Ambasada Israelului învinuiește ziarista Oana Stănciulescu de „antisemitism” și „negarea holocaustului”

16:56, 25 martie 2016 | Politica | 1745 vizualizări | Un comentariu Autor:

Ambasada Israelului de la București reacționează la numirea Oanei Stănciulescu în funcția de membru al Consiliului de Administrație a TVR. Într-un comunicat oficial, se spune că “ambasada Statului Israel la București a aflat cu îngrijorare despre numirea într-o funcție – cheie, în cadrul Televiziunii de Stat, a doamnei Oana Stănciulescu, jurnalist cu experiență, dar cu nenumărate exprimări publice antisemite și simpatii vădite față de Mișcarea Legionară”.

Amintim că, prin afirmațiile sale, doamna Stănciulescu a pus la îndoială existența Holocaustului și s-a identificat cu lideri ai Mișcării Legionare, responsabili pentru ororile Holocaustului din România, se arată în comunicatul misiunii diplomatice.

Reprezentanța diplomatică a statului Israel atențează că “o astfel de decizie poate avea un impact negativ semnificativ în ceea ce privește prezentarea obiectivă a faptelor istorice și promovarea valorilor democrației, cu precădere asupra noilor generații, vulnerabile în fața unor eventuale dezinformări”.

Amintim că candidatura jurnalistei Oana Stănciulescu a provocat revolta unui grup de intelectuali, care au semnat o scrisoare publică prin care cer retragerea acestei candidaturi, suspectată de “simpatii legionare”.

Criticile în adresa ziaristei au fost provocate de opoziția pe care aceasta a adoptat-o față de așa-numita “lege antilegionară”, dar și pentru participarea la evenimentele dedicate martirilor români din închisorile comuniste.

„Dacă Legea 217 (legea antilegionară – n.r.) s-ar aplica, noi toţi de aici, când ieşim din librărie, ar trebui să ne aştepte nişte jandarmi, nişte mascaţi, să ne urce în dubă şi să ne ducă la puşcărie, pentru că aşa prevede legea 217, ca cei care fac ceea ce facem noi aici – ce facem noi aici se cheamă, conform legii 217, promovăm – noi, pentru că promovăm nişte eroi ar trebui să fim arestaţi”, declarase aceasta în cadrul expoziției „Dragoste în vremea rezistenţei” organizată de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, dedicată celor care au luptat în rezistenţa anticomunistă.

„Auzeam ieri, la Realitatea, un domn spunând că sunt pasibili de rigorile acestei legi cei care au repere morale pe aceşti domni (Vintilă Horia, Ion Gavrilă Ogoranu, Valeriu Gafencu – n.r.). (…) Şi poate că şi noi suntem vinovaţi că nu protestăm, că nu vrem să schimbăm legea, că nu facem ceva ca deciziile tribunalului poporului să fie anulate. Dacă acceptăm toate aceste lucruri, acceptăm ca cineva să ne taie rădăcinile. Eu nu vreau să ne taie nimeni rădăcinile!”, a mai adăugat Oana Stănciulescu.

Jurnalista a devenit membru al Consiliului de Administrare a TVR, după ce Comisiile de Cultura reunite ale Parlamentului au avizat, marți, favorabil toți candidații Consiliului de Administrație al TVR, iar plenul Parlamentului a validat, în aceeași zi, cu 312 voturi „pentru” și 21 „împotriva” toți cei 13 candidați.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,