Aderarea lui Iohannis la organizația soroșistă European Council on Foreign Relations (ECFR), un subiect îngropat rapid în România

13:32, 25 noiembrie 2019 | Actual, Externe | 228 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Ce ştim despre clubul semi-secret european“ (ECFR) în care a fost recrutat preşedintele Klaus Werner Iohannis?

        – finanţatorii clubului stau şi în spatele Exxon, care ne vor gazele –

(extrase din lucrarea „Societatea Civilă“ de sub Ong-urile internaţionale – organizaţii şi servicii secrete din umbră[1])

European Council on Foreign Relations (ECFR) a fost lansat în octombrie 2007 cu prim-obiectiv „organizarea unor activităţi de cer­cetare şi promovarea de dezbateri în toată Europa cu privire la dezvol­ta­rea unei politici externe coerente şi eficiente, bazată pe valori europene“, reunind, „într-un distins Consiliu, peste 280 de membri – politicieni, factori de decizie, experţi şi lideri de afaceri din toată Europa“.

Consiliul este co-prezidat de Carl Bildt, care şi în 2014, anul alegerii lui Iohannis ca preşedinte al României, participa alături de alţi susţinători sau prieteni ai lui Klaus Iohannis, la întrunirea Grupului Bilderberg, de la Copenhaga. La aceeaşi întrunire a Bilderberg, unde se hotăra soarta lumii pentru anul în curs şi următorii, participa şi marele Etienne Davignon, amic al lui George Soros şi şef al lui Dacian Cioloş la organizaţia satelit „Friends of Europe“, un Ong think tank de acelaşi calibru (şi el finanţat de Fundaţia lui Soros), Cioloş fiind cel pe care Iohannis l-a numit premier al României în 2015. Javier Solana este alt membru al staff-ului ECRF şi mai vechi participant la întrunirile super ocultului Grup Bilderberg.

În 2007, anul înfiinţării European Council on Foreign Relations, pe site-ul oficial al think-tank-ului se preciza că „ECFR este susţinută de Soros Foundations Network, Sigrid Rausing, Fride (La Fundación para las Rela­ciones Internacionales y el Dialogo Exterior), Fundaţia Communitas şi Dr. Hannes Androsch.”, dar atât de mare era „susţinerea“ acordată de către reţeaua Soros (Soros Network), încât, la înfiinţare, adresa biroului din Londra al ECFR era aceeaşi cu adresa Open Sociey Fundation, inclusiv acelaşi etaj şi ace­laşi număr de telefon.

În prezent, fapt unic printre think-tank-urile europene, ECFR are birouri în Londra, Berlin, Bruxelles, Madrid, Paris, Roma, Sofia şi Varşovia, birouri ce sunt „platforme pentru cercetare, dezbatere şi advocacy“. Bugetul grupu­lui se situează la 7-8 milioane de euro anual şi se pare că este sus­ţinut in­clusiv prin donaţii secrete. De exemplu, în 2017, European Council on Foreign Relations a avut un buget total de 7,2 milioane de euro, din care doar 14.162 euro sunt un grant al Comisiei Europene 1,23 milioane vin din „surse naţionale“ (ţări ce au reprezentanţi în Consiliul Ong-ului), iar circa şase milioane de euro din alte surse.

Aceste alte surse de finanţare sunt, de obicei, Open Soci­ety Foundation a lui Soros, blocul militar Nato, Rockefeller Brothers Fund, ca şi mari companii precum Allianz, Bosch, Daimler, Eni, Microsoft sau banca Santander, care face parte din grupul bancaro-ocult Inter-Alpha, o uniune modernă a vechii oligarhii cămătăreşti a Europei, în care sunt mem­bri prin băncile lor şi familiile Soros, Rothschild şi Rocke­feller, precum am mai arătat…[2].

[Bogata familia Rocke­feller se află în spatele giganticei companii Exxon care vrea fără taxe către români gazele din Marea Neagră şi despre respectarea intereselor cărora a vorbit Kluas Iohannis, în vizita din SUA, în 2019, interese care ar fi fost lezate prin pretenţiile guvernării PSD. Rocke­fellerii sunt şi ade­văraţii conducători şi finanţatori ai Grupului Bilderberg, guvernanţa globală a intereselor marelui capital.]

