Mormântul Sfântului Ioan Botezătorul

(Foto) Suveraniștii europeni, la una dintre cele mai importante moschei din lumea musulmană

00:57, 2 martie 2019 | Externe | 921 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

În seara zilei de 28 februarie echipa de intelectuali suveraniști europeni a vizitat una dintre cele mai venerate moschei din lumea arabă, despre care puteți afla mai multe detalii din această pagină Wikipedia: Marea Moschee din Damasc.

Aici totul este pătruns de spiritul mistic al marilor religii monoteiste ale lumii, Creștinismul și Islamul. Pe acest loc a existat un templu păgân din Antichitate, apoi o mare catedrală creștină, apoi moscheea care e a patra ca importanță în lumea arabă. Așa cum Iisus Hristos este venerat în Islam care este văzut drept purtător al logosului divin sau al Cuvântului lui Dumnezeu, care va descinde la sfârșitul lumii tocmai prin turnul acestei moschei, musulmanii au păstrat cu grijă de-a lungul veacurilor mormântul Sfântului Ioan Botezătorul, care se afla în această moschee.


Vă propunem o serie de imagini luate la fața locului de către echipa din noua disidență europeană.

În dimineața zilei de 1 martie, echipa de intelectuali care au fondat Mișcarea Internațională pentru Suveranitatea Popoarelor, a fost găzduită de către conducerea Asociației Cailor Arabi, care se afla în preajma Damascului.

Tot pe 1 martie, membrii Mișcării internaționale pentru suveranitatea popoarelor, au făcut o vizită în satul Maaloula, unul dintre locurile străvechi ale creștinismului.

Delegația formată din intelectuali din Europa Occidentală, Moldova și Rusia se află în Siria la invitația acestei țări pentru a-și exprima solidaritatea cu poporul sirian în lupta sa eroică împotriva agresiunii americane și a grupărilor teroriste. Un război care durează de opt ani și care urmărește debarcarea Președintelui Bașar Al Asad și a guvernului legal al Siriei.

Echipa www.flux.md