Pierre-Antoine Plaquevent: Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului (14)

08:11, 27 ianuarie 2020 | Actual | 684 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

 (fragment din cartea cu același titlu, în curs de apariție la Universitatea Populară)

 Societatea deschisă față în față cu ea însăși

Faţă de ideea de comerţ și de individualism fără frontiere eri- jate în etalon al întregii extistenţe umane, George Soros întrevede anumite problematici existenţiale pe care le pune per- spectiva unei societăţi deschise integrale. Iată ce spune în cartea Opening Soviet System, carte scrisă în momentul implicării sale în deconstrucţia sistemului sovietic la sfârșitul anilor 80:

O societate deschisă poate fi privită ca un model teoretic în care toate relațiile sunt contractuale. (…) Într-o societate moderat schimbătoare (NA: de exemplu, cele pe care le-au cunoscut eu- ropenii până în anii 80-90 ai secolului trecut), valorile stabilite şi legăturile familiale continuă să circumscrie obiectivele şi indivi- dualitatea persoanelor; dar într-o societate deschisă niciu- na din legăturile existente nu este definitivă, raporturile dintre individ și națiune,  familie și apropiați depind în întregime de propria sa decizie. Privind la cealaltă față a monedei, asta înseamnă că permanența legăturilor sociale a dispărut; structura organică a societății a fost dezintegrată până la punctul în care atomii săi, indivizii, plutesc a întâmăina vreun obstacol. 

Și mai semnificativ: ”Într-o lume în care toate acțiunile sunt o ches- tiune de alegere, comportamenul economic caracterizează toate câmpurile activității”; iar Soros adaugă: ”Asta nu înseamnă în mod necesar că persoanele acordă o mai mare atenție deținerii de bunuri decât valorilor spirituale, artistice sau morale, ci doar că toate valorile pot fi reduse la scara lor economică. (…) Poate că trăsătura cea mai înspăimântătoare a unei societăți perfect schimbătoare este declinul relațiilor personale. Ceea ce creează o relație personală este faptul că este legată exact de o anume persoană. Prieteni, vecini, soți, soții, vor deveni, dacă nu interşanjabili, uşor de înlocuit. (…) Părinți și copii vor fi teoretic uniți, dar legăturile care îi unesc vor deveni tot mai slabe. Contactul personal se va reduce şi el pe măsură ce mijloacele de comunicare vor deveni mai eficiente şi vor reduce necesitaea prezenței fizice. Tabloul care rezultă este oricum mai puțin plăcut.”

Neplăcut, dar ineluctabil, deoarece societatea deschisă constituie orizontul  implacabil al omenirii, după părerea lui George Soros. O anomie generalizată care are drept corolar imediat relativismul tuturor valorilor în toate domeniile condiţiei umane, inclusiv cele mai înalte: ”Acelaşi lucru şi cu idealurile. Loialitatea față de un ideal devine  şi mai mult o chestiune de opțiune decât de loialitate. Individul rămâne separat: adeziunea sa nu înseamnă identificare cu acest ideal, ci un act ales în mod conştient. Conştiința acestei alegeri rămâne între individ şi idealul adoptat.” Nimic nu mai leagă indivizii între ei,  fiecare angajament urmând să fie făcut într-o manieră extrem de voluntaristă, deoarece nu mai este susţinut de nici o necesitate socială, familială, civică sau religioasă, dat fiind că ”totul are un preţ” în relativismul absolut pe care se întemeiază societatea deschisă, în fapt o disocietate, o societate spartă în cioburi.

O societatea deschisă realizată este o societate fără tensiune colectivă, în care individul izolat trebuie de acum înainte să își asume greutatea existenţială a fiinţei sale în lume și a sensului vieţii sale. Lui îi revine să găsească de unul singur un ideal și o raţiune de a trăi, sau să sfârșească disperat sau nebun în fața lipsei de sens:

Necesitatea pentru indivizi de a găsi un scop şi un obiectiv îi pune într-o dilemă. (…) Inadecvarea individului ca unică sursă de va- loare poate să îşi găsească expresia în diferite moduri. Singură- tate, sentiment de inferioritate, culpabilitate, pot fi direct legate de absența unor obiective. Astfel de perturbări psihice sunt exacerbate de tendința oamenilor de a se simți personal responsabili de sentimentele lor în loc să palseze dificultățile personale în raport cu un context social precis. Psihanaliza nu e de nici un folos în acest domeniu: oricare ar fi valoarea sa terapeutică, excesiva preocupare a individului tinde să agraveze problema pe care caută să o rezolve.”