                                                                                  *

Şeful lui Klaus Iohannis la European Council on Foreign Relations a fost şi va fi, deci, Carl Bildt, fost ministru de Externe al Suediei şi şef al diplomaţiei UE. Carl Bildt este, totodată, un vechi participant la în­trunirile Grupului Bilderberg. El, Bildt, este participant şi la întrunirile altui supra think-tank globalist, Comisia Trilaterală, precum la cea din toamna lui 2010, de la Bucureşti, care l-a avut drept gazdă pe Mugur Isărescu.

Carl Bildt este, în acelaşi timp, omul în care George Soros a avut mereu o maximă încredere, că va acţiona aşa cum se aşteaptă. De aceea, Soros îi şi scria în 2015, în secret, neoficial, lui Hillary Clinton, care era se­cretarul de stat al SUA, pentru ca Bildt să fie desemnat mediatorul Occidentului în criza din Albania, unde fundaţia lui tocmai se îm­pot­molise într-o nouă „revoluţie a străzii“ ce o organizase (cum făcuse şi în Iugoslavia, ca şi în Ucraina etc.).

Iar acelaşi Carl Bild este concomitent şi administrator al Friend of Europe (din care face parte Dacian Cioloş), aces­te două „cluburile semi-se­cre­te“ europene gemând de membri ai Grupului Bilderberg, pre­cum masonul italian Mario Monti („Super Mario“), care le con­duc pentru a asigura din sub­teran direcţia politică a Uniunii Europene.

Un alt asemenea bilderberghian din cadrul acestui European Council on Foreign Relations este „inter­naţionalul“ Wolfgang Ischinger de la gigan­­tul financiar german Allianz (membru şi al Comisiei Trilaterale şi al Consi­liu­lui Atlantic din SUA), dar şi sirianca londoneză Bassma Kodmani, o opo­zan­tă a regimului sirian a preşedintelui Bashar al-Assad, care a partici­pat la întrunirile Bilderberg din 2008 şi 2012, când s-a pus la cale războiul civil din Siria şi acela al Occidentului şi al Israelului împotriva Siriei. Despre aceas­tă Kodami de la Consiliul European pentru Relaţii Ex­terne, autorul istoric american Webster Tarpley spunea că „Este un agent Nato, un desta­bi­li­za­­tor şi o regină a revoluţiilor colorate“[3].

                                                                       *

În anul 2016, preşedinte României, Klaus Iohannis a apărut ca mem­bru al conducerii acestui „consiliului“-club, numit pompos Consiliul European pentru Relaţii Ex­terne (European Council on Foreign Relations), o asociaţie pri­vată, replica corespondentă europeană a puternicei organizaţii globaliste americane Council on Foreign Relations, CFR-ul european fiind de la în­ce­put finanţat din banii lui George Soros, ai Uniunii Europene şi ai băncii italo-germane UniCredit (cea mai mare bancă din Europa). Lângă Iohannis, în acelaşi consiliu („ECFR Council“), din par­tea României mai apăreau, po­trivit site-ului oficial al think-tank-ului, şi ve­teranele activiste oengiste Moni­ca Macovei, Alina Mungiu-Pippidi, ca şi Daniel Dăianu şi Ion Sturza (mi­li­o­na­rul sponsor al organizaţiilor săseşti în România).

Ca preşedinte al României, Iohannis nu avea ce să caute în com­po­nenţa acestei organizaţii private, conform articolului 84, aliniatul 1 din Constituţie: „În timpul mandatului, Preşedintele României… nu poate în­de­plini nici o altă funcţie publică sau privată“. „Preşedintele exercită func­ţia de mediere… între stat şi societate“, spune şi articolul 80, alininiatul 2.

Când presa românească s-a scandalizat de acest fapt: aparte­nen­ţa pre­şedintelui român la un Ong finanţat de controversatul manipulator mon­­dial George Soros, preşedintele Iohhanis a făcut un pas înapoi, retrăgân­du-se formal, ur­mat în re­tragere şi de europarlamentara Monica Macovei.

Klaus Iohannis a încercat să găsească o scuză, spunând că a fost o confuzie: „Nu sunt în acest consiliu. Mi s-a propus să fiu membru, dar am zis că sunt bucuros să spun că îmi doresc acest lucru, dar după în­cheierea mandatului de preşedinte“.

