RĂZBOIUL DIN SIRIA. Human Rights: Militari sirieni, ţinuţi în cuşti şi folosiţi ca scuturi umane de către rebeli

15:21, 3 noiembrie 2015 | Externe | 1503 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Rebeli ţin închişi în cuşti militari sirieni şi alte persoane loiale regimului Bashar al-Assad, pe care le folosesc pe post de scuturi umane în respingerea unor atacuri din partea forţelor guvernamentale, denunţă Human Rights Watch (HRW) şi o reţea siriană din opoziţie, relatează CNN.

„Nimic nu poate justifica ţinerea unor oameni în cuşti şi punerea lor în mod intenţionaţi în calea pericolului, chiar dacă scopul este oprirea atacurilor la întâmplare ale Guvernului”, declară Nadim Houry de la HRW.

Înregistrări video postate pe reţele de socializare în weekend surprind camioane care transportă cuşti în care se află până la opt femei sau bărbaţi, potrivit Shaam News Network.

„Rebelii au distribuit 100 de cuşti, cu câte aproximativ şapte persoane fiecare, iar planul este să facă 1.000 de cuşti şi să distribuie în diverse părţi în oraşul Duma, în special în locuri publice şi pieţe care au fost atacate în trecut de către regim şi forţe aeriene ruseşti”, scrie într-una dintre aceste înregistrări video, potrivit reţelei de opoziţie.

sursa: Mediafax

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,