Miliardarii care l-au sponsorizat pe Joe Biden năvălesc la Casa Albă! George Soros este în fruntea lor

21:27, 15 februarie 2021 | Externe, Politica | 179 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Miliardarii care l-au sponsorizat pe Joe Biden năvălesc la Casa Albă,  fiecare cu nemulțumirea și nevoia lui. În fruntea lor, după cum remarcă presa încă nealiniată sistemului, stă George Soros, controversatul afacerist acuzat că orchestrează distrugerea actualului sistem social. Globalismul este o armă în mâinile nepotrivite, cu care se poate câștiga orice război și asta pe perioadă nedeterminată!

Schimbarea despre care se vorbea la Davos, în ianuarie, prevede și o resetare a granițelor actuale. Statele reprezintă un sistem de organizare perimat, consideră Soros, drept pentru care se lucrează intens la instalarea Noii Ordini Mondiale – fără frontiere, fără identități naționale, fără opreliști.

Globalizarea e mai aproape ca oricând și însuși Joe Biden o încurajează. Recent, se pare că un grup de miliardari pregătesc calea pentru „parteneriate public-private” care vor ajuta la o mai rapidă integrare a valului de refugiați așteptat pentru 2021 și 2022. Despre asta este vorba în Inițiativa Globală de Sponsorizare a Refugiaților (GRSI), proiect demarat de miliardarii George Soros și Frank Giustra, care îl forțează, practic, pe Joe Biden să pornească parteneriatele public-private despre care a vorbit în campania prezidențială.

GRSI este o organizație cu sediul în Ottawa, a cărei misiune vorbește despre „a ajuta și inspira țări din întreaga lume spre a deschide noi căi pentru protejarea refugiaților”. Soros a promis un fond de 500 de milioane de dolari, prin Fundația pentru o Societate Deschisă, pentru a îndemna unele guverne din lumea întreagă (în special cele ale Americii și Canadei) să deschidă granițele pentru refugiații de orice fel. Sume considerabile a pus la bătaie și miliardarul canadian Frank Giustra, prin Giustra Foundation (ONG implicat anterior în donații controversate către Fundația Clinton!) și americanul Ed Shapiro, prin intermediul Shapiro Foundation.

„Prin colaborarea cu organizatorii locali, ne propunem să:

  • creștem și îmbunătățim integrarea refugiaților la nivel mondial, implicând cetățenii, comunitățile și întreprinderile private în acest effort internațional;
  • implicăm comunitățile locale, care se vor porni să le ureze bun venit refugiaților;
  • îmbunătățim imaginea refugiaților în ochii cetățenilor”, se arată pe site-ul GRSI.

După instalarea la Casa Albă, Joe Biden este obligat de sponsorii săi să-și țină cuvântul dat: SUA vor deschide granițele pentru refugiați, anulând ordinul semnat acum un an de ex-președintele Donald Trump! Biden a promis că America va primi 125.000 de refugiați în acest an, George Soros îi cere să nu uite asta! Iar dacă America dă tonul, e doar o chestiune de timp până când și celelalte state îi vor urma exemplul.

La doar câteva ore după ce Joe Biden a semnat actul care permite sectorului privat să se implice în chestiunea refugiaților, Jennifer Bond, de la Universitatea din Ottawa, profesor de drept și președintele GRSI, a comentat pe Twitter: „Este o oportunitate de a reconstrui întregul sistem global social. Milioane de americani trebuie acum să le ureze bun venit noilor vecini”.

Sursa: https://www.national.ro