Ilie Bădescu: CRONICA CIVILIZAȚIEI Profetism ţărănesc

11:13, 13 decembrie 2018 | Actual, Diverse | 1174 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Istoria universală a vizionarismului este consemnată în cărţile mari ale omenirii, în frunte cu Sfânta Scriptură. Aceasta este opera dialogului dintre Dumnezeu şi om. Graţie Cărţii Sfinte avem mărturia că omul a fost înălţat dintru începuturi la condiţia de subiect al unui vizionarism de esenţă şi deci de sursă divină. Lucrul tulburător este că marii vizionari sau profeţi ai lumii au fost chemaţi direct ori au fost aleşi de Dumnezeu dintre oamenii pământului.

Limba română a memorat chiar înţelesul biblic al acestei prototipii originare prin cuvântul „ţăran”, care este derivat de la numele latinesc al „Pământului”, al globului pământesc, adică al locului rânduit de Dumnezeu pentru făptura omenească: Terra. Latina fiind, după aramaică şi elină, a treia limbă a Bibliei, cuvintele ei mărturisesc direct despre voia pusă de Creator în cuvintele şi denominaţiile Sale la Facere. Această lucrare însă a fost desăvârşită prin implicarea divină a tuturor limbilor înrudite, aşa încât, pentru derivarea sensului biblic al cuvântului ţăran este insuficientă cercetarea limbii latine, care, pentru acest cuvânt, are doi termeni: paganus şi rusticus. Primul a trecut în limba franceză, ca atare: paganus, paysan (şi tot aşa a trecut şi în engleză: peasant). Franceza şi engleza n-au adăugat nimic la înţelesul latinesc al acestui cuvânt; l-au preluat ca atare. În cuvântul ţăran din limba română sunt topite, prin lucrarea tainică a duhului divin al limbilor, doi compuşi: latinescul terra, adică pământ, şi un sufix specific limbii române, prin care este sugerată o tipologie omenească. Terra devine, prin sufixul adăugat, terr-an, ţeran, ţăran, parcă spre a memora chiar etimonul biblic. Chestiunea fusese sesizată de către N. Iorga. Țăran, în româneşte, precizează marele istoric, vine de la Terra, ca şi ţară: „terra, ţară, ţeran“. Al doilea lucru tulburător, asupra căruia voim a stărui aici, este că tocmai acestui om al pământului, ţăranului, Dumnezeu i-a dăruit puterea de a zămisli prima oglindă a lumii, cu toate ale ei, când i-a cerut să dea nume tuturor vieţuitoarelor. Cea dintâi vedere asupra lumii, din marea serie vizionară a planetei, este cuprinsă, aşadar, în opera dialogală a ţăranului primordial, a lui Adam, chemat să dea nume tuturor fiinţelor vii de pe pământ, din văzduh şi din ape. „Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice” (Geneza, 2, 19-20). Cel căruia îi datorăm înfiriparea logosferei şi deci prima oglindă globală asupra lumii, cu oecumena ei completă, a fost tocmai acel prim ţăran. Pe acesta Dumnezeu l-a făcut stăpân „peste tot pământul”, „peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ”, „peste păsările cerului” şi „peştii mării” (Fa, 1, 28). El este, cum am mai spus-o, primul şi unicul aristocrat cu învestitură divină.

O a doua vedere fundamentală asupra lumii aparţine tot unui ţăran, patriarhului Abraham. Vederea abrahamică este confirmată de tabloul arhaic românesc asupra lumii care ne zugrăveşte un timp în care Dumnezeu sta pe prispa casei ţărăneşti. Viziunea este de tip abrahamic fiindcă ne învaţă să privim familia ca pe un loc vizitat de Dumnezeu.

A treia înfăţişare a scenariului planetar al întregului neam omenesc o datorăm tot unui ţăran biblic, lui Noe. Ieşirea din puhoiul noianic se face printr-o împărţire pe neamuri şi tot pe temelia curăţiei şi ierarhiei spirituale a familiei. Familia şi neamurile sunt, iată, fundaţia lumii, ne spune Cartea lui Noe. Noe este ţăranul care-a traversat potopul planetar spre un orizont nou pentru fiii omului, rânduindu-i pe Sem, Iafet şi Ham părinţii seminţiilor omeneşti. Viziunea aceasta ţărănească, fixată de Sfânta Scriptură, ne îndrumă să înţelegem că drama omenirii s-a jucat şi se joacă mereu pe scena familiei. Deznodământul răspândirii seminţiilor, încă insuficient descifrat, este tâlcuit în acelaşi tablou.

A patra viziune ţărănească universală asupra lumii este aceea a ţăranului drept şi mult iubit de Dumnezeu pentru cât de drept era, fixată pentru eternitate în Cartea lui Iov. Drama acestui ţăran foarte înstărit, cu familie numeroasă şi vite multe, se interferează şi ea direct cu intervenţia lui Dumnezeu ca să mijlocească omenirii accesul la învăţătura universală despre neputernicia răului asupra sufletului curat şi drept. Este cea mai tulburătoare teodicee a omenirii din toate vremurile şi pentru toate epocile şi dacă cineva ar reuşi s-o şteargă din cartea memoriei umanităţii, puterea răului ar creşte exponenţial şi ar scufunda planeta, preschimbând-o în patrie a infernului.

