Neomartirii Zilei. Alexandru Mironescu și Monahul Iov Volănescu: „Mulțumescu-Ți, Ție, Doamne, că am suferit puțin pentru Tine!”

11:49, 21 ianuarie 2021 | Actual | 73 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Fericiți cei Prigoniți:

Alexandru Mironescu

„Omul decade dacă nu aspiră necontenit spre mai sus.”
  • 10 Iulie 1903
  • Tecuci, Galați
  • profesor
  • 5 ani
  • Aiud, Jilava
  • 20 Ianuarie 1973
    •  Floarea de foc
    •  Alexandru Mironescu. Un mărturisitor al ortodoxiei

 

Alexandru Mironescu – o figură admirabilă

Un om complex, sincer și generos. O figură admirabilă. Deși avea o pregătire științifică, a fost poet, romancier, critic de teatru, eseist, publicist, memorialist. A debutat ca ateu al școlii franceze și a sfârșit ca mistic ortodox. A făcut politică socialistă dar el vedea un socialism moral-creștin și deci era printre socialiști ca o cioară albă.

A participat intens la mișcarea de la „Rugul Aprins”, din care cauză a și fost condamnat. A făcut 5 ani de temniță ca un spadasin. Poeziile lui filocalice, încă nepublicate, vor ocupa un loc ales în literatură.

După eliberare s-a păstrat netulburat, necompromis. Credea în Dumnezeu și practica rugăciunea inimii dar era dublat de un om cu rigoare intelectuală, realizând o ținută echilibrată și armonioasă.

– S-a terminat cu comuniștii, spunea el.

– Dar cum? îl întrebam eu.

– Păi ăștia, socialiștii ăștia din Vest au să facă ceva.

– E o dublă naivitate, spuneam eu. Comuniștii sunt plini de avânt iar socialiștii occidentali vor avea soarta socialiștilor români.

– Fleacuri, zicea el. Ești pesimist. Ai suferit prea mult, nu vezi că nu mai există comuniști?

– Nu există comuniști de credință dar există comuniști politici, obsedați de putere nemăsurată și conștienți de eficacitatea sistemului marxist-leninist.

– Eu poate nu voi mai trăi, dar voi veți vedea cum sucombă această bășică umflată a marxism-leninismului!

Era naiv politic.

Înainte de a muri de cancer spunea: „Merg senin în cealaltă viață. Nu mă îndoiesc de existența ei dar sunt atent așa, ca într-un laborator, să văd cum va fi!”.

A sfârșit senin, lucid, plin de dragoste și înțelepciune.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 311-312)

Părintele Iov Volănescu

 

  • 12 Aprilie 1903
  • Cândești, Buzău
  • monah
  • 8 ani
  • Jilava, Gherla, Mărgineni, București, Arad, Timișoara, Aiud
  • 19 Ianuarie 1976

Iov Volănescu: „Mulțumescu-Ți, Ție, Doamne, că am suferit puțin pentru Tine!”

Ca să-ți spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă dați seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov, din județul Arad, și cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Și ne-au făcut raport, în urma căruia am fost pedepsiți cu 10 zile de izolare. Și acolo, ce se întîmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranți. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgați la izolare vreo 60 de inși. Și au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolați.

Eu am raportat condițiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereții sînt curați și că avem calorifere. De parcă ar fi funcționat vreodată…

În timpul ăsta au murit doi din cei băgați la izolare. În ziua a opta. Atunci, ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a așezat în genunchi lîngă patul lui și a spus:

„Mulțumescu-Ți, Ție, Doamne, că am suferit puțin pentru Tine!”

(Pr. Paulin Clapon – fragment de interviu, Revista Veghea nr. 4 din 2009)

Sursa: https://www.activenews.ro