Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări.
Aveam 80 de ani și i-am zis Părintelui: „Dați-mi o binecuvântare mai mare, că nu se știe, s-ar putea să fie ultima”. Aveam atunci niște probleme de sănătate destul de grave. Și Părintele a stat puțin, ca și când ar fi făcut un calcul, și a zis: „Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”.
Eu am înțeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Și așa a fost! E cutremurător!
Părintele Justin a fost omul iubirii, și puterea lui de iubire față de oameni, în special, a fost fără limite. Părintele a fost pentru noi, foștii deținuți politic, un fel de pater familias, pentru că familie este toată lumea asta pătimitoare pentru atitudinea pe care a luat-o față de ateismul comunist.
Noi am rămas orfani. Dar, în același timp, sunt convinsă că Părintele nu ne părăsește și că dragostea lui de oameni este atât de mare, încât nu se va împiedica de pragul care există între vremelnicie și eternitate.
(Aspazia Oțel Petrescu, fost deținut politic)

Cunoștea mai dinainte data morții

Mă numesc Gheorghe și sunt din Focșani. Doresc să dau o mărturie despre darurile mai presus de fire ale Părintelui Justin, pe care îl admir și îl cinstesc ca pe un sfânt.
Părintele avea darul înainte vederii, cunoscându-și de mai înainte data plecării sale la Domnul În luna octombrie a anului 2012, adică cu 8 luni înainte de mutarea sa la cele cerești, am fost împreună cu familia la Părintele Justin, la mănăstirea de maici din Petru Vodă, unde viețuia Părintele. Pe mine Dumnezeu m-a binecuvântat cu o neputință, ce mă ajută să mă smeresc și să privesc mai mult la lucrurile cele nepieritoare decât la cele ale lumii acesteia. Nu am vedere, sunt orb.
Când am intrat la Părintele în chilie, am fost primiți cu foarte multă dragoste și ascultam cu mare drag sfaturile Părintelui Justin, care ne dădeau forță duhovnicească. La final, înainte să plecăm, i-am mulțumit părintelui:
„Părinte, mulțumim pentru sfaturile folositoare, cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom întâlni la anul”. Părintele însă ne-a zis, spre surprinderea tuturor:
„La anul nu ne vom mai vedea. Dar ne vom vedea în ceruri, mai târziu”.
Și, într-adevăr, așa a fost – pe Părintele Justin nu l-am mai prins în viață, nădăjduiesc insă, prin rugăciunile sfinției sale, să îl pot vedea dincolo, în veșnicia lui Dumnezeu.
(Gheorghe, Focșani)

Convertire minunată la Ortodoxie

Eram plecat „definitiv” în Germania și nu oricum, ci fără să fiu creștin ortodox sau măcar să cunosc duhul Ortodoxiei. Eram în acea vreme în sfera ezoterismului și făceam meditații transcendentale. Într-una din meditații, mi-a apărut un „călugăr” care s-a luptat cu duhurile mele pe care le-a învins îngenunchindu-le.
Exact un an de zile am stat plecat în Germania, după care m-am întors în România neștiind ce mi se întâmplă.
După 3 luni de la întoarcerea mea, timp în care am avut un accident frontal pe DN1, actualul meu naș de botez m-a dus la Părintele Justin.
Am intrat la Sfinția Sa și mi-a spus: „Măi băiete, cu tine aș putea sta de vorbă 3 zile și 3 nopți, nu ai înțelege NIMIC. Du-te și stai în mănăstire câteva zile”.
După ce am stat vreo 4 zile în Mănăstirea Petru Vodă la părinți, m-am întors la Părintele și am cerut botezul – „că numai în urma botezului vei înțelege ce se întâmplă cu tine” – mi-a spus Părintele.
Au trecut 6 luni până să îmi vină rândul spre a fi botezat, că așa le rânduiește Bunul Dumnezeu, … cu RĂBDARE.
Recunosc că eu nu prea am răbdare. Am aflat și că Părintele se ruga foarte mult ca să se întoarcă în țară Românii.
Mărturisesc astfel că Părintele Justin avea rugăciunea inimii, pentru toți oamenii.
Să ne rugăm Sfântului Justin să ne ajute cu rugăciunea lui către Bunul Dumnezeu să îi întoarcă în țară pe toți Românii, fiindcă tot el ne spune că vremuri grele vor veni pentru omenire.
Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoșii.
(Ioan, Germania)

„Mergeți acasă, fiica voastră își va reveni”

Eram în luna noiembrie a anului 2000. Fiica mea era însărcinată în ultima lună și se pregătea de naștere. Avea însă să treacă printr-o mare cumpănă. Sarcina se pare că era cu probleme. A născut un băiețel prin cezariană, dar fiica mea nu s-a mai trezit, a intrat în comă, iar apoi în moarte clinică. Medicii nu îi mai dădeau șanse și voiau să o deconecteze de la aparte. Eu însă m-am opus, pentru că nu îmi pierdusem nădejdea în Dumnezeu.
Era vineri când fiica mea fusese declarată de medici în moarte clinică. Am hotărât cu soțul meu să mergem la mai multe mănăstiri, cerând rugăciunile preoților și călugărilor.
Duminică seară ajungem și la Petru Vodă. După 4 ore de așteptare, ne vine și nouă rândul să intrăm la Părintele.
Părintele ne-a privit îndelung și ne-a zis cu durere în ochi:
„Ați ajuns foarte târziu”.
A scris pomelnicul, s-a rugat câteva minute, apoi, uitându-se într-o parte, ne-a spus:
„Mergeți acasă, fiica voastră își va reveni încet, încet”.
Și într-adevăr așa a fost. A doua zi, seara, fiica mea a ieșit din comă, spre uimirea medicilor care recunoșteau că este o minune. Și, după cum spusese Părintele, fata mea și-a revenit în timp, încet încet, cu ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile Părintelui Justin.
Acum sunt bucuroasă și dau slavă lui Dumnezeu că nepotul meu, Andrei, are o mamă sănătoasă, care i-a oferit și îi oferă o educație aleasă.
Mulțumim, Părinte!
(Monica, Tg. Neamț)