Peru: Zeci de persoane au murit după ce un autobuz a luat foc

peru-725x350-1 09:56, 1 aprilie 2019 | Actual, Externe | 270 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor: FLUX ON-LINE

Cel puţin 20 de persoane au murit, iar opt au fost rănite, după ce autobuzul cu care călătoreau a luat foc în capitala peruviană Lima, a informat un purtător de cuvânt al pompierilor.

Martorii au informat că focul a pornit de la motorul autobuzului şi s-a răspândit în interiorul acestuia, a adăugat purtătorul de cuvânt Lewis Mejia.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cauza incendiului.

Primarul capitalei Lima, Jorge Munoz, a declarat că autobuzul a izbucnit în flăcări într-o staţie pe care autorităţile au vrut să o închidă în urmă cu câteva săptămâni deoarece era localizată lângă o benzinărie ilegală.

„Se pare că pe puntea superioară, unde au fost majoritatea victimelor, a fost transportată benzină”, a declarat Munoz pentru jurnalişti.

Opt unităţi de pompieri au fost trimise la faţa locului pentru a stinge incendiul. Pompierii au descoperit că autobuzul nu era echipat cu stingător de incendiu şi echipament pentru siguranţă.

Munoz a declarat că propietarii vor fi pedepsiţi.

Sursa: https://www.mediafax.ro

Rate article
FLUX on-line
Add a comment