Comunicat PPCD

14:02, 31 iulie 2019 | Politica | 310 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

De ceva vreme o persoană care în trecut a fost membru al PPCD, Radu Bușilă, apare tot mai des în prim-planul evenimentelor publice ale Partidului Șor.

Dat fiind faptul că mai mulți colegi și jurnaliști ne-au solicitat comentarii în legătură cu aparițiile acestuia în calitate de suporter al altei formațiuni politice, Biroul Permanent al Partidului Popular Creștin Democrat precizează că el și-a asumat noua postură din proprie inițiativă. De altfel, cazul lui nu este singular. Mai sunt și alte câteva persoane care se pare că s-au desprins de formațiunea noastră politică și au optat pentru afilierea la alt partid.

Precizăm că decizia de a se afișa pe post de promotor activ al obiectivelor unui alt partid politic îi aparține în totalitate respectivei persoane și nu are nici o legătură cu PPCD. Până la urmă, nimeni nu poate să-i pună la îndoială dreptul la libera asociere.

În legătură cu această situație, în urma pierderii legăturii cu PPCD și afilierii la alt partid, Partidul Popular Creștin Democrat ia act de încetarea calității de membru al acestuia.

Biroul Permanent al Partidului Popular Creștin Democrat

31.07.2019

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,