După retragerea şi a Monicăi Macovei, fostă binecunoscută activis­tă soroşistă, ea a fost înlocuită din partea României în European Council on Foreign Relations de către… Ilinca von Derenthall, o afiliată a mişcării Re>Patriot, coordonată de consiliera prezidenţială a lui Klaus Iohannis, Sandra Pralong (fostul om de bază al lui Soros în România după 1989), Pralong şi primind-o în octombrie 2016 la Palatul Cotroceni pe Derenthall, care este director la o bancă europeană, primind-o împreună cu milionarul evreo-german George Roth – care şi-a deschis o firmă de soft cu specialis­tul IT al fundaţiei Soros în România, cum am mai arătat.

                                                                 *

După apariţia fantomatică plus retragerea formală a preşedintelui României, Klaus Iohannis, din acest European Council on Foreign Rela­ti­­ons, expertul permanent pentru România al „consiliului“ apărea politrucul român Radu Magdin, un om din culise al lui Mircea Geoană, prietenul politic al lui Iohannis, Iohannis sus­ţi­nându-l pe Geoană la alegerile prezidenţiale din 2009 prin „Parteneriatul pentru Timişoara“.

Magdin a fost crescut politic de Mircea Geoană din 2004, când l-a adus consilier la ministerul de Externe… […] În acelaşi timp cât inter-relaţiona Uniunea Europeană cu Google (ca acesta să dea anumite ştiri despre UE, iar pe altele să nu le dea, atunci când internauţii de pe întreaga planetă încearcă să se documenteze pe Internet), viitorul expert pentru România, Radu Magdin, a fost instruit o săp­tămână la Harvard University, în SUA, în „strategie, tactici şi afaceri inter­na­ţionale“, ca director („senior executiv“) al Google.

Din coincidenţă, tot la Harvard funcţionează şi puternicele centre de instrucţie în globalizare şi „revoluţii“ globale purtate sub steagul „soci­etăţii civi­le“, precum Institutul de „Resistance“ (numit oficial Albert Einstein Institution), o Şcoală de revoluţii a profesorului Gene Sharp, alături de ce­le­bra „School of Government“ (cunoscută ca Harvard Kennedy School), unde sunt instruiţi şi cei care trebuie să construiască „societăţi civile“ pro-ameri­cane în alte state, cum am mai arătat.

Legătura dintre Mircea Geoană şi „cercetătorul pentru România“ al eli­­tistului „Con­si­liul“ european, Radu Magdin, i-a determinat traseul acestuia…

De când Mircea Geoană era în 1995 şeful de cabinet al ministrului de Externe Meleşcanu, el a intrat în legătură, prin ambasadorul de la Londra, Sergiu Celac, cu „braţul armat al Grupului Bil­der­berg şi al Comisiei Trilate­rale“, virulentul Le Cercle (Pinay), iar în 6-9 apri­lie 1995 la Bucureşti avea loc reuniunea de pri­mă­vară a Le Cercle, un fel de serviciu secret al mare­lui capitalism global, totodată, la care participa şi Geoană şi, ca repre­zen­tant al Arma­tei, şi politicianul Ioan Mir­cea Paşcu, secretar de stat la Apărare[4].

Atunci s-au cimentat viitoarele trasee politice ale românilor co­nec­­taţi la Le Cercle. Geoană a ajuns mai întâi ambasador în SUA şi, acolo, a fost cooptat în ultraelitistul Aspen Institute, condus de magnaţi evrei ame­ri­cani în principal, şi interconectat şi el cu Grupul Bilderberg, Comisia Trila­te­ra­lă şi Le Cercle. Geoană a ajuns apoi ministru de Externe şi candidat la pre­şe­dinţia României, ca şi şeful filialei Aspen Institute din România.

Ioan Mircea Paşcu, care din 2015 este şeful grupului atlantist român Strategikon, avându-l pe Radu Magdin vice, a urcat şi el vertiginos în cari­e­ră după întrunirea cu Le Cercle de la Bucureşti, din 1995. De anul urmă­tor Paşcu de­venea preşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, din 2000 până în 2004 ministru Apărării şi coleg cu Mircea Geoană (care era ministru la Externe), după care Paşcu ocupă funcţii de natură militară la Parlamentul European, fiind şi unul din mulţii vicepreşediţi ai acestuia.

