Ședință închisă la Parlament, la solicitarea lui Voronin

12:37, 2 decembrie 2015 | Politica | 933 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

La ședința Legislativului de la Chișinău au început audierile privind fraudele din sistemul bancar, la care au fost chemați procurorul general Corneliu Gurin, directorii Serviciului de Informații și Securitate și Centrului Național Anticorupție, Mihai Bălan și Viorel Chetraru, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, și ministrul în exercițiu al Finanțelor, Anatol Arapu, pentru a fi audiați în legătură cu „furtul miliardului”. Ședința însă se desfășoară cu ușile închise la solicitarea liderului PCRM, Vladimir Voronin, fiindcă raportorii nu vor putea „să deschidă mai multe paranteze” referitor la subiect și va fi „un miting, ca data trecută”.

Socialistul Igor Dodon însă nu a fost de acord cu solicitarea lui Vladimir Voronin.  El a declarat că scopul acestor audieri este ca atât deputații, cât și opinia publică să afle mai multe lucruri și să fie informați vizavi de investigațiile privind frauda din sistemul bancar. Dodon a cerut ca ședința să fie publică, iar atunci când raportorii nu vor putea spune public anumite lucruri, să găsească „altă modalitate legală” să o facă.

Și liberal-democratul Tudor Deliu s-a pronunțat, de asemenea pentru ca audierile celor cinci șefi de instituții să fie publice: „Noi nu avem ce ascunde de cătățenii R. Moldova. Mai ales că asistăm la o justiție televizată când presei i-au fost oferite materiale din dosar. Vrem ședință deschisă”.

Cu toate acestea, ședința se desfășoara așa cum a dorit Vladimir Voronin, cu ușile închise. Propunerea comunistului a fost susținută și de PL și PD.