Pierre-Antoine Plaquevent: Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului (7)

09:23, 2 ianuarie 2020 | Actual, Cărți | 219 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(fragment din cartea cu același titlu, în curs de apariție la Universitatea Populară) 

Filosofia societății deschise. Teoria reflexivității și sociologia haosului

Contribuţia analitică cea mai importantă a  lui  George  Soros este rezumată de modelul teoretic pe care l-a numir teoria reflexivității. Așa cum am amintit deja, exact din experienţa sa din lumea financiară își extrage George Soros propriile concepţii filosofice. Această teorie este deci ieșită direct din observarea vieţii și din evoluţia pieţelor financiare. Teoria reflexivităţii încearcă deci să aplice domeniilor Bursei și  pieţelor  financiare idei care amintesc de ideile dezvoltate de mecanica cuantică în domeniul cercetării fizice fundamentale. Efectiv, noţiunea centrală în teoria reflexivităţii a lui George Soros este principiul indeterminării, principiu similar cu faimosul principiu al incertitudinii al lui Heisenberg, care este folosit în fizica cuantelor.

Ideea centrală din teoria lui George Soros este că pieţele financiare sunt în fapt imprevizibile prin natura lor, că nu tind către echilibru. Deși rezultatele pieţei sunt obiective și măsura- bile, ele nu sunt în fapt reale, deoarece rămân instabile. Nimic nu permite actorilor de la bursă să anticipeze raţional evoluţia pieţelor, și printr-un fel de intuiţie cvasi supra-raţională, un fel de alchimie, actorul de pe pieţe poate anticipa unele mișcări cruciale ale acestor. La modul general, regulile de pe pieţele financiare – ca și cele din fizică – sunt străine sferei percepţiei umane: ele nu se schimbă în funcţie de percepţia pe care o au despre ele persoanele. Oamenii dezvoltă astfel sisteme teoretice bazate pe convingerile lor, și nu pe certitudini. Ei operează atunci alegeri, dar acţionează în fapt ca și cum ar trăi într-o lume imaginară, deconectată de un real pe care nu-l pot cuprinde în ciuda eforturilor lor teoretice.

Niciuna din deciziile lor nu este cu adevărat fondată pe cunoaștere, consecinţele acţiunilor lor dovedindu-se în general total diferite de cele pe care le anticipaseră. Un principiu care amintește de cel al heteroteliei în câmpul istoric. Principiu care stipulează că rezul- tatul este adeseori foarte diferit de cel scontat la origine. O idee apropiată de ceea ce Max Weber numea ”paradoxul consecinţelor” sau de ceea ce Hegel considera a fi o ”șmecherie a raţiunii”.

Karl Popper contestase la timpul său caracterul știinţific al știinţelor sociale. Soros va aplica cumva aceeași metodă în do- meniul economic. Pentru Soros economia nu este o știinţă exac- tă, iar bursele funcţionează după logici care sunt oricum doriți, numai nu raţionale. Percepţia și intenţiile investitorilor și ale actorilor de pe piaţă nu sunt obiective decât în aparenţă:

Asta poate da impresia că piețele anticipează dezvoltările vii- toare cu precizie, dar în fapt nu aşteptările prezente sunt cele care corespund evenimentelor viitoare, ci evenimentele viitoare sunt fa- sonate de evenimentele prezente. Percepțiile participanților sunt în

mod intrinsec falsificate, şi există o conexiune cu dublu sens între percepțiile falisificate şi cursul actual al evenimentelor, care are drept consecință o lipsă de corespondență între cele două. Am numit această conexiune cu dublu sens reflexivitate.”

