Ilie Șerbănescu: Capitalismul victorios contestat la el acasă

09:55, 26 februarie 2020 | Actual, Opinii | 515 vizualizări | Nu există niciun comentariu

La trei decenii de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, capitalismul victorios este contestat mai mult decât oricând altădată tocmai în fiefurile sale: Marea Britanie și S.U.A.

La trei decenii de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, capitalismul victorios este contestat mai mult decât oricând altădată tocmai în fiefurile sale: în locul unde s-a născut (Marea Britanie) și îndeosebi în locul unde s-a întrupat în formele moderne cele mai semnificative (SUA). Faptul este cu atât mai curios cu cât victoria împotriva comunismului părea atât de completă și definitivă încât, la vremea respectivă, făcuse carieră interpretarea revenirii capitalismului la cârma mondială absolută ca „sfârșitul istoriei”. Realitatea este că, rămas singur și atotputernic, capitalismul a dat iama cum se spune, și-a lichidat toate pârghiile de a moraliza capitalul și de a bara abuzurile de monopol, pârghii cu care se înzestrase pentru a învinge comunismul și cu care l-a și dovedit. Dimpotrivă, și-a exacerbat toate tarele specifice, pe care nici n-a mai căutat cumva să le înfrâneze, tempereze sau camufleze.

Și, nu întâmplător, acum contestarea este în legătură exact cu aceste aspecte: a) ajungerea la paroxism a consecințelor naturii capitalismului însuși, lăsate ba chiar încurajate să se dezlănțuie, dintre care se detașează inegalitatea social-economică fără precedent în istorie; b) abandonarea oricăror căutări (din perioada confruntării cu comunismul) de înnoire prin asimilarea sau încercarea unor experiențe economice și sociale care reprezintă răspunsuri la probleme reale și la năzuințe ce merită luate în atenție și nu desconsiderate.

Concluzia desprinsă fără echivoc de analiștii – altfel de marcă – ai acestor contestări este că, dacă vrea să supraviețuiască, necum dacă vrea să mai și prospere, capitalismul trebuie să se reformeze sau, folosindu-se terminologia modernă, să se „reseteze”. Altminteri, îl pasc grave conflicte sociale, dacă nu chiar o revoluție! Și analiștilor respectivi trebuie să li se dea crezare, căci nu sunt nici comuniști, nici socialiști, nici populiști, nici „iliberaliști”, nici „cu rușii”. Sunt corifei ai capitalismului: nu doar economiști de seamă, ci și președinți de mari companii, lideri ai presei de business precum „Wall Street Journal” sau „The Economist”.

Iată datele problemei, culese din statistici și literatura capitalistă mondială actuală: capitalistă și nu socialistă, căci aceasta din urmă cam nici nu există!

În SUA, în 1978 salariile directorilor executivi ai companiilor erau în medie de 23 de ori mai mari decât salariul mediu din industria respectivă; în 2018, raportul ajunsese de 221 ori, iar, după alte calcule, de 278 ori

Victoria lui Trump s-a datorat integral clasei mijlocii

După 1980, veniturile celor mai de sus 10% din populație pe scara veniturilor s-au dublat, iar veniturile celor mai de sus 1%  chiar s-au triplat, în timp ce veniturile celor mai de jos 60% din populație practic au stagnat. Inegalitatea veniturilor a ajuns la paroxism, averea deținută de 1% din populație tinzând s-o egaleze pe cea a restului de 99% din populație.  Disjuncție care nu era cunoscută decât în coloniile cele mai sărace! Pentru o țară ca America, faptul are semnificația dispariției clasei mijlocii, emblema până în urmă cu câteva decenii a forței capitalismului și considerată osatura și chezășia democrației! În ciuda tuturor controverselor, victoria lui Trump în alegerile din 2016 s-a datorat integral apăsării pe „pedala” clasei mijlocii, pe baza căreia să fie reînviată „măreția Americii”.

Thomas Piketty, director al Școlii de Înalte Studii Sociale și profesor la Școala de Economie din Paris, editorialist al ziarului „Le Monde” în urmă cu câțiva ani, a făcut vâlvă cu volumul „Capitalismul secolului XXI” tocmai pentru că a plasat inegalitatea crescândă ca problemă principală a capitalismului contemporan.

Thomas Piketty a calculat, pe baza statisticilor oficiale americane, că, între 1950 și 1990, veniturile pe locuitor în SUA au crescut în medie anual cu 2,2%, dar, între 1990 și 2000, creșterea a coborât la 1% când, nu întâmplător, numărul miliardarilor americani în dolari a săltat de la 100 la peste 600!

În Marea Britanie, salariul anual al executivilor din companii a ajuns să fie, în medie, de peste 3,5 milioane lire sterline, respectiv de 117 ori mai mare decât salariul mediu full-time din țară (aproape 30.000 lire sterline pe an). Asemenea calcule nu prea sunt făcute în alte țări capitaliste occidentale. Dar tendința este prezentă puternic și în acestea, după cum evidențiază indirect alți indicatori statistici calculați oficial. Binecunoscutul indice Gini – care compară evoluția celor mai înalte 20% dintre venituri cu evoluția celor mai joase 20% dintre venituri – a tot crescut în ultimii ani. De pildă, în țările UE se situează acum la nivelul 5,2 în medie și România „europeană” se află în top cu un nivel de 6,5 (adică de 6,5 ori sunt mai mari „primele” 20% dintre venituri față de „ultimele” 20% dintre venituri), o situație specifică unei colonii

O adevărată lovitură a plasat profesorul Piketty

O adevărată lovitură a plasat profesorul Piketty  cu teza formulată cu subiect și predicat în a doua carte lansată recent pe piață: inegalitatea nu este economică sau tehnică, ci ideologică și politică! Lovitura îi vizează pe cei care vor să justifice inegalitatea, inclusiv paroxismul la care a ajuns, ca având „cauze naturale”. Ei bine, autorul cărții „Capitalul ține de ideologie” spune din interior că „piața și concurența, profiturile și salariile, capitalul și îndatorarea, munca necalificată și calificată, nativii și străinii, paradisurile fiscale și competitivitatea nu sunt naturale, ci construcții sociale care depind în întregime de un sistem legal, fiscal, educativ, politic”.

Inegalitatea crescândă a veniturilor nu este singura ce ilustrează calea pe care a luat-o capitalismul atotbiruitor în deceniile din urmă și care este mereu mai puternic contestată. Inegalitatea nu vine de altfel din senin și nu are „cauze naturale”.

Este urmarea impunerii economice și politice a unei împărțiri mereu mai dezechilibrate și dezechilibrante a PIB-ului între muncă și capital. Această împărțire este evidențiată de către un indicator direct calculat de statistici, de toate statisticile din lume, dar ale cărui valori sunt ignorate cu bună știință tocmai spre a se camufla realitățile capitalismului actual. În țările centre de putere ale capitalismului actual, munca ia din PIB părți rezonabile, ceea ce explică nivelul de trai în medie ridicat, în timp ce în țările de la periferie munca ia din PIB părți incalificabil de mici, ceea ce explică salariile mizerabile și nivelul de trai scăzut.

Statisticile arată accentuarea în ultimele decenii a împărțirii de tip colonial a PIB-ului în țările de la periferie, dar și scăderea părții din PIB pe care a preluat-o munca în țările „centrale”, concomitent cu creșterea părții ce revine din PIB profiturilor. (continuarea săptămâna viitoare)

Sursa: https://romanialibera.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *