Preşedintele Twitter

10:27, 24 ianuarie 2018 | Externe | 1346 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Paul Craig Roberts a fost subsecretar de Stat al Finanţelor SUA pentru politici economice şi editor asociat la ziarul Wall Street Journal,  editorialist la mai multe alte publicaţii americane, de  economie şi eveniment intern. Comentariile sale pe internet se bucură de o largă apreciere internaţională, iar ultimele sale trei cărţi sunt: „Eşecul capitalismului laissez faire şi dizolvarea economică a Occidentului”; „Cum am reuşit să pierdem America”, şi  „Ameninţarea neoconservatoare a lumii”.

Aşa după cum ştiu cititorii mei de pretutindeni,  l-am sprijinit şi i-am dat o şansă lui Trump, deoarece el şi numai el s-a adresat celor două probleme actuale de maximă importanţă  pentru americani şi restul omenirii: (1) evitarea Armagheddonului nuclear prin normalizarea relaţiilor cu Rusia şi (2) refacerea clasei mijlocii americane, de care depinde succesul stabilităţii politice a ţării,  punându-se capăt externalizării locurilor de muncă şi aducându-se înapoi, în America, cele deja mutate în străinătate.

Paul Craig Roberts,  economist și publicist american

Din prima zi, cei neatenţi  l-au etichetat pe Trump drept candidatul oligarhiei conducătoare. Au respins ideea că vorbea sincer de  fiecare din cele două probleme de mai sus. Sunt multe neajunsuri cu această ignorare a sincerităţii lui Trump. Una e aceea că,  dacă ar fi fost candidatul oligarhiei, se ridică întrebarea de ce toţi banii s-au dus la Hillary? A doua, dacă Trump n-ar fi vorbit sincer despre normalizarea raporturilor cu Rusia, atunci de ce complexul militaro-informativ, în mod expres CIA şi FBI, au inventat Russiagate şi de ce Russiagate este folosită spre a-l înlătura pe Trump din biroul său, dacă este candidatul oligarhilor? Şi dacă Trump  ar fi candidatul oligarhilor, atunci de ce media presstituată  (joc de cuvinte combinate, presă şi prostituată, făcut de autor pentru da un calificativ negativ presei aservite din America, MSM, nota traducătorului) încearcă să-l scoată din Casa Albă?

Cele mai evidente dintre toate întrebările nu sunt nici măcar puse, şi nici nu primesc vreun răspuns. Le ridic mereu, de peste un an de zile. În loc să capăt un răspuns, şi eu, la fel ca şi Trump şi profesorul Stephen Cohen suntem  etichetaţi drept “lacheii lui Putin”.  Stephen Cohen ştie despre  Rusia şi Putin mai  mult decât toţi din administraţiile Trump, Obama, Bush Jr. şi Clinton la  un loc şi înmulţit cu un milion.Totuşi, dânsul este numit  lacheu.  Realitatea este alta, Washingtonul şi presstituaţii săi ştiu, că nici Trump, nici eu şi nici Cohen nu suntem lacheii lui Putin. De asemenea, ce mai ştiu ei este că nu vor ca nici măcar un grăunte de adevăr să-şi facă locul în portretul lor fals despre “ameninţarea rusească” şi despre aşa-zişii oameni ai ruşilor din America. Ce fac ei, este să protejeze bugetul anual de 1.000 miliarde de dolari al complexului militaro-informativ şi al ciracilor din preajmă, precum şi să menţină controlul coastelor de Vest şi de Nord-Est asupra Case Albe. Aceste arii geografice sunt populate disproporţionat, la fel sunt ca număr de voturi, şi presstituaţii nu permit ca, în regulile lor, să se amestece alte zone, cu o populaţie mai redusă, cum sunt cele ale “Americii văzute din avion” (centrul Americii, situat între cele două coaste oceanice, nota trad.)

Adevărul şi tot respectul pentru adevăr au dispărut din discursul politic american. Adevărul nu mai este respectat nici măcar în Academie, sau în Tribunale. Întreaga raţiune a sistemelor şi subsistemelor americane este de a obţine avantaje egoiste în dauna adevărului, justiţiei şi a altor oameni.

Trump s-a creat pe el însuşi ca Preşedintele Twitter. Crede, aşa cum au crezut şi alţii înaintea lui,  că poate combate cu cuvinte interese dominante, adânc înrădăcinate, după cum încerc să fac şi eu.  Totuşi, un preşedinte al Statelor Unite, pe lângă vorbe, mai are şi putere, şi Trump nu o foloseşte. A strâns lângă el un guvern care îl împiedică să-şi utilizeze puterile prezidenţiale, pentru a înfăptui cele două obiective la început menţionate.  Asta îl reduce la ipostaza unui prizonier ce răbufneşte pe Twitter, în timp ce este obligat să-şi abandoneze proiectele în favoarea unor grupuri de interese mai puternice decât însuşi preşedintele Statelor Unite.

Părerea mea este că preşedintele Trump ar avea şansa să împlinească cele două promisiuni ce l-au făcut ca preşedinte dacă: (1) normalizează relaţiile cu Rusia şi (2) pune capăt scurgerii de locuri de muncă americane în străinătate şi le aduce înapoi pe cele plecate. Şi ar putea realiza acestea, dacă ar numi în guvern oameni  ce-ar fi de partea lui, nu opozanţi. Mai mult, ameninţările constante, istericoase împotriva Iranului şi Coreii de Nord, subminează încrederea populaţiei, că el ar intenţiona, vreodată, să normalizeze relaţiile cu Rusia. Preşedintele Trump se prezintă singur ca un aţâţător la război în  aceeaşi oală cu neoconservatorii, iar serviciile pe care le face Israelului îi determină pe americanii mândri să se simtă umiliţi. De asemenea, pierde din susţinere, întrucât permite corporaţiilor ce poluează masiv mediul să pună, în continuare şi nestânjenite, în pericol flora şi fauna Americii.

Media presstituată este deplorabilă, dar Trump  nu-i dă mâna să dea cu ea de pământ, pentru că aceasta este controlată…de propriul complex militaro-informativ al lui Trump! Dacă Trump ar fi cu adevărat un tip tare, ar trebui să-i aresteze pe Mueller, Comey, Brennan, Hilarry, Obama şi pe alţii şi să spargă monopolul mediei aservite în mii de bucăţele. Ar putea să aresteze senatori şi congresmani angajaţi în campania de dărâmare a guvernului legitim ales al Statelor Unite, iar exemplul l-ar putea lua de la Abraham Lincoln, care a trimis în exil membri ai Congresului şi a arestat 300 de editori de ziare nordişti.

Dacă Trump nu va fi capabil să stăvilească agenda celor care împing lumea către un război nuclear cu Rusia (şi China), atunci el va fi preşedintele SUA care a va distruge omenirea şi viaţa pe pământ.

Paul Craig Roberts

18 ianuarie, 2018

 

Traducere de Radu  Toma

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,