Aceştia sunt oamenii din spatele „expertului pentru România“ al clu­­bului European Council on Foreign Rela­ti­­ons, Radu Magdin. Atlantiştii de Le Cercle, românii Geoană şi Paşcu, l-au avut mereu în subordinea sau în preaj­ma lor pe Magdin, până când acesta apărea, imediat după Iohannis, în 2016, la „Consiliul“-club european ca un fel de informator – soluţionator. […]

Anul cursului său la Nato, 2014, a fost unul electoral şi activ pen­tru analistul Radu Magdin. Cât fusese un semi-birocrat la Bruxelles, trimis de PSD-ul con­dus de Mircea Geoană şi apoi de Ponta, el s-a lipit de EuroPuls, autointitulat „Centru de Ex­per­ti­ză Europeană“, înfiinţat la Bruxelles în 2010 de un grup de tineri eu­rocraţi români (angajaţi prin intervenţiile politicie­ni­lor români pe un salariu plătit de UE), „experţi în afaceri europene“, ziceau ei, care socializau prin pizzerii şi punea România şi lumea la cale.

Grupul EuroPuls este promovat în principal de un site de ştiri al UE, EurActiv, la care a lucrat şi Magdin, iar EuroPuls îl promovează pe el.

Aceştia au organizat din 2013, la Bucureşti, aşa zisul „forum po­litic EuroSfat“ cu peste 500 de participanţi, în frunte cu Dacian Cioloş, comisar european pe atunci, susţinătorul lor principal, şi o grămadă de „societate civi­lă“ autohtonă. În 2014 participa şi Radu Magdin, iar finanţarea lor princi­pa­lă venea de la fundaţiile germane Konrad Adenauer şi Friedrich Ebert (care îl plăteşte pe Magdin prin firma sa, Smartlink), care îl susţineau la preşe­din­ţie pe Klaus Iohannis[5], dar şi de la FDSC, ce are ca principală sursă de finan­ţa­re Cee Trust (a marilor fundaţii americane, în frunte cu cea a familiei Soros). În acelaşi timp, Magdin îl descuraja pe Ponta să candideze sau să câştige alegerile prezidenţiale, căci după ce nu va mai fi preşedinte, nu va avea nici un viitor politic, în analiza sa pe care o publica atunci şi în ziarul Adevărul.

Aşa că Iohannis devenea preşedintele României din 2015, Ponta şi PSD-ul erau daţi jos de la guvernare prin mişcări de stradă şi intimidare (do­sare penale), iar Cioloş, tatăl europulşilor precum Magdin, era noul premier (precum a tutelat EuroPuls în 2010, în 2019 Cioloş şi-a lansat partidul Plus).

În 2016, deci, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, şi Radu Magdin apar în componenţa clubului European Council on Foreign Rela­ti­­ons, unul ca membru, celălalt ca expert-referent pentru România. Faptul că acest club este unul soroşist este întărit şi prin aceea că referentul bulgar, omolog lui Magdin, este chiar preşedintele Open Society Institute (Soros) din Bulgaria. [….]

Oricum, Radu Magdin face şi politică. Îl laudă neabătut în presă pe preşedintele Iohannis şi îl critică pe liderul Partidului Social Democrat, precum atunci când spune că preşedintele „Klaus Iohannis a preferat res­ponsabilitatea, haosului“, apărându-l până şi de admiratorii care aşteaptă prea mult de la el[6]. […]

                                                                       *

Alt specialist român al clubului ECFR este Nicu Popescu, care pro­­vine de la Open Society Foundations a familiei Soros (fundaţia Soros) unde a fost advisor şi membru în board-ul privind Programul EuroAsia până în aprilie 2019. Fost absol­vent al Universităţii Central Europene a lui Soros, de la Budapesta, Nicu Popescu ajungea din 2007 (adică de la înfiinţare) şi birocrat al clubului european ECFR, la sediul de la Londra (sediu coincident cu cel al sucursalei londoneze a fundaţiei Soros, cm am mai precizat), unde a rămas până în pre­zent, cu scurte întreruperi…

