În mesajul său de Crăciun, premierul David Cameron subliniază ‘valorile creștine’ ale Regatului Unit

12:41, 24 decembrie 2015 | Externe | 1087 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

În mesajul său tradițional de Crăciun în care a făcut referire și la refugiații sirieni, premierul britanic David Cameron a evidențiat joi ‘valorile creștine’ ale Regatului Unit pe care le-a considerat esențiale pentru a face din această țară ‘un cămin’ pentru persoanele de altă credință, transmite EFE.

Liderul conservator a subliniat importanța păcii și securității într-un moment în care milioane de oameni s-au văzut nevoiți să fugă din Siria și când, în alte părți ale lumii, creștinii trăiesc cu teama persecuțiilor. ‘Ca țară creștină, trebuie să ne amintim că nașterea lui Iisus semnifică pacea, compasiunea, bunăvoința și, mai ales, speranța’, a spus Cameron.

În discursul său, Cameron a subliniat că, ‘datorită acestor rădăcini religioase importante și a valorilor creștine, Regatul Unit a fost un cămin de succes pentru persoanele de toate credințele’, dar și pentru cele care ‘nu au niciuna’.

Este al doilea an la rând când premierul britanic se referă la Marea Britanie ca la ‘o țară creștină’ în mesajul său de Crăciun, în pofida acuzațiilor unora care consideră că un astfel de mesaj provoacă ‘alienare și divizare’.

David Cameron a mai spus că sărbătoarea Crăciunului le oferă oamenilor ocazia de a se gândi și la aceia care nu-și vor putea petrece aceste zile de sărbătoare într-un cămin sigur alături de rude. ‘Mii de familii petrec această iarnă în tabere de refugiați sau în refugii în Siria și Orientul Mijlociu, alungați din căminele lor de Daesh sau de (președintele sirian Bashar) al-Assad’, a amintit Cameron.

Premierul britanic a făcut referire și la persoanele care își petrec Crăciunul ‘ajutându-i pe cei vulnerabili’ și apărând libertățile britanice în străinătate. ‘Chiar acum, forțele noastre armate curajoase își fac datoria în întreaga lume: pe cerul Irakului și al Siriei, având ca țintă teroriști care ne amenință țările și securitatea în propria casă; în apele Mediteranei, salvându-i pe cei care încearcă să ajungă în Europa, și în teatre de operațiuni, ajutând la stabilizarea unor țări precum Afganistan sau Sudanul de Sud’, a declarat șeful executivului britanic.

sursa: Agerpres

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,