Pierre-Antoine Plaquevent: Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului (3)

08:24, 20 decembrie 2019 | Actual | 349 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(fragment din cartea cu același titlu, în curs de apariție la Universitatea Populară)

Soros și liberal-conservatorii

Am evocat legăturile dintre miliardarul franco-britanic James Goldsmith și George Soros în anii ,90; Jim Goldsmith nu este ultima personalitate conservatoare-liberală legată de speculatorul globalist Soros la un moment sau altul din traiectoria lor politică. Îl mai putem cita pe Robert Ménard, azi reconvertit primar naţional-conservator la Béziers, dar altă dată fondator și director al ONG-ului cu numele foarte ”sorosian” de ”Reporters Sans Frontières” (RSF).

RSF  este  finanţată  oficial  de   Open   Society   cu   suma   de 70 378  euro în  2003.  Subvenţii care vor fi astfel venite de la National Endowment for Democracy (NED) în valoare de  35 000 euro în 2005. Epocă în care Robert Ménard era președinte al asociaţiei.

RSF constituia astfel una  din numeroasele ramificaţii  ale influenţei anglo-americane în lume, denunţând aproape exclusiv exacţiunile – reale sau presupuse – ale regimurilor politice în li- nia intereselor atlantiste. Regimuri precum cele din Cuba, China sau Venezuela, pe care RSF se va preocupa să le denunţe după o agendă întotdeauna sincronizată cu interesele americane ale momentului. Conform lui Jean-Guy Allard, jurnalist din Quebec stabilit la Havana, Robert Ménard ar fi dezvoltat legături mai mult decât ambigue cu anumite reţele legate de serviciile de informaţii americane în cadrul activităţilor RSF împotriva regimului castrist:

În cursul unui interviu, ex-agentul serviciilor de informații cu- baneze Nestor Baguer povestea că s-a întâlnit la 20 septembrie 2018 cu Ménard, pe vremea când ocupa postul de preşedinte al asociației jurnaliştilor cubanezi “independenți”. În mărturia sa, Baguer explică comportamentul lui Ménard ca fiind calchiat pe cel al agenților de servicii secrete. La Miami, asociatul lui Ménard, Nancy Pérez Crespo, a dezoltat o veritabilă rețea de agenți de informații cubaneză, a cărei pretinsă independență este garantată de subvențiile de milioane de  United States Agency for International Development (USAID) şi National Endowment for Democracy (NED), organisme ce se subordonează orientărilor Central Intelligence Agency (CIA).

În același spirit, Robert Ménard, azi denunţător angajat al ameninţării jihadiste, era în anii 2000 un acuzator plin de zel al lui Bachar Al Assad și al guvernului său laic anti-salafist. Parcursul lui Robert Ménard este în acest sens destul de simptomatic pentru metoda de influenţă pe care o utilizează soft power-ul atlantist pentru a urmări și stăpâni evoluţiile opiniei publice din Franţa și Europa. Ménard a fost astfel un ”sans-frontiéris- t” atunci când la modă era celebrarea lui Mandela, a traiului împreună și a satului global, iar azi, când emerge sensibilitatea populistă în faţa haosului creat de avansarea societăţii deschise, s-a reconvertit abil în ”frontierism” și conservatorism. Ne putem întreba dacă se mai află încă sub influenţa atlantistă în noile sale straie… Cu atât mai mult cu cât luările lui de poziţie publice vizează de obicei să orienteze curentul naţional francez către o linie mai degrabă neo-conservatoare.

Robert Ménard va demisiona de la Reporters sans frontières după 23 de ani de activitate în 2003, odată amorsată transformarea sa naţional-conservatoare, discursul actual al RSF este de altfel în mod public distanţat de luările sale de poziţie recente. Azi con- dus de Pierre Haski (cofondator și fost conducător al site-ului Rue 89), Reporters sans frontières face parte dintre ONG-urile anga- jate activ împotriva guvernului lui Viktor Orban, ţintă prioritară a reţelelor lui Soros. Astfel RSF se alarma recent pe motivul denunţării publice în Ungaria a jurnaliștilor finanţaţi de George Soros.

O altă figură conservatoare legată de George Soros este tânărul cancelar austriac Sebastian Kurz, noua egerie a dreptei conservatoare europene. Victoria sa cu ocazia ultimelor alegeri din Austria a fost urmată imediat de propagarea unui zvon mediatic care dădea seamă de o confruntare politică între Kurz și George Soros. O afirmație complet falsă, reluată și citată în epocă fără a fi verificată de către numeroase media suveraniste de toate tipurile.

Dar această fake news avea să fie în mod paradoxal ocazia de a se apleca asupra legăturilor care îl unesc pe Sebastian Kurz de reţelele Soros. Cel mai tânăr șef de stat din lume aparţine în fapt ECFR (European Council on Foreign Relations), un think tank europeist de înalt nivel fondat de George Soros și finanţat în mare parte de Open Society Foundation. O informaţie confirmată de simpla lectură a portalului Internet al ECFR pe care regăsim numele lui pe lista de membri austrieci:

– Sebastian Kurz – Federal Minister for Europe, Integration and Foreign Affairs ”.

Între alţi membri austrieci ai ECFR se află și Wolfgang Schüssel, fost cancelar federal al Austriei. Schüssel care realizase și el în 1999 o înţelegere  guvernamentală  între  liberali,  conservatori și populiști similară cu cea realizată de Sebastian Kurz cu FPÖ. Populiști conduși în epoca lui Schüssel de celebrul Jörg Haider. O alianţă care făcuse mare zgomot și care antrenase o campanie mediatică masivă împotriva Austriei. În calitate de ministru, apoi cancelar al unui guvern european, este destul de logic ca Sebastian Kurz să participe la think tank-uri de importanţă precum ECFR. Totuși, este astfel crucial să amintim rolul central pe care îl joacă reţelele lui Soros în cadrul ECFR și, mai mult, rolul pe care îl joacă acest think tank în politica europeană actuală, mai ales în materie de imigrare masivă și impusă, așa cum vom vedea în capitolul consacrat acţiunii OSF asupra migraţiilor de populaţii. Este important să înţelegem că influenţa politică a reţelelor societăţii deschise nu vizează doar politicieni sau jurnaliști ”de stânga”, dar și personalităţi din toate tendinţele spectrului politic contemporan.

Vom nota că însuși Viktor Orban a beneficiat și el de o bursă Open Society în 1989. O bursă care îi va permite să plece în Anglia să studieze societatea civilă britanică în cadrul studiilor sale care se refereau atunci la  ”Societatea civilă în Europa centrală”. Ceea ce se explică foarte bine în contextul Ungariei din epocă.

(va urma)