Timofti a discutata și cu Dacian Cioloș

15:27, 17 februarie 2016 | Politica | 1110 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Președintele Republicii Moldova,  Nicolae Timofti, a purtat, astăzi, 17 februarie discuții cu prim-ministru României, Dacian Cioloș, la un dejun oficial, ținut la Vila Lac 1, din București.

Șeful statului a mulțumit, cu acest prilej, pentru susținerea necondiţionată şi consistentă acordată de Guvernul României procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi implementării proiectelor energetice și de infrastructură bilaterale, menționând necesitatea menținerii trendului ascendent în relațiile bilaterale moldo-române.

La rândul său, premierul român Dacian Cioloș l-a informat pe președintele Timofti despre rezultatele vizitei sale la Bruxelles, vizând Republica Moldova și a menționat că decizia înaintării anumitor condiții Guvernului de la Chișinău în schimbul deblocării primei tranșe din împrumutul de 15 de milioane de euro nu reprezintă lipsă de încredere, ci mai degrabă un set de reforme așteptate de cetățenii Republicii Moldova, dar și de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

În context, prim-ministrul Cioloș a spus că „România va continua să fie un avocat al Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.

Cele două părți au abordat necesitatea derulării proiectelor energetice comune, făcând referire la continuarea lucrărilor la gazoductul Iași-Chișinău, conform standardelor europene de calitate, dar și despre îmbunătățirea mediului de afaceri din Republica Moldova, într-un context atractiv pentru investitorii români și străini.

De asemenea, a fost abordat subiectul identității culturale, istorice și lingvistice comune, ca un argument în plus pentru susținerea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.