Partidele care ar accede în Legislativ în urma unor eventuale alegeri parlamentare anticipate

12:56, 23 noiembrie 2015 | Politica | 1110 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

 

Patru partide și o eventuală formațiune politică formată în baza Platformei Civice Demnitate și Adevăr ar accede în Legislativ dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, arată datele unui sondaj realizat de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova.

Partidul Socialiștilor s-ar clasa pe prima poziție, pentru PSRM ar vota 16,4% din alegători. Partidul lui Renato Usatîi ar fi votat de către 15,2% din alegători, ocupând locul 2 în preferințele electoratului.

În Parlament ar mai accede PPEM (6,8%), PD (6,7%) și un nou partid, format în baza Platformei Civice Demnitate și Adevăr (6,3%).

Sub pragul electoral s-ar situa PL(5,8%), PCRM (5,5%) și PLDM (2,5%).

Totodată, peste 22% din respondenți nu și-au exprimat o opinie clară, în timp ce 6% au spus că nu se vor prezenta la vot.

Potrivit sondajului,  peste 66% din respondenți își doresc alegeri anticipate în 2016, în timp ce peste 56% vor ca Platforma Civică Demnitate și Adevăr să se transforme într-un partid politic, care ulterior să acceadă în Parlament.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1187 de persoane.

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,