George Soros se dovedește a fi aici un fin psiholog și descrie perfect  realitatea  psiho-socială  a  societăţilor   post-moderne occidentale: a trăi fără un scop transcendent este imposibil (omul nu este o amibă sau un plancton), dar societatea des- chisă interzice orice alt orizont de așteptare decât individua- lismul exacerbat și căutarea plăcerii personale ca singură per- spectivă asupra vieții. Aici George Soros întrevede limita extremă a societăţii deschise în calitate de filosofie politică și riscul ca cetăţeanul, în faţa zidului de nihilism pe care îl reprezintă perspectiva de a trăi doar pentru sine însuși și pentru unica satisfacere a propriilor dorinţe, să nu regrete o lume și o ordine socială mai tradiţională și mai conservatoare, ”lumea de dinainte”:

Cei care sunt incapabili să găsească un obiectiv în ei înşişi pot fi aduşi în situația de a căuta o dogmă care să furnizeze individului un ansamblu de valori de-a gata şi un loc sigur în univers. O cale pentru a se debarasa de absența unui scop este de a abandona societatea deschisă. Dacă libertatea devine o povară insuportabilă, societatea închisă le va apărea atunci ca o salvare.  Am văzut în ce fel aşează moda critică de gândire povara datoriei de a decide asupra a ceea ce e just şi ceea ce e fals, bine sau rău, pe umerii individului. Date fiind imperfecțiunile înțelegerii individului, există un număr de chestiuni vitale – precum cele care se referă la relația individului cu universul şi la locul său în societate – pentru care el sau ea nu poate pur şi simplu să aibă un răspuns absolut. Incertitudinea este dificil de suportat, iar mintea umană este susceptibilă să facă mari eforturi pentru a scăpa de ea.

Atunci individul începe să respingă societatea deschisă și să caute un loc de scăpare din depresia și golul său interior: ”Există o astfel de scăpare: modul de gândire dogmatic. Acesta constă în a considera ca central un corp de doctrină perceput ca originar într-o altă sursă decât îndividul însuşi. Această sursă poate fi tradiția sau o ideologie care a reuşit să câştige supremația în competiția cu alte ideologii. În toate cazurile, ea este declarată ca arbitru suprem mai presus de orice alte vederi contradictorii.

Pentru Soros, constatarea este destul de simplă: modul de gândire critic specific unei societăţi deschise transferă asupra individului povara existenţei și a sensului pe care să i-l dea. În acest caz mare este primejdia apariției unei gândiri totalitare ca recurs existenţial în locul vidului generat de societatea deschisă.

Ideologia și dogma vin să ia locul incertitudinii și angoasei de a fi livrat sieși ca etalon unic al întregii existenţe. Dar George Soros mai face și constatarea privind imposibilitatea pentru modul de gândire dogmatic de a reveni complet la o stare de fixitate holistică și de adevăr ontologic. Gândirea dogmatică trebuie atunci să restaureze artificial o referinţă teleologică care să depășeacă realitatea, fie aceasta istorică, teologică sau alta: «Modul de gândire dogmatic încearcă deci să facă apel la o autoritate supraumană precum Dumnezeu sau Istoria. (…) Revelația este ultima şi singura sursă de adevăr. În vreme ce oamenii, cu inteligența lor imperfectă, continuă să se certe fără sfârşit cu privire la implicațile şi aplicațiile doctrinei, doctrina continuă să strălucească în augusta sa puritate. În vreme ce observația demonstrează un flux constant de schimbări, regula puterii supra-omeneşti rămâne imperturbabilă. Acest dispozitiv menține iluzia unei ordini a lumii perfect definite şi permanente.”

Dar această gândire dogmatică care se substituie gândirii critice specifice societăţii deschise nu mai poate să ducă la starea originală specifică societăţilor organice tradiţionale, ”comunităţilor fiinţei” în care Cosmosul și existenţa sunt percepute ca o totali- tate care are sens prin ea însăși, o totalitate de viaţă în care ”nu există pentru că”, așa cum ar fi spus Nietzsche. Din neputinţa de a restaura societatea organică originală și pentru a umple această ”nostalgie a originilor”, se pune în funcţiune o societate deschisă de nesuportat. Iată ce se s-a întâmplat în anii 30 cu revoluţiile fascistă și naţional-socialistă, precum și cu franchismul și cu regimurile autoritare peste tot în Europa; sau în Rusia cu stalinismul ca reacţie la bolșevismul utopic inițial.

Karl Popper întrevederea și el încă din vremea sa anumite limite ale proiectului de societate deschisă: 

Din cauza pierderii caracterului său organic, o societate deschisă riscă să se îndrepte progresiv către o ”societate abstractă”. Ea poate într-adevăr să înceteze, într-o mare măsură, să fie o veritabilă totalitate de indivizi. Să ne imaginăm, cu prețul unei oarecare exagerări, o societate în care oamenii nu se întâlnesc niciodată față în față, în care afacerile sunt tratate de indivizi izolați care comunică prin scrisori sau telegrame (NA: el vorbește aici acum șaizeci de ani), care se deplasează în maşini închise şi se reproduc prin inseminare artificială: o astfel de societate ar fi cu totul abstractă şi depersonalizată. Or, societatea modernă i se aseamănă în multe privințe. Mulți indivizi au contacte umane puține sau nu le au deloc și trăiesc în anonimat și izolare. Ei sunt nefericiți, deoarece dacă societatea tinde să devină abstractă, țesuturile biologice ale omului nu s-au schimbat defel, iar el are nevoi sociale pe care aceasta este incapabilă să i le satisfacă.”

