Norvegia: Un politician violat de un refugiat deplânge deportarea făptașului

17:49, 8 aprilie 2016 | Externe | 4081 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Politicianul de stânga Nordal Hauken, care fusese violat de un refugiat din Somalia, a declarat că se simte vinovat somalezului, care a fost condamnat penal, urmând să fie deportat în țara sa de origine, scrie publicația Daily Mail.

Nordal a povestit reporterilor canalului NRK că este de orientare heterosexuală, dar a fost violat de un bărbat refugiat din Somalia. Politicianul a recunoscut că după incident și-a aplicat un “tratament” cu alcool și marijuana. Instanța de judecată a condamnat violatorul la la o detenție 4,5 ani închisoare, care va fi urmată de o deportare din Norvegia.

„Viața mea a fost distrusă, dar acum mă simt vinovat de deportarea lui din țară. Inițial m-am simțit ușurat că va dispărea pentru totdeauna. Am simțit că statul norvegian și-a asumat sarcina să se răzbune ca un tată înfuriat, care stă în fața celui care i-a maltratat copilul. În același timp, resimt și o vină și responsabilitate. Sunt vinovat de faptul că acesta nu va mai putea trăi în Norvegia, fiind nevoit să plece în Somalia, unde va avea un viitor incert și întunecat”, a declarat Nordal jurnaliștilor.

Politicianul care se prezintă drept “susținător al feminismului și antirasismului” a adăugat că fapta refugiatului a fost determinată de „o lumea inechitabilă” și de o, „educație influențată de război și o stare de disperare”.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,