Anume această retroacţiune cu dublu sens între realitate și perceperea sa, George Soros o numește ”reflexivitate”. Acest concept constituie cheia de boltă a sistemului său și această idee o va aplica apoi în domeniul metapolitic. O mare parte din finanţiștii de pe Wall Street credeau, în epoca în care George Soros își începea cariera, că pieţele funcţionau după reguli economice raţionale, reguli care trebuiau descoperite. Reluând aici aceeași critică radicală pe care o făcea Popper împotriva filosofiilor istoriei ”istoriciste”, așa cum vom vedea mai încolo, Soros va introduce în domeniul financiar ideea de dezechilibru și de incertitudine. În maniera lui Heisenberg în domeniul fizicii, Soros va bulversa astfel obișnuinţele în vigoare în mediile financiare:

Viziunea pe care o aduc în ce priveşte înțelegerea lucrurilor în ge- neral este rolul pe care cunoaşterea imperfectă îl joacă în elaborarea evenimentelor. Economia tradițională se fondează pe teoria echilibre- lor, în care oferta echivalează cererea. Dar dacă aveți conştiința ro- lului important pe care îl joacă înțelegerea noastră imperfectă, ştiți atunci  că  de   fapt   aveți de-a   face  cu  dezechilibrul.

Ideea unei reflexivităţi a pieţelor avea să îi permită lui Soros să evolueze într-un univers mult mai nesigur, ceea ce îi conferea dintr-o dată un avantaj pe care el va ști să îl folosească de-a lun- gul întregii sale cariere.

Fondată sau nu, această teorie constituie o unealtă operativă care îi permite lui George Soros să înţeleagă evoluţiile posibile ale societăţilor și situaţiilor istorice în care intervine investind propriile sale mijloace financiare. Iată cum definea el însuși în 1990, chiar în momentul cel mai puternic al acțiunii sale de influenţă în Europa orientală:

”În cartea mea, Alchimia Finanțelor, am studiat reflexivitatea pe piețele financiare. Am susținut ideea că piețele financiare puteau fi interpretate ca procese istorice şi prin urmare puteau fi folosite ca laboratoare pentru a-mi testa teoriile despre istorie. (…) Există o dublă conexiune între opiniile actorilor politici şi situațiile la care ei participă. Pe de o parte, punctele lor de vedere sunt transformate în evenimente; pe de altă parte, evenimentele influențează opi- niile lor. Numesc prima conexiune funcție participativă, iar a doua, funcție cognitivă. Percepția şi realitatea sunt astfel conectate printr-o dublă buclă de retroacțiuni pe care o numesc reflexitivitate. Ceea ce numesc parti pris al actorilor joacă un rol crucial în cursul evenimentelor. Într-un caz tipic, parti pris-ul şi tendința dominantă a secvenței în curs se fortifică una pe alta, aducând raportul între cele două înr-un fel de impas.

Teoria reflexitivităţii poate să fie definită cu adevărat ca o teorie economică aplicată istoriei și sociologiei politice. Se poate vorbi de o teorie a reflexivităţii politice și istorice. Aplicată în domeniul in- gineriei sociale, este vorba pentru ”social influencer” de a studia cu atenţie terenul în care se va implica și de a păstra mereu în minte că situaţia poate căpăta forme complet diferite de cele așteptate la început, chiar din cauza intervenţiei sale. Este exact ceea ce se produce în perioadele de criză politică gravă și de revoluţie, momente istorice în care reţelele Soros se străduiesc să orienteze cursul evenimentelor.

Astfel, Soros acţionează cu mișcările revoluţionare și schimbările de societate așa cum face cu pieţele financiare. Studiind tendinţele în urcare și în coborâre, analizând în permanenţă cât mai multe date posibile și mai ales controlând persoanele și releele bune, el caută să reconfigureze echilibrele sociale și politice în favoarea intereselor sale, a obiectivelor sale, a viziunii sale despre lume. Viaţa societăţii și naţiunilor fiind percepute ca fluctuaţii pe pieţele financiare, supuse schimbării permanente în numele principiilor societăţii deschise și ale individualismului filosofic.

Dacă această teorie este eficientă sau nu, asta nu îl împiedică pe George Soros să fie convins că a contribuit la acumularea averii sale:

Teoria reflexivității este, în alți termeni, o teorie a istoriei. Dar nu are curajul de a se pretinde ştiințifică, deoarece nu furnizează explicații şi predicții deterministe.

