Liban, la un pas de colaps. Farmaciile au intrat în grevă, iar electricitatea este raţionalizată

11:04, 14 iulie 2021 | Actual, Externe, Social | 534 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Situația din Liban se înrăutățește pe zi ce trece. Țara se confruntă cu una dintre cele mai grave crize economice din ultimii 170 de ani, potrivit Băncii Mondiale. Cele două mari centrale de electricitate ale Libanului au fost oprite vineri, lăsând mare parte din țară în beznă, iar farmaciile au intrat în grevă din cauza lipsei de medicamente.

Principalele centrale termice din Liban au fost oprite, cauza fiind lipsa de combustibil. Oprirea centralelor a agravat o situaţie deja grea pentru populaţie care în multe zone avea acces la electricitate doar două ore pe zi.

Vineri majoritatea farmaciile din ţara au intrat în grevă din cauza lipsei de medicamente. Asociaţia deţinătorilor de farmacii a anunţat că 80% din farmaciile din Beirut sunt închise, iar în ţară procentul ajunge la 50%. Unele medicamente au dispărut de pe rafturi în ultimele luni, forţând mulţi oameni să apeleze la reţelele de socializare pentru ajutor în găsirea lor, inclusiv la prieteni şi familiile din străinătate, scrie Mediafax.

Zone semnificative din ţară se confruntă şi cu raţionalizarea apei. Staţiile de pompare sunt alimentate cu motorină şi nu au resursele necesare pentru a funcţiona la niveluri optime.

Libanul este într-o criză economică severă, iar moneda sa – lira libaneză – s-a prăbuşit. Hiperinflaţia care a scăzut valoarea monedei la minime istorice a condus populaţia şi companiile să folosescă dolarul sau alte valute în tranzacţiile de zi cu zi. Banca Centrală din Liban însă mizează încă pe moneda locală şi nu eliberează credite şi subvenţii în dolari.

Lipsa valutei străine pentru companiile din domeniu energetic şi farmaceutic face dificilă plata unor furnizorilor de combustibil şi medicamente.

Economia eşuată a Libanului a lăsat jumătate din populaţia ţării în sărăcie şi a provocat proteste în masă.

Sursa: https://safenews.md