Mihai Ghimpu: „Comuniștii nu mai reprezintă o problemă pentru Republica Moldova”

17:55, 3 octombrie 2015 | Politica | 1523 vizualizări | Un comentariu Autor:

Președintele Partidului Liberal consideră că Partidul Comuniștilor (PCRM) nu mai reprezintă o problemă pentru Republica Moldova. O astfel de declarație a fost făcută vineri seara, în cadrul emisiunii „Bună seara”, de la postul public Moldova 1.

În opinia lui Mihai Ghimpu, PCRM nu mai reprezintă un pericol, pentru că a devenit „mai loial” față de cursul integrării europene.

„Problema Republicii Moldova nu sunt comuniștii. Azi sunt socialiștii. Comuniștii au devenit deja mai loiali față de cursul european. Domnul Voronin în sfârșit a înțeles, dar știa foarte bine și înainte că fără sprijinul Europei noi nu putem să consolidăm acest stat, să schimbăm viața, să majorăm pensii, salariile, să ridicăm economia”.

Întrebat ce crede despre o eventuală fuziune între Partidul Democrat (PD) și Partidul Comuniștilor (PCRM), Ghimpu a declarat că indiferent de realizarea sau nerealizarea acestui scenariu, mai important este păstrarea vectorului european.

Anterior, în cadrul emisiunii Politica, de la postul TV7, liderul comunist Vladimir Voronin nu a exclus posibilitatea unei apropieri sau fuziuni între PD și PCRM.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,