Isteria neofascistă la Atheneul român

12:39, 28 ianuarie 2019 | Actual, Opinii | 1237 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

„La București, în seara zilei de 10 ianuarie 2019, în superba sală de concerte a Atheneului român, a avut loc un festival artistic de bună calitate. Rapsodia copleșitoare a lui George Enescu, însuflețitoarea Odă a lui Friederich von Schiller pe muzica lui Ludwig Van Beethoven, doamne și bărbați îmbrăcați cu bun gust desăvârșit, raporturi, rare, de bună creștere între adversari politici, reapariția publică a unor oameni politici valoroși înjosiți o vreme de o justiție primitivă.”

 

Acesta este un citat dintr-un mesaj transmis membrilor Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale de către Secretarul General al acesteia, ambasadorul Gheorghe Lupeș, și se referă, evident, la ceremonia preluării oficiale a președinției rotative a Consiliului UE de către România. Organizatorul și gazda evenimentului a fost Guvernul României, respectiv Guvernul PSD/ALDE condus de doamna Viorica Dăncilă. În această ultimă precizare își găsește dezlegarea întreaga mizerie cu accente fasciste despre care voi vorbi în continuare și care m-a implicat și personal.

 

Dacă în sală, măcar de ochii și pentru liniștirea conștiinței înalților oaspeți europeni, altminteri vinovați de întreținerea dezbinării în politica internă românească, s-a mimat unitatea și buna cuviință, în stradă și pe rețelele sociale s-a făcut din acest moment, care ar fi trebuit să fie unul de mândrie și de afirmare a demnității naționale, un alt prilej de scandal și de pervertire a valorilor democratice.Căci a afirma abuziv dreptul la protest ca atribut al democrației, fără să observi că în democrație libertatea nu există fără reguli și că exercițiul drepturilor nu poate avea loc fără a răspunde pentru încălcarea obligațiilor aferente lor, înseamnă tocmai violarea ordinii democratice. Tot astfel cum nesocotire a regulilor democratice este pretenția unei minorități vocale și violente (în orice caz în limbaj) de a reprezenta voința unei întregi națiuni care nu a mandatat-o, pentru a infirma verdictul urnelor și a impune aplicarea unui cod penal „popular”, decretat în afara procedurii parlamentare.

 

Și de această dată pretextul protestului a fost opoziția față de guvernarea țării de către „penali”. Asta chiar dacă cei care guvernează au fost aleși de cetățeni, iar inculpările și condamnările penale ale unora dintre ei s-au produs sub efectul unei odioase justiții selective, despre care astăzi se știe (fără a se fi descoperit încă totul) că a încălcat toate regulile unui proces echitabil. În orice caz, dacă anumite categorii de persoane ar trebui excluse de la conducerea statului, ca o sancțiune sau ca un act de igienă, aceasta se poate face numai pe baza legii iar nu a fărădelegii, prin lustrație iar nu prin linșaj.

 

Spre a dovedi justețea demersului, protestatarii s-au repezit asupra prezenței în incinta Atheneului a „oamenilor politici înjosiți de o justiție primitivă”, la care se referea ambasadorul Lupeș. Persoana mea a făcut ținta acestor atacuri cu o predilecție și o virulență dusă până la accente tipic fasciste, care au șocat chiar și pe cei mai îngătuitori cu asemenea ieșiri.

 

Mai întâi trebuie precizat că selecția invitaților, făcută de organizatori, a fost conformă tuturor standardelor lumii civilizate. Au fost invitați foștii șefi de state, foștii prim miniștri, foștii miniștri de externe etc care au condus destinele țării pe drumul european către integrarea în UE.Pe ce criterii ar fi trebuit excluși din sală când ei nu pot fi excluși din istorie?

 

Lor, primul ministru a făcut gestul elegant de a le mulțumi pentru contribuția adusă. O contribuție care a deschis drumul României către conducerea uneia dintre cele mai importante instituții ale UE – sperăm, spre binele Europei și spre binele ei. Unii dintre aceștia, din nefericire sunt, uneori cu certitudine iar alteori cu mare probabilitate, foști condamnați politici. Invitarea lor a fost văzută de cei mai mulți – români și străini – ca un act de dreptate, ca o compensație simbolică. O minoritate otrăvită de ură o refuză strident.

 

CCR a stabilit recent că toate deciziile completelor de cinci judecători ale ÎCCJ, pronunțate în anii 2014-2018, sunt absolut nule.În prezent se caută o cale pentru ca toate victimele acestor decizii să beneficieze de consecințele juridice ale anulării lor. Eu însumi mă găsesc în această situație. Invitarea la ceremonia de la Atheneul român nu rezolvă problema, dar oferă măcar o mică reparație morală.

 

În timp ce strada aplaudă îndemnul lui Donald Tusk, Președintele Consiliului European, la apărarea statului de drept și a Constituției, ea respinge respectul pentru deciziile CCR. Acesta este „statul de drept selectiv”. Dacă unii cred că au dreptul să îl susțină, noi ceilalți trebuie să ne afirmăm dreptul de a-l combate.

 

Sunt de acum notorii gravele încălcări ale drepturilor omului săvârșite de către procurorii DNA în cadrul urmăririi penale a persoanelor suspectate de corupție sau care trebuiau mânjite cu imaginea corupției pentru a fi excluse din viața politică, economică, academică, religioasă etc.Denunțători inventați, martori mincinoși, judecători intimidați, înregistrări audio-video trucate au fost folosite pentru a trimite în închisoare oameni nevinovați. Unii au scăpat. Cei mai mulți, nu. Sunt oare victimele unor asemena procedee „penali” cărora trebuie să li se întoarcă spatele?

 

În cazul meu, judecătoarea ÎCCJ Lavinia Lefterache a scris cu subiect și predicat într-o opinie separată că „procesul s-a desfășurat cu încălcarea principiului aflării adevărului”. Colegii săi din completul, altminteri, ilegal constituit nu au contrazis-o, ci au spus că se pot descurca și cu „deducții logico-juridice”. O înregistrare audio-video realizată fără nici un mandat de doi agenți provocatori, pe care aceștia au admis că au prelucrat-o și despre care o expertiză tehnică a stabilit că este în totalitate contrafăcută, a constituit singura bază a „deducției”; și aceea prin interpretări aberante. Expertiza nu a fost luată în considerare pentru că nu fusese dispusă de instanță iar instanța a refuzat să dispună o expertiză care să ateste autenticitatea probei. Despre ce „penali” vorbim atunci?

 

Chiar și în aceste condiții abominabile, sentința a fost pronunțată și executată. Am refuzat ofertele care mi s-au făcut de a-mi găsi adăpost în alte state. Am răspuns cu cuvintele lui Babeuf – „pământul patriei nu se poate lua pe tălpile pantofilor” – și am aplicat îndemnul lui Socrate de a respecta verdictul „cetății” și al „legii” chiar și atunci când ele sunt nedrepte cu tine, căci asta este garanția ordinii sociale.

 

Astăzi, însă, unii vor să adauge sentinței și pedepse pe care judecătorii nu le-au pronunțat, pentru că nu le-au găsit necesare sau pentru că legea nu le permitea. Dintr-o pedeapsă cu recluziunea pe o perioadă determinată de timp, vor să facă o pedeapsă la moarte civilă, și vor să transforme interzicerea provizorie a libertății de mișcare, în interzicere definitivă a libertății de conștiință și de expresie. Asta se înțelege oare prin stat de drept?

 

O pedeapsă se aplică pentru păcatele presupus comise. Ea nu anulează și nu poate anula meritele. Pedeapsa vizează recuperarea păcătosului prin îndreptare și reintegrarea sa socială, iar nu excluderea lui.Nu ne putem permite asemenea excluderi. Mai ales atunci când vorbim despre oameni care au capacitatea să facă din excluderea lor, excluderea celorlalți.

 

Deocamdată eu sunt singurul român al cărui nume este pomenit în volumul oficial al documentelor Convenției pentru viitorul Europei, for care a produs substanța actualului Tratat al UE, pentru propunerile făcute și incluse în documentul final. Regulile după care se conduc sau trebuie să se conducă demnitarii europeni veniți la București în aceste zile includ și contribuția mea. Memorialistica europeană le menționează de asemenea, sub semnătura unor autori de prestigiu ca Alain Lamassoure sau Pervanche Beres. Ele reprezintă contribuția românească autentificată la dezvoltarea dreptului european. Alături de aportul românesc original la construcția dreptului internațional al lui Nicolae Titulescu (și el împins în dizgrație la timpul său) și al pe nedrept uitatului Vespasian Pella. (Nu suntem mulți.) Cine vrea să mă scoată pe mine din Atheneul român, trebuie să scoată și acest fapt din memoria Europei. De ce am face-o? Pentru a da urmări neprevăzute de vreo lege unei farse jurnalistice dublate de o farsă judiciară? Asta ne-o dorim?

