Reforma APL: Moldova rămâne fără primării

13:54, 17 februarie 2021 | Politica | 80 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Executivul are trei scenarii pentru reforma teritorial administrativă a Republicii Moldova, între care unul care prevede reducerea numărului de primării de nivelul I cu tocmai 90 la sută, adică din cele 896 existente astăzi să mai rămână doar 93.

Acest al treilea scenariu, care poartă denumirea „COMPACT”, este prezentat în Tabelul 9 „Caracteristicile cantitative ale scenariilor spațiale de reformă administrativ-teritorială” al Studiului privind scenariile de reformă administrativ-teritorială propus de Grupului de lucru privind reforma administrației publice centrale și locale, instituit de prin Dispoziția Guvernului 123-d din 28 iulie 2020

Tabelul 9 Caracteristicile cantitative ale scenariilor spațiale de reformă administrativ-teritorială al Studiului privind scenariile de reformă administrativ-teritorială

© SCREENSHOT / GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

Tabelul 9 „Caracteristicile cantitative ale scenariilor spațiale de reformă administrativ-teritorială” al Studiului privind scenariile de reformă administrativ-teritorială

Potrivit celui de-al treilea scenariu elaborat de experții guvernamentali, distanța medie pe care ar trebuie să o parcurgă cetățeanul până la sediu primăriei ar urma să fie de 12,5 kilometri, iar cea maximă de aproape 30 de kilometri.

Totodată, numărul locuitorilor unei primării ar urma să fie în mediu de peste 28 de mii, iar cea maximă de tocmai 65 de mii.În același timp, potrivit aceluiași al treilea scenariu, suprafața maximă a unei primării ar urma să fie de 784 de mii de kilometri pătrați.

Reforma preconizată de autoritățile centrale prevede reducerea și a numărului e raioane. de la 35 la doar 5.

Deja unii primari au reacționat la aceste propuneri ale Executivului și opinia lor este una extrem de negativă. Primarii sunt nemulțumiți nu doar de prevederile acestui al treilea, scenariu, dar și de celelealte două, care prevăd la fel reducerea numărului de primării cu tocmai 74 la sută (scenariul MODERAT) și cu 83 la sută (în cazul celui INTERMEDIAR).

Spre exemplu, primarul comunei Gangura, raionul Ialoveni, Marcel Bobeica, afirmă că majorarea distanței dintre domiciliul cetățeanului și sediul primăriei constituie o mare problemă pentru toți: și pentru oameni, și pentru administrația publică locală.

„Ce beneficii urmează să aibă cetățenii de la această reformă, oare o reformă nu se face de dragul cetățenilor, noi de acum avem comune unde distanța dintre localități  este de 10 km și e problema cu transportul public și ca să fie un reprezentat al administrației publice locale în aceste sate?”, întreabă primarul comunei Gangura.

Marcel Bobeica se arată nedumerit de faptul că autoritățile centrale nu vin cu propunerea de descentralizarea financiară a administrației publice locale.”Oare, în primul rând, nu ar trebui să facem o descentralizare financiară și să oferim impozite direct primăriilor ( o parte din TVA, acciza, impozitul din activitatea de întreprinzător, alte taxe ) și după să analizăm dacă pot supraviețui aceste primării??”, mai întreabă primarul comunei Gangura din raionul Ialoveni.

Este de așteptat că în curând vor veni cu reacții și alți primari de sate și comune.

Sursa: https://sputnik.md