A cincea viziune ţărănească asupra omenirii la scara planetei este cuprinsă în psalmii davidici, ai păstorului anonim devenit rege prin voia lui Dumnezeu, adică prin chemare şi alegere divină a unuia dintre cei simpli, tot un om al pământului, ţăran şi păstor. În fine, cu înomenirea lui Dumnezeu în casa tâmplarului Iosif din Betleem, satul este atestat drept cadru ales de Dumnezeu să înrămeze primul act din drama universală a mântuirii neamului omenesc. Satul, familia şi neamurile, iată pilonii pe care a i-a pus Dumnezeu întăritori divini la zidirea lumii. Pe fundaţia acestor viziuni se va zidi toată zestrea de profeţii a omenirii. Naraţiunea primordială este integral ţărănească.

Contra ţăranului primordial, chemat de Dumnezeu să fixeze pentru tot veacul cea dintâi oglindă asupra universului, s-au stârnit tot felul de potrivnici. Împotrivitori ai ţăranilor s-au ivit şi în zilele noastre, iar unul fără de nume chiar zbiară să dispară satul şi ţăranii de pe faţa pământului. Se subînţelege ce fel de stirpe poartă cel ce-ar voi să piară satul şi ţăranii, cum se mărturiseşte, într-o foaie amărâtă, un asemenea „belit” (aşa îi numea Marin Preda pe toţi închipuiţii dintre care se recrutează îndrăciţii sau, cum spune, pe limba lui, ţăranul: împieliţaţii). Dar despre asemenea împieliţaţi ar trebui să căutăm explicaţii în tratatul lui Claude Larchet referitor tocmai la maladiile spirituale sau, cum ar spune Blaga, la „bolile destinului creator” (Blaga a fixat nosologia celor patru tipuri de purtători ai maladiilor destinului creator asupra cărora vom stărui într-un număr viitor al Clipei).

Indiferent de deznodământul civilizaţiilor la chestiunea ţărănească, este evident că lumea nu se poate lipsi de vederile ţărăneşti asupra scenei omenirii decât scufundându-se mortal în toate cele patru maladii ale destinului creator. Fiindcă, cine, în afară de îndrăciţii veacului, ar îndrăzni să ceară eliminarea Cărţii Genezei din Biblioteca universală a tuturor veacurilor şi popoarelor?! Valurile acestei furii demonice nu lipsesc în istorie chiar de-ar fi să ne amintim de comunişti, de nazişti, de anarhiştii antiteişti, precum Kropotkin. Nihiliştii nu lipsesc din cuprinsul niciunei epoci şi nu e de mirare că reapar astăzi şi pe scena anarho-nihilismului românesc şi din alte colţuri ale planetei sub chipul celor ce fac urări îndrăcite satului şi ţăranilor, dorindu-le să piară „înecaţi ca şobolanii”, cum se exprima unul dintre purtătorii acestor trichine demonice, stârnite, cum spune Dostoievski, dinspre Asia, asupra omenirii ca o bizară holeră a sufletului omenesc.

Fără o doctrină ţărănească, grupurile guvernatoare vor eşua mereu şi mereu

Țărănia nu poate să dispară de vreme ce viziunea ţărănească asupra universului s-a fixat în zestrea de aur a omenirii şi face parte din substratul sufletesc al oricărei făpturi capabile să-şi poarte firea şi chipul ferite de ciuma nihilismului?! Vederile ţărăneşti asupra lumii sunt chiar viziunile fondatoare ale omenirii. Ele se întind la scara planetei alcătuind marele substrat vizionar al omenirii pe care se ridică apoi alte şi alte edificii ale logosului teandric. Ulysse este ţăran din Ithaca, Sancho este ţăran, Pătru cel Scurt prin care scriitorul fără pereche, Dinu Săraru, reface înţelesul lui Sancho la alt ceas al istoriei şi într-un alt orizont al omenirii, Ion al Glanetaşului, Moromete etc., etc., etc., sunt toţi ţărani fiindcă numai prin această tipologie ipostatică a omului poate fi tâlcuită condiţia omenirii ori de câte ori Turnul Orologiului cheamă neamul omenesc la stare de veghe. Istoria memoriei universale este traversată de axul vizionarismului ţărănesc, fixat în patrimoniul cărţilor universale ale omenirii şi, cu fiecare epocă, orice grupare ajunsă în fruntea popoarelor îşi joacă sorţii în proporţie directă cu abilitatea şi competenţa sufletească de a se conecta la acest curent şi substrat vizionar. Fără de această linie, gesturile elitelor, care se cred guvernante, devin nătânge, extrem de primejdioase. Fără de o doctrină ţărănească, grupurile guvernatoare vor eşua mereu şi mereu. Numai acele elite care vor putea să repete cu marele Mircea Voievod cuvintele spuse închipuitului Baiazid: „şi de aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este// duşmănit vei fi de toate fără a prinde chiar de veste”, doar asemenea elite vor izbuti să-şi împlinească menirea şi să audă chemarea lui Dumnezeu pentru neamul peste care, altfel, vor pluti ca grăsimile. Fără de rădăcini în adâncul ţărănesc al neamurilor pământului totul este orbire, surzenie şi multă, nefericită trufie, din care se rostogoleşte pulberea şi nemernicia peste neamul nenorocit să poarte asemenea poveri.

Prof. univ. dr. Ilie BădescuSursa: Revista CLIPA

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,