Contrar a  ceea ce este prezentat atât de Popper, cât și de Soros, ideea de societate deschisă este oricum doriți, numai nu pozitivă, defininndu-se în principal împotriva dușmanilor ei. Societatea deschisă constituie în primul rând un prinipiu al in-determinismului radical, care ar urma să înlocuiască în final toate celelalte teorii socio-politice concurente. Conceptul de societate deschisă la Popper și mai  cu seamă aplicarea pe care i-o dă George Soros pot fi definite ca un fel de ”anti-conservatorism integral”. Anti-conservatorism integral care se opune frontal faţă de ceea ce societăţile umane organizate au considerat întotdeauna ca fiind normal, viabil de-a lungul secolelor și peste tot pe Pământ.

A înţelege ideologia și funcţionarea utopiei societăţii deschise în- seamnă a înţelege ce anume reușește să disloce societăţile contemporane. Înseamnă a înţelege sistemul care a preluat controlul asupra Occidentului și care îl utilizează pentru a purta un război total împotriva oricărei forme de naraţiune istorică de alternativă sau concurentă.

Să nu ne păcălim, ceea ce este vizat prin proiectul de societate deschisă nu este  totalitarismul sau autoritarismul, ci însăși ideea de stabilitate socială. Nu societății închise sau ”societății dogmatice” i se opune ideii de societate deschisă mondială, ci chiar ideii de societate stabilă în sine. Trebuie să supunem lumea principiului de schimbare și de mișcare permanentă. Pentru aceasta, puţin contează opiniile publice și dorinţa lor de stabilitate, ceea ce contează este ca proiectul unora să fie impus tuturor, prin mijloace ocolite dacă e nevoie. Ideea unei societăţi deschise, a unei lumi fără frontiere, a unui sat globalizat centrat pe absenţa valorilor colective, de transmitere și de tradiţie este un proiect pe care elita globalistă vrea să îl impună cu orice preţ, de bunăvoie sau cu forţa. Într- o manieră în cele din urmă destul de apropiată de concepţiile propuse de Platon pe care le denunţă Karl Popper: o elită non-aleasă forţează masa planetară de oameni, atomizată, înspre o direcţie socială impusă.

Fabula cu lumea pacificată, cu lumea fără frontiere evocă pentru mulţi fabulele cu care filosoful-rege al lui Platon este îndreptăţit să își păcălească poporul pentru a guverna după bunul său plac.

Așa cum el însuși arată la începutul Societății deschise, Karl Popper se dorește a fi promotorul unei inginerii sociale fragmentare, adică o inginerie socială care progresează și transformă societatea pe etape și prin intervenţii limitate, într-o manieră cvasi-furtivă, și prin atingeri imperceptibile. O formă de constructivism sociopolitic pe care îl opune ingineriei sociale utopice și revoluţionare de tip marxist. Pentru Popper, ideea de societate deschisă constituie în fapt o sociotehnică ce țintește să conducă schimbări societale în mod progresiv și pe paliere, fără a traumatiza corpurile sociale. Dacă unii, precum Lucien Cerise, de exemplu – au definit ingineria socială ca demolare controlată a unor societăţi întregi pentru a le reconfigura după obiective și interese ascunse marelui public, modul de operare al lui Soros și al Open Society se dovedește a fi o reconfigurare permanentă și extrem de bine stăpânită a proceselor sociopolitice contemporane. Atunci, ideea de societate deschisă se prezintă ca o unealtă de inginerie socială incredibil de eficientă: un pretext democratic și o idee-forţă mobilizatoare, al cărei orizont de așteptare este integrarea oricărei umanităţi sub forma unui oecumene mondial unificat. Pentru a da o formă concretă acestui concept operativ, George Soros a trebuit să creeze o unealta adecvată pentru ambiţia sa planetară. Acesta este scopul în care George Soros va lansa propria sa fundaţie în 1979, atunci când a decis că acumulase destui bani pentru a începe acţiunea metapolitică. Denumită vreme îndelungată Open Society Institute (OSI), reţeaua sa de fundaţii se numește azi Open Society Foundations. Asta vom studia noi mai în detaliu în capitolul care urmează, dedicat istoricului și acţiunilor concrete ale fundaţiilor Soros în lume.

(va urma)

FLUX DE ȘTIRI
Toate știrile
Parteneri