George Friedman: Rusia vs Ucraina. Război sau cacealma?

12:00, 10 decembrie 2021 | Actual, Opinii, Politica | 454 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Acum două săptămâni, am scris o analiză despre strategia Rusiei, intitulată „ Russia’s Move”. Iată o scurtă recapitulare: după prăbușirea Uniunii Sovietice, țara a pierdut controlul asupra granițelor de vest, care fuseseră de sute de ani piatra de temelie a securității sale. Acele zone de graniță au creat o distanță strategică care i-a împins pe invadatori într-o campanie extinsă și epuizantă, căreia Rusia i-a putut rezista. Rusia a fost atacată în secolul al XVIII-lea de suedezi, în secolul al XIX-lea de Franța și de două ori în secolul al XX-lea de Germania. Au existat și războaiele cu turcii, din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În 1991, aceste regiuni de frontieră au devenit independente, iar, din punctul de vedere al Rusiei, Occidentul în general și Statele Unite în special au căutat să controleze statele nou formate. Aceasta a constituit pur și simplu o amenințare existențială pentru Rusia.

La câteva zile după eseul „Russia’s Move”, am scris un articol intitulat „Intelligence and Love”, în care am susținut că, pentru a învinge un inamic, trebuie să înțelegi obiectiv cum anume se vede inamicul pe el însuși. In cazul de față, Rusia se consideră vulnerabilă, în special în raport cu zona de vest, de unde au venit, de-a lungul istoriei, cele mai teribile amenințări. Belarus și Ucraina constituie esența temerilor rusești. Granița cu Ucraina se află la doar câteva sute de mile de Moscova și, prin urmare, reprezintă o amenințare majoră, în cazul când ar cădea în mâinile inamicilor. Distanța geografică nu este suficientă pentru a epuiza fizic inamicul care ar ataca din acea direcție. Din punctul de vedere al Rusiei, faptul că Statele Unite nu sunt dispuse să recunoască aceste temeri adânc înrădăcinate ale Rusiei sugerează că Statele Unite ale Americii au planuri agresive și periculoase. Singura valoare imaginabilă pe care Belarus și Ucraina o reprezintă în ochii americanilor este că aceste țări ar putea pune Rusia în situația de a fi nevoită să capituleze în fața Statelor Unite în toate chestiunile sensibile – sau să riște o invazie în toată regula. Acolo unde Statele Unite nu au interese supreme, Rusia are interese existențiale.

Prin urmare, Rusia este obligată să acționeze. În Belarus, a făcut-o deja. Anul trecut, președintele Alexandru Lukașenko a câștigat alegerile într-un mod dubios, care a fost vehement criticat. Rușii au intervenit pentru a-l salva pe Lukașenko și dețin acum controlul efectiv asupra Belarusului, asigurând astfel Câmpia Nord-Europeană, principala cale de invazie dinspre Europa înspre Moscova. Acest lucru lasă Ucraina, un stat mult mai mare și mai important, în bătaia puștii rusești.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Se pare că Rusia a comasat forțe de-a lungul graniței cu Ucraina. Se crede că este vorba de un contingent substanțial. Dacă scopul Rusiei este să ocupe Ucraina, forțele desfășurate nu sunt suficiente pentru a învinge armata ucraineană, dar ar putea ocupa fizic anumite zone cheie ale țării. Când invadezi o țară, nevoia de a desfășura continuu trupe care să ocupe și să pacifice diverse zone poate suprasolicita și uza rapid forțele invadatoare. Deci, dacă rapoartele sunt adevărate, acest joc este unul riscant.

Planul de război al Rusiei este, evident, secret, dar guvernul Ucrainei și-a făcut public punctul de vedere asupra modului în care ar urma să aibă loc o invazie rusească: invazia  se va desfășura pe trei flancuri, menite să izoleze și să ocupe Kievul: spre nord,din Peninsula Crimeea, spre sud, din Belarus, și spre vest, din Volgograd. Împreună, cele trei flancuri ar urma să înconjoare Kievul și să traverseze o mare parte a teritoriului Ucrainei, oferindu-le șanse maxime de pacificare la preț redus.

