Ilie Șerbănescu: În România, „economia de piață” este o balivernă pentru fraieri

09:18, 11 decembrie 2019 | Actual | 419 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

România „europeană”? Da, dar colonie!; Democrație? Noi vorbim noi auzim, ei decid!; Economie de piață? Poate de monopol!

În contextul împlinirii a 30 de ani de la revenirea la capitalism în România, am analizat săptămâna trecută, în articolul „Cele trei basme ale celor trei decenii” (România Liberă, 4 decembrie 2019), cele trei principale realizări trecute în contul postcomunismului românesc care, în confruntare cu realitățile, apar mai degrabă niște povești pentru copii: România „europeană”? Da, dar colonie!; Democrație? Noi vorbim noi auzim, ei decid!; Economie de piață? Poate de monopol!

Ultimul basm, cel din economie, reclamă o analiză mai aprofundată, căci din ceea ce s-a întâmplat în economie în decursul celor 30 de ani izvorăsc și celelalte două povești cu democrația și cu primirea în „lumea europeană”.
Unde în România este concurența pe care o presupune o economie de piață?! Căci România a ajuns un monopol străin pe tot și pe toate. Aproape două treimi din business pe teritoriul României sunt generate de numai 1% din companii, în covârșitoare majoritate străine. De la aceleași 1% din companii provine și mult lăudata creștere economică, în timp ce din rândurile celorlalte 99% doar una din zece a cunoscut o creștere în ultimii 10 ani.

Toate segmentele strategice se află în regim de monopol și sunt gestionate prin abuz masiv de monopol. Întreg petrolul românesc on shore este deținut și exploatat de o singură companie (străină). În cazul gazelor, este vorba de două companii (din care una străină). Toate distribuțiile de energie (care colectează banul de la consumatori și, prin aceasta, controlează sectorul) sunt monopoliste, câteva mari dictând condițiile și prețurile: două la distribuțiile de gaze; trei la distribuțiile de electricitate; patru la distribuțiile de carburanți. Cu o singură excepție, în cazul tuturor acestor 9 companii este vorba de firme străine. Jenanta instituție numită Consiliul Concurenței (care chipurile dă avize pentru asigurarea condițiilor concurențiale) ar trebui să intre în pământ de rușine; n-o face pentru că de fapt apără interesele monopoliste private străine!

În sistemul bancar este aceeași situație: câteva bănci (la fel, aproape toate străine) colectează depozitele și acordă credite dictând dobânzile și comisioanele, abuzul de monopol duduie. În asigurări este la fel. În telecomunicații sunt patru jucători (primii trei străini), iar în industria constructoare de mașini sunt doi (ambii străini). 4-5 traderi (toți străini) controlează piața, prețurile și livrările externe de cereale. Până și în retail, după scoaterea din joc a circa 100.000 de mici jucători români, au rămas doar câțiva străini, care au pus mâna în regim monopolist pe circa 60% din piață. Concurență? Economie de piață? Astea-s în cărți și pe la conferințe. Și nu în practică pe teritoriul numit încă România. Căci țară este greu de a i se spune!

Una din cele mai absurde – dar emblematice – expresii ale monopolului străin în economie este dominația străină din piața de carburanți, unde statul român nu mai are niciun cuvânt de spus din cauza faptului că nu deține în piață nicio companie pe care s-o controleze, România fiind unica țară din zonă care nu are o asemenea companie deși este singura care, culmea!, posedă resurse de petrol.
„Euroatlantizarea” și „europeizarea” României sunt atât de înaintate aici încât capitalul străin și-a construit pe teritoriul românesc o economie proprie, prosperă și fără angarale, și cu impozite de paradis fiscal, în nicio legătură cu economia autohtonă, care, pierzând activele și pozițiile strategice și cu toate angaralele pe cap (apărare, ordine publică, servicii secrete, sector bugetar, pensii, sănătate, educație) este în mod obiectiv obligată doar să pună pingele și să dea mereu înapoi. Toate acestea sunt în linie cu înaintarea procesului de așezare a României într-o matrice colonială și încă într-una de tip special.

Punând mâna pe activele strategice și pârghiile strategice (resursele subsolului, distribuții de energie, bănci, industrii, telecomunicații, retail și, tot mai mult, păduri și pământuri agricole), capitalul străin a preluat nu doar controlul economic (și deci politic) în România, dar, mai mult și într-o manieră aparte, și-a constituit în România o economie proprie decupată din România și decuplată de România, care funcționează separat de ceea ce a mai rămas la capitalul autohton, respectiv de economia căreia i se poate atribui calificativul de „românească”.

Ceea ce statistica trece ca economie în contul României nu există de fapt în realitate. Economia străină funcționează în paralel cu cea românească, având dinamici și evoluții diferite, total distincte. Economia străină este în legătură cu economiile din care provine și nu cu economia românească. Se aprovizionează preponderent din acestea și lucrează aproape exclusiv pentru acestea. Doar forța de muncă o ia din România. Nici măcar materiile prime și utilitățile nu le ia din economia românească, ci tot de la componente ale economiei străine care au acaparat respectivele materii prime și utilități.

Nici eventual legătura cu populația locală – cum este în cazul retail-ului – nu se face prin intermediul economiei românești, ci prin mijlocirea altor componente tot ale economiei străine. România nu este de fapt o piață (în sens economic), ci doar un teren de lucru (în sens strict teritorial) pentru capitalul străin implantat în România.
Iată bazele celei mai mari realizări după 30 de ani în colonia România: prețuri la 60% din media europeană și salarii la 20% din media europeană. Cu alte cuvinte, prețuri ca în Europa la cele mai mici salarii din Europa! Aceasta este o realitate și nu un basm. Și mai există una: libertatea de circulație. Românii pot circula liber.

Și ei asociază această libertate cu „euroatlantismul” și „europeismul”, proslăvindu-le deopotrivă. Că acestea le-au transformat țara într-o colonie pur și simplu nu contează. Deocamdată, este important doar că ele înseamnă că pot părăsi România, unde nu mai au niciun rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun. Fără asocierea cu o economie de piață reală și cu o democrație așișderea, simpla libertate de circulație golește țara de populație mai ceva decât un război!

Sursa: https://romanialibera.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,