IPS Teodosie, în Pastorala de Crăciun: Să ne apărăm credința ortodoxă în fața asaltului prigonitorilor. Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile să fie încuiate sub pretextul izbăvirii de boală

11:42, 24 decembrie 2020 | Actual | 95 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credința sfântă a neamului românesc – a fost mesajul transmis credincioșilor de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, în Pastorala de Crăciun.

Teodosie spune că „prigonirea Bisericii a luat astăzi diferite forme, mai subtile și mai perfide”, iar „sub pretextul izbăvirii de boală, bisericile sunt închise, creștinii sunt intimidați, batjocoriți, hărțuiți”.  ”Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile zidite cu sudoare, lacrimi și sânge de strămoșii noștri sfinți sau cele noi ridicate cu jertfă și trudă de credincioșii noștri cu suflet mare să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credința sfântă a neamului românesc”, spune IPS Teodosie.

Acesta este textul integral:

Iubiți fii duhovnicești,

Sfânta și marea sărbătoare a Nașterii Domnului ne umple în fiecare an inimile de o lumină și de un har mai presus de fire și de cuvânt. Se naște Hristos, Împăratul veacurilor, într-o iesle smerită din Betleem, într-o peșteră rece, pentru a ne pune iarăși în lumină, ca în fiecare an, că cel mai mare dar al istoriei, pe care l-am primit în univers, este nașterea Fiului lui Dumnezeu, făcut Om pentru noi. „Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă, Cântați Domnului tot pământul” rostesc cu îngerii, cântările de bucurie ale Bisericii, care a primit pe Pruncul Iisus. Cerurile s-au deschis și nu vreun înger sau altă ființă cerească, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu a devenit Om pentru noi, pentru a ne ridica în cerurile slavei Sale. Pruncul dumnezeiesc este așadar unirea pentru totdeauna dintre Dumnezeu și Om. În același timp, pruncia lui Hristos este modelul suprem de smerenie și de înțelepciune pentru întreaga umanitate.

Unirea dintre firea dumnezeiască și firea omenească în Persoana unică a Domnului nostru Iisus Hristos este temelia îndumnezeirii noastre după har, strigătul de mântuire al umanității, dezrădăcinarea robiei morții care se înstăpânise peste lume, sfărâmarea împărăției păcatului, începutul Împărăției lui Dumnezeu între oameni, în iubire veșnică.

Sfântul Ioan Gură de Aur, izvorul de taină al învățăturilor dumnezeiești, vorbind despre Nașterea Pruncului Iisus spunea: „Veniți să sărbătorim! Veniți să prăznuim! Străin e chipul sărbătorii, căci preaslăvit e cuvântul Nașterii. Astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a rușinat, dracii au fugit, moartea s-a zdrobit, raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înșelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credința pretutindeni s-a răspândit”[2].

Crăciunul, pregătește izbăvirea de moarte și este începutul ridicării la viață, din stricăciune a omului căzut și anticiparea revenirii la raiul pierdut, prin iubirea Pruncului venit în mijlocul nostru. Crăciunul este izvorul cel preacurat al darurilor Creatorului, începutul zămislirii Bisericii lui Hristos, al cărei Cap este Însuși Dumnezeu. Hristos Domnul este pecetea care lasă în urmă testamentul morții și pregătește testamentul iubirii, care dăinuie veșnic în unirea omului cu Dumnezeu. Prin Nașterea Pruncului Iisus, Dumnezeu vine la omul aflat în robia morții pentru a ne dărui cetățenie în cetatea cerurilor, în slava Împărăției Sale.

Iubiți frați și surori în credința cea mântuitoare,

Venirea în lume a Pruncului Iisus nu este doar evenimentul crucial și culminant al întregii istorii universale, ci este și începutul unui nou veac, veacul în care Dumnezeu Se dăruiește lumii, pe care o umple de harul Său, se unește cu oamenii și ne dăruiește dragostea Sa infinită, Trupul și Sângele Său în Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie. Hristos este Izvorul cel Viu al vieții, Puterea cea infinită care vindecă trupul nostru și face ca viața să se înnoiască. El este Viața, iar umanitatea primind pe pămând pe Pruncul Iisus, se bucură de razele vieții cerești care o luminează.

