Cele două fotolii de primar, de Chișinău și de Bălți, vor fi ocupate la 20 mai.
Comisia Electorală Centrală a decis luni organizarea de alegeri locale noi în municipiile Chișinău și Bălți.
Decizia a fost luată după lungi și aprinse dezbateri, iar membrii CEC Sergiu Gurduza și Valentin Șerban s-au arătat revoltați de procedura de pregătire a ședinței CEC, dar mai cu seamă a proiectelor de hotărâre privind aceste scrutine.
CEC a aprobat și bugetul devizului de cheltuieli pentru alegerile în cele două municipii. Suma va depăși 22 de milioane de lei.
Documentul va fi remis Guvernului și Parlamentului pentru aprobare.