Această strategie ridică trei probleme. Prima este legată de logistică. Aceste forțe armate formate din divizii multiple se angajează, de regulă, în manevre și lupte intense. Toate cele trei flancuri ale invadatorilor vor trebui aprovizionate și, pe măsură ce s-ar apropia de Kiev, s-ar grupa într-o formațiune circulară. Deoarece se presupune că lupta se va intensifica  pe măsură ce mișcarea trupelor se va diminua, într-o primă fază va fi nevoie de cantități masive de motorină, benzină și lubrifianți. O a doua fază ar necesita cantități mari de tot soiul de muniții. Astfel, este foarte posibil să apară  pauze necoordonate în înaintarea trupelor, ceea ce va lăsa flancurile rusești descoperite.

A doua problemă este că războiul ar fi unul complicat, pe mai multe fronturi, și purtat de trupe neantrenate. Rușii nu au mai dus o bătălie cu divizii multiple, ca aceasta, de la al Doilea Război Mondial. Armata lor este competentă, dar niciunul dintre comandanți nu a condus un astfel de tip de luptă. Simulările și manevrele de război sunt valoroase, dar o forță armată netestată trimisă pe câmpul de bătaie are nevoie de o structură de comandă foarte sofisticată. Rușii nu vor ști dacă au sau nu o astfel de structură, decât după ce o vor încerca.

O a treia problemă o reprezintă americanii, care probabil că nu vor încerca să blocheze cu propriile trupe înaintarea rușilor. Timpul este absolut vital, dar fricțiunea exercitată asupra inamicului este o strategie valoroasă în sine. SUA este în măsură să transporte forțe armate poloneze, de exemplu, pentru a exercita  o astfel de fricțiune (presupunând că polonezii sunt de acord). Dar dacă SUA ar alege să-și trimită propriile trupe, ar împinge Rusia într-o luptă la scară largă, un plan pentru care nu ar fi pregătită. Cea mai importantă amenințare din partea americanilor ar fi însă puterea aeriană și rachetele. Țintele lor ar fi noduri logistice. În cazul unui război cu vehicule blindate, care pare să fie planul luat în calcul, distrugerea rezervelor de motorină, benzină și lubrifianți și a muniției echivalează cu distrugerea tancurilor. Rușii vor trebui să prevină acest lucru prin anihilarea instalațiilor aeriene și a rachetelor americane, foarte probabil la scară globală. Procedând astfel, ar escalada conflictul la statutul de război mondial și, în această situație, riscul pentru Rusia ar crește vertiginos.

Statele Unite recunosc amenințarea rusă sau vor, cel puțin, ca Rusia să creadă că au recunoscut-o. Declarațiile președintelui Joe Biden cu privire la această chestiune denotă un nivel de îngrijorare care sugerează că ar putea exista o intervenție a SUA, dacă Rusia ar porni atacul. Oricum rușii trebuie, cel puțin, să ia în considerare această posibilitate în planurile lor de război. Implicațiile militare și politice ale intervenției americane reduc urgența revendicării Ucrainei ca zonă tampon.

Desigur, amenințarea cu invazia nu ține exclusiv de această strategie. Dacă Rusia intenționează să ocupe Ucraina, va fi necesară o anumită variație. Dar o invazie ar putea implica pur și simplu acapararea unei bucăți din Ucraina de est sau de nord. SUA, în dorința lor de a  evita un război în mijlocul Eurasiei, atunci când amenințarea nu este una serioasă, vor răspunde probabil doar prin impunerea de sancțiuni. Rusia va suporta aceasta pe măsură ce va amenința în continuare cu invazia, fără a trece la acțiune. Acest lucru schimbă dinamica politică, în cazul în care Europa, incapabilă să organizeze o defensivă, ar alege să țină partea Rusiei.

Cu siguranță, întreaga această amenințare ar putea fi pur și simplu o încercare de a-l pune la încercare pe Biden. În timpul Războiului Rece, testarea unui președinte nou era o rutină pentru sovietici. A face acest lucru acum ar putea fi perceput ca o propunere cu risc scăzut și cu foloase mari. De fapt, există multe contraargumente la opinia mea cum că o invazie în toată regula a Ucrainei este prea complexă și prea riscantă pentru a fi întreprinsă. Rușii nu își pot permite o înfrângere, în efortul lor de a-și revendica Ucraina în contextul geopolitic actual. Rușii au timp de manevră – cu condiția ca Putin, care ține morțiș să restabilească fosta graniță sovietică, să nu vadă că timpul trece și să nu dorească să-și asume un  risc de dragul gloriei. Așa o fi, dar KGB-iștii sunt instruiți să fie vigilenți. Impresia mea este că asistăm la o cacealma. Dar nu aș paria totul pe asta.

Sursa: https://r3media.ro