Poliția

Percheziţii la o reţea care exploata minore

09:22, 9 octombrie 2019 | Actual | 255 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Patru percheziţii au loc în Bucureşti și județul Ilfov, într-un dosar de proxenetism şi act sexual cu un minor, în care mai multe persoane urmează să fie duse la audieri.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București prin Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează 4 percheziții domiciliare în București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de proxenetism și act sexual cu un minor, a anunțat Poliția Capitalei.

De asemenea, vor fi puse în aplicare mai multe mandate de aducere.
Din datele și probele administrate, a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane au întreținut raporturi sexuale cu tinere minore și /sau au înlesnit practicarea prostituției unor minore, obținând foloase materiale de pe urma acestora.

Cercetările au fost declanșate din oficiu de către Biroul Agresiuni Sexuale în baza exploatării unor informații.

Persoanele depistate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Poliției Capitalei.

Sursa: https://www.cotidianul.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,