O insurecție militară împotriva lui Maduro, înăbușită în Venezuela

10:31, 22 ianuarie 2019 | Actual, Externe | 822 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Douăzeci şi şapte de militari au fost arestaţi după ce s-au ridicat împotriva regimului preşedintelui Nicolas Maduro, cu două zile înaintea unei manifestaţii organizate la apelul opoziţiei în vederea cererii unui Guvern de tranziţie, relatează AFP preluată de mediafax.

”Pentru moment, 25 au fost arestaţi la locul” insurecţiei, în nordul Cracasului, ”iar doi au fost arestaţi în altă parte”, a declarat luni pentru presă Diosdado Cabello, preşedintele Adunării Constituante, afiliată regimului. El a precizat că liderul acestei echipe era sergentul Alexander Bandres Figueroa.

Un grup alcătuit dintr-un număr nedeterminat de militari din cadrul Gărzii Naţionale Bolivariene (GNB) de la Macarao a declanşat, la ora locală 2.50 (8.50, ora României), o insurecţie, a anunţat armata într-un comunicat, dând asigurări că situaţia este sub control.

Potrivit armatei, militarii au furat un ”lot de arme de război” dintr-un post militar la Petare (est), după care s-a dus într-o cazarmă, în cartierul Cotiza, în nordul Caracasului.

Pe o cale de acces în cazarmă, în întuneric, insurgenţii, înarmaţi şi cu feţele descoperite, au înregistrat videouri, pe care le-au pus apoi în circulaţie pe reţele de socializare, în care au declarat că-l dezavuează pe şeful statului Nicolas Maduro şi au cerut susţinerea populaţiei.

”Suntem militari profesionişti din Garda Naţională şi ne opunem acestui regim pe care-l dezavuăm complet. Avem nevoie de susţinerea voastră, ieşiţi în stradă”, declară un bărbat care se identifică drept un sergent din Garda Naţională într-una dintre înregistrările video.

Alături de el se vede un mic grup de militari înarmaţi. ”Poporul, în stradă!”, strigă militarii. ”Voiaţi ca armata să aprindă fitilul, suntem pe cale să-l aprindem, avem nevoie de susţinerea voastră”, lansează altul.

”NOI SUNTEM CU EI!”

Această revoltă are loc în contextul în care opoziţia îndeamnă la o manifestaţie, miercuri, prin care cere un Guvern de tranziţie şi convocarea unor alegeri libere. Aceasta urmează să fie prima mobilizare de anvergură după marile manifestaţii din 2017,soldate cu 125 de morţi.

Reluând ofensiva în ultimele săptămâni, opoziţia – majoritară în Parlament – l-a declarat ilegitim pe Nicolas Maduro, învestit în al doilea mandat, la 10 ianuarie. Această opoziţie contestă rezultatul alegerilor prezidenţiale de la 20 mai, nerecunoscute de o bună parte a comunităţii internaţionale.

Curtea Supremă, înfeudată în regim, a replicat luni declarând, la rândul său, ilegitimă conducerea Parlamentului. Instituţia ”nu are conducere validă (…), toate acetele sale sunt, aşadar, invalide”, potrivit deciziei celei mai înalte jurisdicţii din ţară.

Sursa: https://www.stiripesurse.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,