De aceea, în aceste vremuri de pandemie, Iisus Hristos este Doctorul cel fără de moarte, Vindecătorul de toate bolile, Cel ce ne aduce dragostea Tatălui. Cel ce a venit să omoare moartea, Pruncul Cel născut în Betleem este vântul cel preacurat, care suflă oxigen ceresc în plămânii vlăguiți de suferință a celor din spitale, oferindu-ne doctoria nemuririi, Mâna cea puternică, care ne smulge din întunericul morții și ne aduce înapoi la starea de nemuritori, oferind chiar puterea medicilor de a stărui în osteneala vindecării.

Nașterea Domnului este începutul cel preafrumos al vindecării noastre de moarte și de păcat, este și străfulgerarea de lumină dumnezeiască, în stare să năruie și să zdrobească cursele vicleanului. Puterea Pruncului Dumnezeu din iesle este în măsură de a ne izbăvi, nu numai de virusuri, ci mai ales de frica aceasta omorâtoare de suflet, care a pus stăpânire pe întreaga planetă. Astăzi frica omoară mai mult decât virusurile, cu complicitatea mass media. Depresie, îndoială, grijă, sărăcie, șomaj, durere, toate acestea sunt efectele fricii care a cuprins pe semenii noștrii și amenință să ne zdrobească.

Așa cum am spus și la marele praznic al Sfântului Apostol Andrei, Creștinătorul Dobrogei și Părintele duhovnicesc al întregii Românii, să nu ne înspăimântăm peste măsură. Grija și atenția pentru igienă și pentru păstrarea sănătății, să fie însoțite de bucuria dăruirii și de curajul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit atunci când S-a născut în peștera rece din Betleem. Suntem urmașii Sfântului Apostol Andrei. Așa cum el a îndurat foame, frig, prigoană, suferință, durere și la sfârșit moarte mucenicească pentru Hristos, tot așa și noi să răbdăm și să suferim această vreme de încercare și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.

În lucrarea vieții noastre, vom întâmpina multe curse și vicleșuguri ale satanei puse prin oamenii care slujesc întunericului. Hristos Însuși, Pruncul Cel mai mare decât veacurile, a fost primit cu împotrivire și cu ură în această lume a păcatului și a morții. A fost refuzat și izgonit din cetatea Betleemului de oamenii locului, pentru a Se naște în frigul și sărăcia peșterii. A fost urmărit pentru a fi omorât, din cauza fricii și obsesiilor ucigașe ale lui Irod, împăratul Iudeii. A peregrinat prin frigul cumplit al deșertului pe timp de noapte și prin căldura cumplită a zilei, fără a avea decât mângâierea și iubirea cea mai presus de ceruri a Maicii Domnului și sânul ei cel fecioresc. În urma Pruncului dumnezeiesc, un fluviu de sânge nevinovat a curs prin uciderea pruncilor din tot ținutul Betleemului. Mii de suflete preacurate au zburat atunci la sânul Părintelui Ceresc, pentru a vesti cetelor de îngeri întemeierea prin suferință a Bisericii lui Dumnezeu pe pământ.

Tot așa și Biserica lui Hristos, încă din zorii apostolici ai istoriei, a îndurat mereu înverșunarea robilor morții. Mesagerii lui Dumnezeu au fost izgoniți din cetăți, au fost omorâți, și milioane de mucenici au sfințit cu sângele lor pământurile unde au propovăduit. Biserica lui Hristos își are cetățenia în ceruri, iar domiciliul ei este în raiul iubirii lui Dumnezeu. Aici pe pământ suntem străini și călători. Mereu oamenii lui Dumnezeu au suferit mânia și furia ucigașă a celor răi. Astăzi prigonirea Bisericii a luat diferite forme, mai subtile și mai perfide. Sub pretextul izbăvirii de boală, Bisericile sunt închise, creștinii sunt intimidați, batjocoriți, hărțuiți. Creștinii nu mai sunt dați la fiarele sălbatice, însă fiarele răutății mușcă mereu din Trupul Bisericii prin propagandă, răutate, acuze mincinoase, calomnie și ură.