Ea este doar un cadru conceptual care ajută la înțelegerea evenimentelor care au actori umani. Ea mi-a servit totuşi atunci când am devenit, după câțiva ani, un profesionist al finanțelor. Și m-a ghidat în activitățile mele filantropice.”

De altfel, George Soros revine adeseori asupra aspectului intuitiv și aproape ”psiho-magic” al activităţii sale în domeniul marii finanţe:

”(…) M-am specializat în detectarea şi exploatarea situațiilor îndepărtate de echilibru, cu un succes care m-a făcut să public Alchimia finanțelor, pentru a-mi expune abordarea. Alesesem cuvântul “alchimie” pentru a insista asupra faptului că teoria mea nu satisface exigențele canonice ale metodei ştiințifice. A gestiona un hedge fund înseamnă a exercita în permanență judecata pro- prie într-un mediu cu riscuri, activitate care poate sfârşi prin a fi covârşitoare. Sufăr de dureri de spate şi alte afecțiuni psihoso- matice, iar coloana mea vertebrală îmi trimite semnale la fel de prețioase ca filosofia mea.

În cartea-interviu Soros on Soros, publicată în 1995, el dezvolta din nou această concepţie alchimistă despre finanţe și ideea că economia, precum orice știinţă socială, nu este știinţifică:

Alchimiştii comit o eroare  grosolană  atunci  când  se  chinu- ie să transforme metale fără valoare în aur cu ajutorul câtorva incantații  (…)

Dar cu piețele financiare e altceva, deoarece incantațiile pot influența asupra deciziilor oamenilor care la rândul lor influențează cursul evenimentelor. Pe piețele financiare, teoriile pot altera substanța cărora i se aplică. Spre exemplu, teoria pieței eficiente a dat naştere folosirii foarte extinse a produselor derivate, iar produsele derivate sunt în măsură, în anumite circumstanțe, să producă krach-uri la bursă. Pentru că sunt obsedat de adevăr, îmi permit să insist: ştiința socială este o formă de alchimie, nu este o ştiință.

El revenea și asupra aplicării conceptului său în domeniul influenţei sociopolitice. La întrebarea ”Cum poate explica teoria dumneavoastră privind reflexivitatea şi cum poate prevedea cursul evenimentelor ?”  el răspundea:

Ea nu face asta. Ea nu se pretinde a fi o teorie ştiințifică. (…) Ceea ce mă interesează este ceea ce se întâmplă într-un caz precis. Asta e mai adevărat în ce priveşte evenimentele istorice, pentru care nu pot face o predicție fiabilă, ci doar să iau în calcul scenarii. Apoi, compar derularea evenimentelor, aşa cum se derulează acestea, cu ipotezele. Acestea nu au nici o valoare ştiințifică, dar sunt de mare utilitate practică: ele dau o mână de ajutor pentru a lua decizii în viața reală. Sunt incapabil să prezic cursul evenimentelor în acord cu generalizări universal recunoscute, dar pot elabora un cadru general care mă ajută să anticipez şi să modific pronosticurile în lumina experienței.” 

Revenind apoi la comparaţia care a fost deja stabilită între siste- mul său și principiile fizicii cuantice, el expunea ceea ce deosebește în mod esenţial demersul știinţific al cercetătorului de cel al funcţiei pe care și-a asumat-o, cea de actor non-statal care influenţează istoria contemporană:

Heisenberg a formulat o teorie ştiințifică privind incertitudinea, în vreme ce cadrul meu teoretic ajută la gestionarea incertitudinii într- un mod neştiințific. Este o deosebire importantă. Conform criteriilor ştiințifice, teoria mea nu are nici o valoare. Ea nu produce predicții şi nici explicații de tip determinist sau probabilist. Sunt un participant-gânditor, care încearcă să dea un sens condiției umane, situația mea este în mod fundamental diferită de cea a unui observator ştiințific .

