Prima sută de zile a lui Gaburici

20:36, 5 iunie 2015 | Politica | 1850 vizualizări | Nu există niciun comentariu

Premierul Chiril Gaburici şi-a prezentat raportul privind activitatea de 100 de zile a Guvernului, enumerând printre realizări continuarea reformelor şi lupta cu corupţia. Potrivit acestuia, s-a acţionat „în forţă, în ciuda tuturor presiunilor şi jocurilor politice”.

Prim-ministrul a menţionat că în primele 100 de zile au fost iniţiate un şir de reforme „de importanţă vitală pentru ţară” şi au fost realizate acţiuni care să le aducă cetăţenilor „siguranţă în ziua de mâine”.

Premierul a împletit realizările cu promisiunile, astfel că lista a ieşit destul de lungă. Prin urmare, realizările fiind modeste şi discutabile, Gaburici a pus accentul pe proiecte de viitor: scoaterea organelor Procuraturii de sub influenţa politicului, lichidarea imunităţilor pentru judecători, deputaţi etc., reformarea unor importante instituţii ale statului, între care Comisia Naţională de Integritate şi Curtea Constituţională, susţinerea agriculturii, investiţii în şcoli, drumuri reparate şi alte planuri măreţe. Nu că ar fi ceva nou, pentru că astfel de promisiuni au făcut toţi şefii de guverne de la 2009 încoace, şi la învestire, şi la 100 de zile, şi ori de câte ori li s-a oferit ocazia.

Cele trei mari priorităţi ale Guvernului în perioada următoare vor fi: unitatea naţională, statul de drept şi economie sustenabilă (avându-se în vedere, probabil, scoaterea acesteia la suprafaţă).

Premierul Gaburici s-a referit şi la provocările pe care le-a înfruntat, dar de care se va ciocni şi în continuare.

O „diagnosticare” detaliată a sistemului a arătat că corupţia este peste tot, aceasta fiind „principala problemă a ţării”. Premierul Gaburici şi-a exprimat regretul că nu are mai multe pârghii pentru lupta cu aceasta.

O altă provocare este birocraţia şi rezistenţa sistemului, pe care va încerca să o învingă, în acest sens fiind formulate anumite iniţiative ce ţin de transparenţa şi eficienţa instituţiilor publice.

Referindu-se la ineficienţa sistemului, Gabirici a menţionat că nu înţelege „cum în secolul XXI Guvernul poate să producă atâta hârtie inutilă, care trebuie să treacă prin 10 oameni, în 3 zile, şi să lase încă 3 copii pe drum, până ajunge la destinatar”.

„Culmea este că există ministere în care peste 30% din angajaţi sunt şefi. Eu cred că oamenii trebuie să fie puţini, buni şi bine plătiţi”, a mai adăugat premierul.

Ar trebui să mai amintim însă că cele 100 de zile de guvernare ale lui Gaburici au fost marcate de scandalul diplomelor de studii ale acestuia, existând suspiciunea că şi-ar fi falsificat actele de studii.

Bloggerul Veaceslav Balacci face şi el un „raport alternativ” al celor 100 de zile de aflare a lui Chiril Gaburici în fruntea Cabinetului de Miniştri. Acesta menţionează între altele că „100 de zile au fost suficiente pentru Gaburici ca să calce pe grebla pe care a călcat şi Iurie Leancă, după doi ani în ipostază similară, de simplu premier. A semnat o horărâre secretă de guvern prin care s-a făcut şi el complice la jaful de la BEM, garantând cu banii noştri, ai contribuabililor, creditele neperformante păpate de cei care l-au făcut premier, de la Voronin până la Filat”.

Balacci mai spune că „sub premierul Gaburici, MAI-ul s-a încâlcit în re-re-reforme, ajungând în situaţia în care Suedia şi-a retras finanţarea „reformării” instituţiei, până la vremuri mai bune şi reformatori mai adevăraţi”.

Bloggerul se referă şi la eşecul Republicii Moldova pe calea aderării la UE, după summitul de la Riga, eşec pe care Gaburici ar trebui să şi-l asume, alături de partidele „care s-au aventurat să-l facă premier, dacă tot au ajuns ambele, luate împreună, la sub 10% de credibilitate?!”.

Balacci precizează cu ironie: „Nu am în vedere o cerere de demisie, pe care tocmai a anunţat că e gata să o depună. Ştiu că se va întâmpla. Şi ştiu că nu depinde de el dacă se va întâmpla peste o săptămână sau o lună, sau două. Din nou, nimic dramatic. Nu va fi prima dată când va fi… exmatriculat”.

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *