Sancțiunile UE în cazul Navalnîi. Oligarhii scapă, Putin râde, caravana trece

12:04, 24 februarie 2021 | Externe, Politica | 180 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

În urma condamnării opozantului lui Putin, Alexei Navalnîi, principiul sancțiunilor individuale a fost aprobat de miniștrii de externe ai UE. Sancțiunile însă sunt timide și este greu de crezut că persoanele vizate vor fi într-adevăr afectate.

Miniștrii de externe ai UE au convenit „sancțiuni individuale” împotriva oficialilor ruși. Dar împotriva cui? Nu se știe încă. Depinde de șeful diplomației europene, Josep Borrell , să propună rapid o listă de persoane „din aparatul de poliție și judiciar responsabil pentru tratamentul inacceptabil la care a fost supus Alexei Navalnîi.

Aceștia vor fi oamenii care au participat la arestarea principalului opozant al lui Vladimir Putin, cei care au participat la persecuția, și otrăvirea sa, scrie Le Point.

Nici un oligarh rus nu va fi însă pe lista lui Josep Borrell. „Este greu să-i sancționăm pe oligarhi. Nu putem acționa decât împotriva oficialilor și asta doar dacă avem dovezi”, a subliniat, de altfel, șeful diplomației luxemburgheze, Jean Asselborn, citata de France 24.

Potrivit Reuters, sancțiunile îi vor viza șeful Comitetului Federal de Anchetă, pe directorul autorității penitenciare ruse, comandantul Gărzii Naționale și pe procurorul general al Rusiei.

Apropiații lui Navalnîi denunță moliciunea europenilor

„Dacă totul se reduce la sancționarea a unor oficiali de la Kremlin cărora nu le place să călătorească în străinătate și nu au proprietăți în străinătate, atunci aceste sancțiuni nu vor fi durerose și nu vor transmite mesajul dorit”, a avertizat Leonid Volkov, un apropiat al lui Alexei Navalnîi.

Volkov a venit la Bruxelles pentru a pleda pentru sancțiuni europene împotriva oligarhilor apropiați Kremlinului.

Moscova, „dezamăgită” de sancțiunile UE

De partea sa, Kremlinul i-a avertizat pe europeni înainte de întâlnirea lor de luni. Moscova este „pregătită să reacționeze” în cazul „unei noi runde de măsuri restrictive, unilaterale, nelegitime”, a avertizat ambasadorul rus la UE, Vladimir Chișov, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt.

Ulterior, ministerul rus de Externe a declarat că este „dezamăgit” de decizia Uniunii Europene de a sancționa patru înalți oficiali ruși.

„Decizia adoptată de Consiliul Afaceri Externe (al UE) la 22 februarie sub un pretext alambicat pentru a pregăti noi sancţiuni ilegale şi unilaterale împotriva unor cetăţeni ruşi este dezamăgitoare”, a indicat comunicat ministerul.

Interese de tot felul îi dezbină pe cei 27

Relațiile dintre UE și Rusia au atins un punct scăzut, au recunoscut miniștrii UE. Dar capacitatea lor de a fi de acord cu privire la reacția care urmează să fie adoptată a ridicat întrebări până de curând: unele țări din Europa de Est au cerut un ton mai puternic, în timp ce altele au pledat pentru dialog, în special din cauza intereselor economice și energetice sau a intereselor strategice.

Însă comportamentul Moscovei în timpul vizitei recente a lui Josep Borrell a confirmat în ochii tuturor statelor membre că Rusia s-a angajat într-o „abordare confruntativă” față de UE.

Efectivitatea sancțiunilor – interzicerea intrării în UE, înghețarea activelor în UE etc. – trebuie confirmată în termen de o săptămână.

Aceasta va fi prima dată când UE își va folosi „Legea Magnitsky”, noul său regim global de sancțiuni pentru încălcarea drepturile omului, a argumentat Borrell.

Sancțiunile, apă de ploaie pentru Putin

Rămâne de văzut dacă cei vizați de Borrell vor fi cu adevărat afectați de astfel de măsuri.

Va fi necesar să se stabilească dovezi opozabile persoanelor vizate „în instanță, conform cerințelor statului de drept”, a adăugat Borrell.

Reamintim că, din 2014, UE a decis sancțiuni împotriva Rusiei (atât personalități, cât și companii) ca răspuns la anexarea Crimeei și la destabilizarea Ucrainei.

Sancțiunile au fost extinse în mod regulat de la summit la summit european, fără impact major asupra politicilor lui Vladimir Putin. Fără impact asupra cercului de apropiați ai liderului de la Kremlin.

Și, bineînțeles, fără impact asupra proiectelor energetice ale europenilor cu rușii, cum este, în prim plan, gazoductul Nord Stream 2

Sursa: https://www.national.ro