Filosofia lui George Soros pare să se fundamenteze în fapt pe un principiu de critică radicală și de nominalism absolut. Adevărul nu există și orice efort de a gândi realul nu este decât o tentativă stângace a subiectului de a se strădui să cuprindă obiectul cerce- tărilor sale fără a reuși cu adevărat să-l cearnă. După imaginea pieţelor financiare, mereu fluctuante, mereu în mișcare:

Potrivit teoriei reflexivității, toate valorile noastre funda- mentale sunt imperfecte şi, în anumite condiții, faliile ies la iveală. Cu toate acestea, avem nevoie de aceste valori fundamentale pen- tru a păstra condițiile de cvasi-echilibru.

Și aici George Soros împrumută această noţiune de cvasi-echilibru de la o axiomatică provenită din analiza funcţionării pieţelor financiare.

Pieţe care sunt mereu în situaţie instabilă și precară, ameninţate în orice clipă de rupturi imprevizibile:

Există într-adevăr situații în care percepțiile şi realitatea sunt relativ aproape şi supuse unor forțe care contribuie la apropierea lor. Numesc asta stare de cavsi-echilibru. În alte situații, percepțiile şi realitatea sunt destul de îndepărtate fără ca vreo forță să se exercite pentru a le apropia: le calific drept condiții departe de echilibru. Există două feluri de dezechilibru: dezechilibrul static, în care dogmele prevalează şi condițiile sociale predominante sunt fixate în mod rigid, dar cu o anumită distanță unele de altele; şi un dezechilibru dinamic, în care lumea reală şi viziunile participanților se schimbă atât de rapid asupra capacității se a preveni o mare distanțare.(…) Să ne gândim la imaginea apei: ea se transformă în vapori sau ghiață în funcție de presiune și de temperatură. Aici e o chestiune de valoare. Problema este că valorile nu pot fi cunatificate pentru temperatură, deci trebuie să găsim o diferență calitativă. În acest punct demersul meu devine experimental.

Plonjată în această lume în permanentă reconfigurare, ce anume ar putea menţine un minim de echilibru social într-o societate deschisă? George Soros, conștient de această dificultate inerentă a sistemului său, încearcă atunci să recurgă la această noţiune de cvasi-echilbru, aplicată aici valorilor care ar subîntinde societăţile deschise:

Cum să ne sprijinim pe valori despre care ştim că sunt potențial deficiente?  Șaua răneşte aici. Stabilitatea, condițiile de cvasi-echilibru sunt foarte dorite, şi totuşi teoria reflexivității zguduie orice fel de încredere în valorile fundamentale. Putem elabora un sistem de valori care ar accepta faptul că înțelegerea noastră este în mod necesar imperfectă. Dar trebuie mai întâi să introducem conceptul de societate deschisă şi închisă. Societatea deschisă şi bazată pe recunoaşterea propriului nostru faliment. Societatea închisă o neagă. Dacă suntem slabi, societatea deschisă este preferabilă societății închise în care libertatea de a gândi şi de a alege lipseşte. Problema este că acest punct de vedere nu este împărtăşit decât de cei care au suferit personal de opresiunea unei societăți închise, sau au opinii bine ancorate în această privință.”

George Soros propune să se recurgă la un model sociologic istoric, care să alterneze societăţile deschise și închise, după imaginea perioadelor de laissez-faire și de tentativă de control asupra pieţelor. Și aici analogia cu piaţa financiară este centrală în viziunea politică și sociologică a lui Soros:

Piețele financiare, instabile prin natura lor, au nevoie să fie su- pervizate de o autoritate în mod explicit însărcinată să păstreze sau să restabilească stabilitatea. (…) În mod general, se introduce un control atunci când o disfuncție apare în mecanismele pieței, dar reglementările introduc la rândul lor distorsiuni şi în final eşuează şi controlul. Se trece deci de la laissez-faire la cealaltă extremă: controlul excesiv.  Aceste  mişcări  de  balanță  mi se par inevitabile; chestiunea esențială este de a măsura amplitudinea acestor oscilații. Într-un sistem financiar sau  politic  care  funcționează  corect,  controalele  sunt  atât  de  subtile, încât nu mai sunt remarcate, dar când totul se prăbuşeşte ca ur- mare a unui krach sau a unei depresii, controalele pot în mod brusc să devină excesive. Dacă societățile deschise nu erau supuse prăbuşirilor, nu ar mai fi loc pentru societățile închise.

