Publicul american este șocat de gestul public al lui G. W. Bush, care a dansat în timpul ceremoniei de înmormântare a polițiștilor uciși la Dallas.
CHIȘINĂU, 13 iulie – FLUX. Utilizatorii rețelelor de socializare au fost înfuriați de gestul fostului președinte SUA G.W Bush jr., care a dansat în timpul înmormântării polițiștilor omorâți în orașul Dallas. Fapta politicianului a fost calificată drept bătaie de joc față de “americanii adecvați”. Unii au calificat comportamentul straniu, în timpul unui astfel de eveniment drept dovadă a unei “lipse de valori” în SUA.
Utilizatorii au încercat să identifice motivele unui astfel de gest straniu al politicianului. Unii au presupus că e vorba de o patologie psihică, iar alții au presupus că acesta „ar fi confundat pastilele”.
Fostul președinte american a fost comparat cu Boris Elțin, care obișnuia să se comporte atipic în public.
La 9 iulie, cinci polițiști au fost împușcați în timpul unor dezordini în masă în orașul Dallas.