Pfizer și BioNTech încep studii clinice ale vaccinului anti-Covid pe femeile însărcinate

19:15, 19 februarie 2021 | Actual | 127 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Companiile Pfizer și BioNTech au anunțat că încep studii clinice ale vaccinului anti-Covid pe femei însărcinate. Primele doze vor fi administrate în SUA, relatează CNBC.

Compania vrea înscrierea a aproximativ 4.000 de femei însărcinate în aceste studii, care vor include persoane din SUA, Argentina, Canada, Chile, Mozambic, Africa de Sud, Spania și Marea Britanie.

Cercetătorii vor monitoriza eventualele efecte secundare negative la femei, inclusiv avortul spontan. Mai mult, vor fi eligibile femeile cu vârste de peste 18 ani care au sarcini de 24 până la 34 de săptămâni, primele doze fiind administrate în SUA, a precizat Pfizer.

„Din tot ceea ce vedem până acum de la femeile însărcinate care au făcut vaccinul, nu există semnale că ar exista probleme”, a afirmat Stacey Stewart, președintele March of Dimes.

Studiul va urmări și nou-născuții timp de șase luni de la naștere pentru a vedea dacă anticorpii de la mamă se transferă la copii.

Unele femei care participă la studiu vor primi serul real, altele, placebo.

O doctoriță din Wisconsin, Sara Beltrán Ponce, care era însărcinată, a pierdut sarcina la câteva zile după „vaccinul” Covid.

Ea a postat un mesaj pe 28 ianuarie că este însărcinată în 14 săptămâni și „complet vaccinată”. La mai puțin de o săptămână după aceea, a postat o actualizare despre sarcina ei, anunțând că a pierdut-o la 14 săptămâni și jumătate, la doar trei zile după vaccinare. Nu a menționat dacă în cazul său a fost folosit vaccinul Pfizer sau ModeRNA. De atunci, vizibilitatea contului ei de Twitter a fost restricționată, astfel încât doar urmăritorii verificați mai pot să îi vadă postările.

Sursa: https://www.activenews.ro