Parcurgând aceste citate, ne dăm seama deja că George Soros consideră instabilitatea ca pe o proprietate inerentă societăţilor umane și stabilitatea ca pe o stare provizorie, uneori necesară, dar care sfârșește mereu prin a se solidifica într-un mod problematic într-o stare critică de închidere și de rigiditate pe care o numește ”societate închisă”. O viziune despre lume bazată pe analiza forţelor abstracte ale pieţei și finanţelor, aplicată aici la studiul sociologiei politice a comunităţii umane. O sociologie a relativităţii generale ce evocă în mod clar concepţiile cele mai avansate și mai abstracte ale fizicii cuantice, aplicate aici analizei condiţiei politice umane. O viziune în care societăţile par să treacă progresiv sau brusc de la starea solidă la starea lichidă, și în care sunt scrutate evoluţiile lor posibile pe curbe abstracte, după imaginea grafice- lor cursurilor la bursă.

Concepţie total impersonală și hipercritică, sociologia societăţii deschise se înrudește la George Soros cu o sociologie a haosului. Unul din biografii săi, Robert Slater, spune asta de altfel: ”fascinat de haos”. Sociologie a haosului, în care particulele elementare umane care constituie societăţile se deplasează și interacţionează între ele în mod aleatoriu și imprevizibil, obligând inginerul social să împingă tot mai departe eforturile cognitive pentru a le cuprinde și mai ales pentru a le domina. Rar, aproape niciodată, sunt evocate în gândirea politică teoretică a lui George Soros noţiunile de bine comun sau de in- teres general. Umanitatea socializată pare a fi astfel scufundată într-o stare de instabilitate cronică, trecând ciclic de la starea de închidere mortificată la cea de deschidere absolută și eliberatoare. După imaginea unei teorii economice a lui George Soros, ”boom and bust”. Teorie economică ce stipulează alternanţa peri- odică între ciclurile de expansiune și de contractare a pieţelor. Cetăţile umane fiind înţelese după imaginea pieţelor financiare: mereu în fierbere și mereu ameninţate de rupturi brutale și vio- lente care trebuie anticipate pentru a păstra sau pentru a profita de o oportunitate și de o breșă pentru a exercita o influenţă metapolitică.

O teorie care nu este fără legătură cu noţiunile de ”Solve et Coagula” dragi ezoteriștilor și franc-masoneriei speculative; noţiuni menite să reproducă, la scara cetăţilor, marile cicluri macrocosmice ale universului. La Soros, contemplarea sferelor superioare ale cosmosului este înlocuită de cea a apelor joase, inferioare, ale finanţelor internaţionale. Ape mereu în mișcare și în deplasări aleatorii și de nepătruns, spre deosebire de mișcarea perfectă și eliptică a ordinii sferelor pe care o contemplă filosoful-rege al teoriei platoniciene. Teorie platoniciană pe care Karl Popper o denunţase la vremea sa ca fiind matricea primordială a totalitaris- mului și inamică originară a conceptului de societate deschisă de-a lungul secolelor.

După modelul dialecticii istorice marxiste, dar mai ales hegeliene, teoria reflexivităţii este o unealtă cognitivă care îi permite lui George Soros să intervină direct în ţesătura istoriei. Dacă adoptăm schema hegeliană care vrea ca Istoria să fie o proiecţie a spiritului universal în timp, reflexivitatea ar fi atunci o modelizare teoretică, care, acţionând asupra istoriei umanităţii în derulare, ar vrea să se subsituie acţiunii spiritului în timp.  Asta poate părea să constituie o pretenţie exagerată, cea de a acţiona în calitate de ”spirit al lumii”, așa cum îl numea Hegel, dar nimci nu pare prea gigantic pentru hibrisul sorosian.

George Soros n-a afirmat el însuși că ar dori ca spiritul fundaţiei sale să devină spiritul lumii? Și că, după chipul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, el însuși este într-o anumită măsură ”invizibil, binevoitor și omniscient”.

(va urma)