O poveste de succes cu final lamentabil

20:39, 5 iunie 2015 | Politica | 1042 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

În ultima perioadă, sondajele de opinie atestă o scade bruscă a numărului celor care pledează pentru aderarea la Uniunea Europeană (chiar dacă preşedintele Timofti a declarat la summitul de la Riga că majoritatea cetăţenilor RM îşi văd viitorul în UE). Barometrul de Opinie Publică, realizat acum câteva săptămâni, arăta că 50 la sută dintre moldoveni ar prefera aderarea la Uniunea Vamală, în timp ce procentul celor care ar opta pentru Uniunea Europeană a scăzut până la aproximativ 30 la sută. (Sondajele anterioare arătau o repartizare aproape egală între cele două opţiuni.) Până de curând, cei mai mulţi vedeau motivul ba în propaganda antieuropeană, ba în inerţia din capul oamenilor, care, chipurile, s-au obişnuit să privească cu jind înspre Est, ba în faptul că producătorii nu vor, din comoditate, să se modernizeze, pentru a se putea reorienta către piaţa occidentală.

 

Tot mai mulţi recunosc însă în ultima perioadă că această tendinţă a fost provocată chiar de aşa-zişii politicieni proeuropeni, care au transformat ideea de integrare europeană într-o afacere profitabilă şi într-o mare amăgeală cu ajutorul căreia au reuşit să se menţină la putere. Între timp, a devenit clar că cei care au ajuns în fruntea ţării pe valul violenţelor din 7 aprilie, fluturând drapelul europenismului, nu au fost ghidaţi nici pe departe de ideea democratizării, reformării instituţiilor statului, destructurării schemelor frauduloase sau de grija pentru cetăţeni, ci doar de interese obscure şi dorinţă de căpătuire. Noua putere a răsturnat-o pe fosta pentru a prelua gestionarea fluxurilor financiare, pentru a acapara instituţiile statului şi a şi le pune în propria slujbă. O dovadă în acest sens este şi faptul că actualmente, fosta guvernare comunistă şi fosta-actuala guvernare „proeuropeană” au ajuns la reconciliere şi, practic, s-au reunit într-o coaliţie care cârmuieşte astăzi ţara.

Despre „succesul” lor şi dezgustul nostru

Primele semne de dezgust şi dezamăgire au apărut încă atunci când incoruptibilul luptător pentru binele poporului, Mihai Ghimpu, într-o pledoarie emoţionantă despre rolul istoric al Alianţei, care ne-a fost dată nouă, nevrednicilor, de către Cel de Sus, puncta cu convingere că aceasta este condamnată să existe, „cu toată contrabanda, cu toată corupţia, cu toate hoţiile, mârşăveniile, manipulările, minciunile” şi alte păcate ale ei. Pentru că Alianţa este succesul nostru şi stavila împotriva revenirii comuniştilor la putere.

Despre succesul nostru, ce să vorbim, au fost multe şi importante: tranzacţiile dubioase din sistemul bancar, care au dus la „dispariţia” fără urmă a miliardului, înstrăinarea aeroportului etc. Despre succesele lor nu putem să vorbim decât cu legitimă mândrie: şi-au extins afacerile, li s-au umflat conturile, au mai agonisit nişte proprietăţi prin străinătate, şi-au trimis copiii la carte pe la cele mai prestigioase şi mai scumpe şcoli din lume.

Cât preţ au putut să pună pe ideea europeană oamenii aduşi cu hurta în Piaţa Marii Adunări Naţionale, funcţionarii ameninţaţi cu concedierea şi obligaţi să participe la tot felul de zaiafeturi organizate de politicienii care ne îndemnau să ne bucurăm de „regimul fără vize”, de „ratificarea acordului”, să ne veselim şi să râdem ca proştii, în timp ce ei îşi mai îndesau câteva milioane în buzunare. Ne-au chemat să-i mai votăm o dată, pentru că, fatalitate, nu avem alternativă, alţii mai buni decât ei nu există. Fără noi, parcursul european este în pericol, ne-au spus Filat, Plahotniuc, Lupu, Ghimpu şi restul. Alegeţi-ne pe noi, pentru că într-un an-doi, vă ducem în Europa, iar dacă Europa ne va spune să nu furăm, nu vom mai fura, se jurau aceştia.

Despre „angajamentul moral” al societăţii civile

Mai mult decât atât, partidele politice înglodate până peste cap în corupţie, în tot felul de afaceri dubioase, care au furat cât au putut până au pus ţara pe brânci, au fost ajutate să acceadă iarăşi la putere de aşa-zisa societate civilă, care astăzi ne îndeamnă să ieşim la proteste şi să-i dăm jos pe „hoţii de la putere”. Cine-şi mai aminteşte, cu doar câteva zile înaintea alegerilor din noiembrie trecut, cam aceiaşi reprezentanţi ai „societăţii civile” chemau „toţi cetăţenii Republicii Moldova să participe la scrutinul din 30 noiembrie şi, prin votul lor, să susţină perspectiva europeană a ţării noastre”. ONG-urile semnatare ale Apelului îşi asumau „angajamentul moral de a exercita un control mai dur şi riguros asupra noii guvernări, în ceea ce priveşte lupta cu corupţia de nivel înalt şi respectarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”.

În fond, îndemnul acestora era în deplin acord cu ceea ce spunea şi Ghimpu acum câţiva ani – sunt hoţi, sunt corupţi, sunt mincinoşi, dar trebuie să rămână la guvernare, pentru că ei sunt „speranţa” noastră. „Pe durata ultimei guvernări, corupţia la cel mai înalt nivel nu a fost extirpată, iar justiţia a rămas nereformată. Cert este că interesele personale obscure au prevalat asupra responsabilităţii în faţa cetăţenilor ţării”, se constata în apel. Dar, cu toată dezamăgirea şi deruta, nu aveam altă alternativă, decât să-i alegem pe cei care după alegeri vor forma o coaliţie ce-şi va „asuma în mod univoc angajamentul de a guverna ţara în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere cu UE”.

Cât ar părea de straniu (de fapt, nimic straniu), nimeni dintre aceşti reprezentanţi ai societăţii civile nu şi-a pus cenuşă pe cap, nu a recunoscut că a greşit. Acum, tot ei cheamă lumea să-i dea jos pe cei pentru care şi-au asumat „angajamente morale”. A apărut cineva de pus în loc?

Ideea integrării europene nu mai pare să ne surâdă, cel puţin nu într-un proxim viitor. În cancelariile europene nu mai ia nimeni în serios „povestea de succes” a Republicii Moldova. Summitul de la Riga a consemnat eşecul partidelor care au fluturat timp de cinci ani lozinca integrării. Şi dacă uşa nu ne-a fost trântită în nas, aceasta nici nu ne-a fost deschisă. Încă în ajunul summitului, mai mulţi oficiali europeni au ţinut să puncteze că Parteneriatul Estic nu oferă garanţii de aderare şi că Uniunea Europeană nu mai ia în calcul o eventuală extindere spre Est, cel puţin, nu acum, dar ni s-a permis în schimb să „visăm” la integrare. Între timp, visul riscă să se transforme în coşmar.