânga și în dreapta, pro-ruși și pro-români. Acum din nou un om direct legat de hoții incompetenți de la Chișinău povestește despre protestatari buni și răi.  Societatea e împărțită în hoți și cei care sunt furați. Primarul Chișinăului, deși critică PLDM-ul și Partidul Democrat, este în mod clar de partea hoților. 

Amintim că ieri primarul de Chișinău a declarat i-a dat lui Dodon și Usatîi calificativul:  „dva debila eto sila”. Ulterior, în cadrul unei emisiuni TV, Chirtoacă i-a poreclit pe Usatîi și Dodon  „Igor Kremlin” și „Renato Mausoleu”.

„Amândoi bagă limba cât mai adânc, până în adâncurile organelor interne ale lui Putin’’, a afirmat Chirtoacă, arătându-și nivelul de inteligență și cultură.