Pruncul Dumnezeu, cel izgonit, urmărit și prigonit de pretinșii stăpânitori ai acestei lumi, ne inspiră și ne dăruiește putere să trecem peste toate relele istoriei. Din toate suferințele lumii, am învățat că orice moarte pentru Dumnezeu este cale spre Înviere. Iisus Hristos, împotriva căruia s-au coalizat toate puterile iadului care s-au vărsat pe pământ, a biruit lumea și istoria, a sfărâmat zidurile morții și ale separației dintre om și Dumnezeu, a zdrobit puterea păcatului și a răutății din lume.
Dreptmăritori creștini,

Pământul cel sfânt al Dobrogei și al întregii Românii, au fost întotdeauna roditor de sfinți și de sfințenie. Oamenii din aceste ținuturi l-au primit pe Sfântul Apostol Andrei și au învățat de la el Evanghelia vieții și a nemuririi. Sutele de martiri creștini despre care vorbesc documentele istoriei au sfințit, prin sânge și prin lacrimi, pământul sfânt pe care călcăm noi acum. Sutele de basilici și de paraclise creștine descoperite pe teritoriul Scythiei Minor, adică al Dobrogei de azi, arată evlavia poporului român de aici. Mai bine de jumătate din vestigiile arheologice găsite aici sunt vestigii creștine, cu simboluri ale Pruncului dumnezeiesc Iisus Hristos.

Să ne păstrăm și noi credincioșia și lumina aduse de Sfântul Apostol Andrei. Iată, în ultimii 15 ani, s-au zidit 30 de mănăstiri în Arhiepiscopia noastră. Să căutăm mănăstirile și să ne umplem de harul lui Dumnezeu care sălășluiește acolo. Să căutăm duhovnici și părinți pentru a afla sfat și binecuvântare pentru viață. Să umplem bisericile sfinte spre sfințirea noastră și spre moștenirea Împărăției lui Dumnezeu. Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile zidite cu sudoare, lacrimi și sânge de strămoșii noștri sfinți, sau cele noi ridicate cu jertfă și trudă de credincioșii noștrii cu suflet mare, să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credința sfântă a neamului românesc. Să ne apărăm credința ortodoxă în fața asaltului prigonitorilor care urmăresc secătuirea sufletelor noastre de apa cea vie. Să rămânem nestrămutați în dreapta viețuire și în sfințenia pe care părinții și strămoșii noștri ne-au dăruit-o cu suferință și sânge.

Nașterea lui Hristos în peștera din Betleem reprezintă fundamentul nașterii noastre în credința creștină. Peștera Sfântului Apostol Andrei, de aici de la Tomis, pământul apostolic, reprezintă, prin analogie, un Betleem al neamului românesc, fiindcă lucrarea Sfântului Apostol Andrei a luminat cu Evanghelia lui Hristos sufletele strămoșilor noștrii daco-geți. Predica sa vie și lucrătoare este continuată neîntrerupt de atunci prin slujitorii bisericilor, care prin neobosită lucrare au mărturisit adevărul acestei Evanghelii, păstrând astfel candelele sufletelor credincioșilor mereu aprinse.

Cu adâncă iubire de părinte, cu bucurie pentru cei credincioși și cu durere în inimă pentru cei ce se pierd, vă încredințez de stăruința mea în propovăduirea Adevărului Hristos, Cel Născut în Peștera Betleemului. Sunteți toți în rugăciunile mele, la Tronul de lumină al Preasfintei Treimi. Vă pomenesc pe toți în smeritele mele plecări de genunchi, în fața Sfintei Mese, pe care s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu. Rămâneți întru dragostea mea, în dreaptă credință și în dreaptă viețuire.

Al vostru Arhipăstor,

pentru tot binele doritor

și către Hristos Cel Născut la Betleem rugător.

Sursa: https://www.activenews.ro