O nouă carte ce expune mandatul eugeniștilor în agenda drepturilor de reproducere

14:01, 30 mai 2020 | Actual | 269 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Susan Yoshihara, Ph.D.

NEW YORK, NY, 10 iulie, 2008 (C-FAM)

O carte publicată recent de Harvard University Press explică modul în care eugeniștii au adunat laolaltă unele dintre cele mai bogate și mai puternice elite ale secolului al XX-lea într-o mișcare „pentru a reînnoi umanitatea, controlând populația lumii”, aceasta nefiind responsabilă în fața nimănui și  provocând o mizerie înfiorătoare în mijlocul săracilor lumii.

Cartea ”Fatal Misconception: The Struggle to Control World Population”(”Conceptul Fatal: Lupta pentru controlul asupra populației globului”), a fost scrisă de istoricul de la Universitatea Columbia, Matthew Connelly, și arată de ce susținătorii drepturilor de reproducere din zilele noastre „recită cu fidelitate un catehism eugenist, fără a avea cea mai vagă idee de unde provine sau unde poate conduce aceasta“ (cartea poate fi găsită în format PDF pe Internet – n. trad.).

În 1952, în cadrul unei întâlniri secrete în Colonial Williamsburg, statul Virginia, SUA, la care accesul a fost permis doar în baza invitațiilor,  John D. Rockefeller III a reunit persoane care aveau să devină  establishmentul modern al controlului asupra populației. Cei care au stabilit agenda pentru deceniile următoare au fost șefii Comisiei pentru Energie Atomică din Statele Unite ale Americii, ai Academiei Naționale de Științe și oameni de știință de top „de la embriologie și până la economie”, inclusiv câștigători ai premiilor Nobel din trecut și din prezent.

Din transcrierile verbale ale „Conferinței privind problemele populației”, doar în una dintre nenumăratele întâlniri de acest fel pe care o expune cartea, Connelly a constatat că ceea ce i-a ghidat a fost întrebarea cât de mulți oameni ar putea avea lumea ”dacă dezvoltarea industrială ar trebui ținută departe de  țările sărace și agrare precum India”. „Prin scăderea mortalității și încurajarea ”reproducerii”, dezvoltarea ar crește populațiile inferioare și ar degrada în continuare „calitatea genetică a rasei umane ”. Ei au decis că măsurile radicale pentru reducerea natalității erau justificate pentru a salva „Civilizația occidentală” de a fi târâtă în ​​jos de cererile umanitare în creștere ale țărilor din Lumea a Treia.

Astfel s-a născut Consiliul pentru Populație, care, la rândul său, va deveni miezul întregii mișcări de control asupra  populației, urmând să coordoneze activitatea Organizației Națiunilor Unite, fundațiile Ford și Rockefeller, Federația Internațională a Planificării Familiale (IPPF) – fondată trei săptămâni mai (Precizăm pentru a vă târziu – precum și marile firme farmaceutice.

(Precizăm pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine despre proporțiile genoicidului camulfat practicat de către globaliști, că, potrivit Wikipedia – International Planned Parenthood Federation (Federația Internațională a Planificării Familale) este o organizație non-guvernamentală globală creată cu scopul de a promova sănătatea sexuală și reproductivă, de a susține planificarea familială. A fost fondată în India, Bombey, în anul 1952 iar acum este formată din peste 149 de Asociații Membre care lucrează în peste 189 țări. IPPF este organizată pe 6 regiuni. În Romania membru asociat al IPPF este SECS, iar in Republica Moldova e SPFM. – Nota trad.)

Fondatoarea IPPF, Margaret Sanger l-a ales în caplitate de primul său director general pe psihologul C.P. Blacker, care a cerut o strategie de „cripto-eugenie”, spunând că „încercați să realizați scopurile eugeniei fără a dezvălui ceea ce vizați cu adevărat și fără a menționa cuvântul”.

Atunci când Nehru a prezentat prima politică de limitare a populației din India în decembrie 1952, establishmentul axat pe controlul asupra populației a găsit un guvern dispus să le permită  începerea experimentului asupra poporului său pentru a găsi un contraceptiv ieftin, care să fie folosit ”în zonele lovite de sărăcie, jungle și printre cei mai neștiutori oameni”, – a afirmat Margaret Sanger. După niște ani, Planificarea Familială  va importa experimentele în cartiere sărace din Statele Unite. Sanger a spus: „Cred că acum, imediat ar trebui să existe sterilizare națională pentru anumite tipuri disgenice ale populației noastre, care sunt încurajate să se reproducă şi care ar dispărea dacă guvernul nu le-ar hrăni”.

Potrivit lui Connelly, până la președintele Lyndon Johnson, îndemnat de câțiva consilieri extrem de influenți, finanțările americane au crescut, transformând viziunea lui Sanger de a forța controlul nașterilor asupra săracilor din lume într-o realitate atât în India, cât și în alte țări. Pe măsură ce inițiativele au dobândit un impuls de nestăvilit, consecințele brutale i-au șocat chiar și pe cei mai entuziaști controlori ai populației.

Sursa: https://www.lifesitenews.com