                                                                      *

Iar directorul tuturor cercetătorilor şi experţilor de la clubul lui Iohannis, ECFR, este venit de peste ocean, din SUA, de la virulentului think-tank Broo­kings In­sti­­tu­tion (finanţat de Rockefeller Foundation) în persoana evreului Jeremy Shapiro. La Broo­kings, înainte de a veni la clubul european finanţat de Soros, el era director de cercetare la Centrul pentru Statele Unite şi Europa. La în­ceput Shapiro a lucrat chiar pentru guvernul american, ca şi consilier al asis­­tentului secretarului de stat, pentru probleme privind Europa şi Eur­asia, dar nu este exclus să fi continuat să lucreze, prin CIA, având în vedere că este şi absolvent de Harvard, specializarea software, plus expertiza sa în Euro­pa, operaţiuni militare, relaţii internaţionale şi diplomaţie transatlantică.

Brookings Insti­tu­ti­on face parte, cum am mai arătat, şi din reţeaua de super think-tank-uri care for­mează „lobby-ul israelian“ în SUA[7], dar este implicat şi în operaţiunea „Open Govern­ment Partnership“, prin eco­no­mis­tul Daniel Kauf­mann (absolvent la Harvard, şi el, dar şi al Hebrew Univer­sity din Ierusalim, fiind evreu) alături de Fundaţia familiei Soros (Open Society Founda­ti­ons) sau Transparency Inter­na­tional[8].

Acest program Open Gouvernance al SUA a demarat în lume con­comitent cu instruirea şi activarea unei anumite „societăţi civile“, pe tiparul Resitance / #rezist, conceput la Harvard de echipa Sharpe-Ackerman. Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „socie­ta­tea civilă“, iar vice­preşedintele şi director pe Politica Externă a Brookings Institution este Richard N. Haass, un diplomat evreu american, totodată lector la „Şcoala de Guvernanţă“ de la Harvard University’s (adică Kennedy School of Government), unde l-au in­stru­­it pe Worman pentru misiunea din România de a crea, din 2012, mişcarea ReStart România (viitoarea #rezist).

Richard Nathan Haass este membru şi fost preşedinte al Council on Foreign Relations (CFR), un fel de precursor american al Grupului Bilderberg în construcţia modelului atlantist al ordinii mondiale, club think-tank care a şi stat de model pentru soroşistul European Council on Foreign Relations, în care au fost cooptaţi şi români precum Iohannis, Monica Macovei, Daniel Dăianu sau Alina Mungiu-Pippidi ş.a.

Iar, ca şi Haas, Daniel Kauf­mann, Jeremy Shapiro (directorul de la „clubul euro­pean“ ECFR), din Broo­kings Insti­tu­tion mai fac parte şi alţi evrei cu greutate politică, precum face parte şi Robert Kagan, soţul fostei sub-secretar al SUA Victoria Nuland în administraţia Obama-Hillary, implicaţi, soţ şi soţie, în de­clan­şarea „revoluţiei“ din Ucraina, din 2014. Dar şi subordo­na­tul diplo­ma­tic de la Bucureşti al lui Nuland (res­ponsabilă de politica Externă a SUA până în 2017), ambasadorul SUA la Bucureşti până în 2013, Mark Gitenstein, este şi el „cercetător principal“ la oculta Brookings Institution.

Iar Mark Gitenstein este cel care a comandat inventarea unei noi „societăţi civile“ în România, mai de stradă şi de Internet, însărcinându-l cu această misiune pe Chris Worman, instruit în prealabil la Harvard Univer­si­ty, cum am arătat, prin programul „Strategic Mana­ge­ment for NonProfit Leaders“.

Toate relaţiile, persoanele şi operaţiunile conexe cu „Open Gouver­nance“ şi aplicaţia locală „ReStart Romania“ = #rezist par că se înnoadă şi în acest club ECFR. Până şi germana Transparency International îşi are re­­prezentanţii ei în clubul lui Iohannis, ECFR, precum pe Moisés Jomarrón, „manager pentru par­te­neriatele strategice“ în club, care a venit de la secretariatul Transpa­ren­cy, organizaţia „globală anti-corupţie“ germană dându-i mişcării #rezist din România pe Codru Vrabie, trecut şi pe la Fundaţia Soros, şi pe Elena Calistru, de la Funky Citizen.

Cornel-Dan NICULAE