 

Tot eu sunt românul care, după Nicolae Titulescu și Corneliu Mănescu, a fost ales cu titlu personal în fruntea unei organizații internaționale de prim rang – Adunarea Parlamentară a OSCE. Au observat-o distinși oameni de cultură precum profesorii Dinu Giurescu, Mircea Malița sau Dan Hăulică. Nu și de culturnicul paukerist Mihai Șora care și-a ales să protesteze, vorba lui Adrian Năstase, sub podoabele calului de bronz al lui Carol I din fața Atheneului.

 

În calitatea respectivă am cooperat cu liderii UE, în unele situații fiind chiar conducătorul unor misiuni comune de succes. Să nu mai vorbim de toate astea și să nu folosim ascendentul astfel creat, pentru că niște dușmani ai României au ales să-l excludă pe unul de al nostru din viața politică, unde le făcea prea multă umbră?! Pentru cei care au dorit aceasta, prezența mea în sala Atheneului a fost un act de afirmare a demnității noastre suverane. Orice lider european bine informat nu avea a se mira, căci toți cunosc perfect dedesubturile politice ale acestei tenebroase afaceri, pe care responsabilii români de la vremea respectivă au gestionat-o cu servilism, atunci când nu a fost vorba de trădare.

 

Iată ce scria jurnalista americano-britanică Virginia Marsh, de la Financial Times și The Economist, cu ocazia condamnării mele, la finele lui 2016: „Dl Severin a ales să servească noul stat român, să lupte pentru reforme de piață și apoi pentru drepturile omului de-a lungul și de-a latul Europei, inclusiv în Ucraina și Belarus. …Cu alte cuvinte, în opinia mea, acesta a fost un om care, până la actuala sa nefericire personală, a petrecut decenii luptând spre a asigura o viață mai bună și mai echitabilă pentru multe zeci dacă nu chiar sute de milioane de oameni. Nu am nici un dubiu că adevăratul său loc este în cărțile de istorie.

 

Și iată mesajele (reluate și amplificate, surpriză, de presa apropiată unui serviciu de informații, altul decât SRI) trimise mie pe rețelele sociale ca reacție la prezența mea, care nu sunt membru PSD sau al altui partid și nu dețin nici o funcție publică, în loja rezervată unor foști miniștri de externe (nu loja prezidențială) la Atheneul român: „Eu visez la ziua în care gunoaiele bolșevico-pesediste vor fi ghilotinate în piețele publice, când sângele vostru de hiene turbate va înroși cuțitul ghilotinei.” sau „Fiecare jignire adusă nu face decât să ne motiveze să vă dăm jos din TOATE pozițiile de „putere”. Eu unul sper să fie fără violență, dar explică-i infractorului Dragnea … stați pe un butoi de pulbere.”

 

Textul din urmă reia formule ale amenițărilor fasciste adresate în diverse țări oamenilor politici democrați în anii 1930. Ele seamănă izbitor cu „avertismentele” trimise de Legiune profesorului Nicolae Iorga.

 

Cine sunt acești „noi” în numele cărora vorbește expeditorul ultimului mesaj? Putem doar bănui. Jignirile la care se referă sunt însă clare: criticile aduse mișcărilor anarhiste și denunțarea caracterului lor antidemocratic și antinațional. După cum și aluzia la excluderea din „TOATE pozițiile de ‘putere’” este limpede: nu este vorba despre puterea politică sau formală, ci despre reducerea la neputință biologică inclusiv prin recurgerea la violența fizică. Amenințarea este clară.

 

Ce se urmărește astfel, de fapt? Nu terifierea mea, ci terorizarea Guvernului care trebuie făcut să excludă din rândurile celor capabili să contribuie, prin meritele personale, la îmbunătățirea guvernării și la promovarea intereselor noastre naționale în lume, pe cei mai performanți, întrucât ar fi „penali”.   

 

În anii 1930-1940 știm ce a urmat acestor amenințări. Nici acum nu poate fi altfel dacă nu ne trezim la timp. Să o facem atât reprimând ferm violența, dar și reabilitând democrația care, bolnavă fiind, nu doar că oferă argumente isteriei extremiste, dar nici nu mai inspiră majoritatea să i se ridice în apărare.

Adrian Severin

Sursa: http://adrianseverin.com

Navighează dupa cuvinte-cheie: