EXPLICATIILE UNOR BIZARERII: VOTUL DE DUMINICA – O AFACERE FRANCO-GERMANA

09:17, 30 mai 2019 | Externe | 232 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

„Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” Greu să nu îți vină în cap nemuritoarea butadă a genialului Mark Twain urmărind așa-zisa ”surpriză” furnizată de votul la europarlamentare. Atît doar că, în România, surprizele se produc exact cînd e nevoie maximă de ele, cu rigoare de-a dreptul matematică. A căuta explicații omenești într-o afacere electorală franco-germană înseamnă a nu înțelege nimic din marea politică.

În urmă cu vreo doi-trei ani, ambasadorul uitat de americani la București, Hans Klemm, aplauda absența din România a vocilor naționalist-eurosceptice care se ridicau tot mai vehement în Europa. Avea și motive să o facă. Peste tot, dar mai ales în Est, tot mai mulți politicieni curajoși denunțau sistemul uniunii cu două viteze, cu standarde duble și cu cetățeni de rang unu și doi, cu excepția României unde, de fapt, de la președinte la ultimul politician nu exista nici măcar o brumă de opinie proprie vizavi de funcționarea UE, necum atitudini dure eurosceptice.

De ce?

O explicație ar fi aceea că, la noi, politica a intrat, de mult și deplin, sub controlul serviciilor secrete, la rîndul lor încălecate de structuri externe.

Fără acordul lor, nu există nicio atitudine.

Un teren atît de gol a sfîrșit prin a îmbia, totuși, pe unii, așa se face că partide precum PSD și ALDE au îndrăznit să intre în corul criticilor europeni ai conducerii de la Bruxelles. La risc, ori pur și simplu neînțelegînd cum stau lucrurile în România.

S-au ars teribil.

Li s-a făcut o demonstrație de forță maximă, chiar dacă mijloacele au sfidat minimul bun simț și minima inteligență.

La cele mai neinteresante alegeri, pentru noi, au apărut ca din neant 3,2 milioane de alegători care pînă acum erau lipsă la apel.

Ne-am trezit cu 1,4 milioane de alegători pe liste suplimentare, de parcă în ziua respectivă respectivul număr de români ardea de dorul prezenței la urne, deși se afla cu treburi prin alte localități decît cea de baștină.

Am mai aflat de oameni care au stat și cîte zece ore în soare, la coadă la vot în diaspora. Acea diaspora care nu apucă, biata, să voteze indiferent cîte secții de vot i s-ar pune la dispoziție.

Rezultatul votului a consfințit un scor uriaș obținut de o alianță, USR-PLUS, care nu deține aleși locali, organizații județene, ba chiar membri, în ansamblu. PLUS declara, spre exemplu, înaintea alegerilor, un număr de 12.000 de membri. Le-ar mai fi trebuit încă 50% doar ca să acopere toate cele peste 18.000 de secții de vot. O alianță fără orientare doctrinară limpede, cu lideri șterși ori extrem de controversați prin prisma conexiunii cu serviciile secrete.

Dar care, iată, spulberă la vot, cu ajutorul unui segment nou-nouț de electorat, născut din spuma mării și venit în mod neașteptat la urne în pofida tuturor cercetărilor sociologice.

Despre PNL nu e cazul să discutăm, partidul a luat același procent ca și la precedentele alegeri, iar PSD aproape același număr de voturi ca în 2014.

În schimb, avem două partide, PMP și UDMR, victime sigure înaintea alegerilor, care au trecut pragul electoral în mod ”miraculos”.

PMP-ul lui Băsescu s-a tot deșirat de la înființare pînă aproape nu a mai rămas nimic din el, cu excepția unui cap de listă expirat și proaspăt trimis în judecată pentru colaborare cu Securitatea. Și a mai rămas amintirea dezvăluirilor din interior legate de modul în care serviciile secrete au băgat partidul în PE, în 2014, cu condiția promovării pe singurele două locuri eligibile a unor oameni ai sistemului. Iar serviciile se conformaseră rugăminții personale a lui Joseph Daul, liderul PPE și ocrotitorul lui Siegfried Mureșan.

Fără implicarea serviciilor, PMP nu trecea pragul nici acum cinci ani, cînd Băsescu încă era președinte, darmite acum, cînd a rămas o umbră.
De departe cel mai bizar caz e, însă, al UDMR.

Poate singurul care e punctat ca atare în presă, după alegeri, mai timid ori mai fățiș.

La 32% prezența la vot, în 2014, UDMR ia în jur de 6%. La 49% în 2019, tot așa. Cum e posibilă asemenea aberație, atît timp cît, se știe dintotdeauna, orice creștere a prezenței la vot afectează direct UDMR, partid regional?

Lumea observă acum, cu uluire, că UDMR a luat mai multe voturi decît la parlamentare, a luat în județe unde aproape nu există etnici maghiari și a reușit chiar să ia 926 de voturi într-un județ, Botoșani, unde există 14 etnici maghiari declarați, conform recensămîntului.

Demn de menționat că și Băsescu și Kelemen Hunor păreau extrem de siguri pe depășirea pragului mult înaintea centralizării voturilor. De unde atîta certitudine?

Explicația tuturor acestor mistere e simplă.

E suficient să privim tabloul european de după alegeri.

PNL, PMP și UDMR sunt membre ale PPE, partidul lui Merkel, și au adus cancelarului german o zestre de 14 europarlamentari. Mai în glumă, mai în serios, am spune că alți doi ar fi adus și PNTCD dacă ar fi candidat, fiind tot membru al PPE.

O zestre importantă, 8 oameni, aduce și PSD socialiștilor europeni, cei care își împart frățește, cu PPE, de ani de zile, hegemonia asupra Europei.
În fine, alți opt oameni aduce USR-PLUS în tabăra lui Emmanuel Macron, via ALDE, cărora e posibil să li se alăture și cei doi eurodeputați ai Pro România.

Niciun europarlamentar român nu merge către grupurile suveraniștilor, masiv reprezentate în noua componență a PE.

ALDE România, care ar fi putut face un asemenea pas, a furnizat încă o ”surpriză” a alegerilor, ratînd pragul electoral, deși toate sondajele o dădeau la 10-12% ori chiar mai multe procente.

Văzute de sus, alegerile de duminică se relevă a fi strict un război franco-german, iar noii eurodeputați români sunt, direct ori ba, oamenii lui Merkel ori ai lui Macron. Punct.

Iată ce spune un insider al PE, europarlamentarul PPE Traian Ungureanu, greu de bănuit, bunăoară a avea simpatii pesediste ori aldiste:

”Parlamentul European funcţionează, dar nu contează. E doar vitrina verbală organizată de structura fixă din spate, spre a face proba democraţiei în instituţiile europene. Aleşii dumneavoastră şi ai altora nu vor avea nici o putere într-un Parlament care decide ce a fost dinainte decis de birocraţia franco-germană a Comisiei Europene. Cei ce cred în continuare în paradisul lozincard al UE fie n-au de ales, fie n-au înţeles, fie n-au întîlnit realitatea dogmatică şi inepuizabilă a birocraţiei franco-germane. Şi poate e mai bine că n-au dat de ea. Căci, la sfîrşit, aşteaptă cianuros una şi aceeaşi concluzie: mai multă Europă, mai puţină democraţie! Europa pentru care au fost chemaţi la urne, pe fond de chiuituri progresiste, zeci de milioane de oameni nevinovaţi e tărîmul unui determinism strict şi pesimist. Comisia decide tot, sub supravegherea şi reglajul fin al marilor sacerdoţi inaccesibili – mereu germani sau francezi, mereu în Secretariatul Comisiei, al Parlamentului şi la vîrful Directoratelor. Aceste colosale bestii tehno-procedurale sînt motoarele şi instanţa ultimă ale Europei de aparentă vocaţie democratică. În rest, posturi, poziţii, oratori şi hîrtii fără urmări. Însumînd: Parlamentul European. Balsamul secret care asigură perpetuarea iluziei e un extract pe bază de oportunism. Nici unul din parlamentari nu va recunoaşte vreodată că joacă într-o farsă, mai ales dacă farsa e măgulitoare şi asigură reputaţia de binefăcător.”
Comisia decide tot, sub reglajul germanilor și al francezilor. O frază-cheie, care sintetizează perfect faptele.

Contează să fii într-una dintre tabere, altfel, pici între scaune, precum ALDE. Iar dacă ești prea mare ca să fii eliminat complet, cazul PSD, există alte metode. Cum ar fi cîțiva pumni în cap care să inducă schimbări de 180 de grade, peste noapte, în politica partidului.

Puterea votului onest continuă să rămînă o glumă proastă într-o țară ca România.

O țară în care apar sistematic pe liste 18,9 milioane de alegători, ceea ce ar însemna o populație totală de cca.23-24 de milioane de locuitori.
O țară în care alegerile sunt organizate, iar voturile filtrate, de servicii secrete militarizate, precum STS, care, de data asta, nici nu s-a mai obosit să simuleze o licitație pentru achiziția unui soft electoral, ci ne-a informat acum cîteva săptămîni, că se va folosi un soft creat de specialiștii AEP și ai STS. Unde oare au fost geniile IT ale STS la celelalte alegeri de pînă acum?

O țară în care cea mai mare parte a diasporei provine din bazinul electoral tradițional al PSD din Moldova ori Oltenia, oameni plecați la cules de căpșuni și la îngrijit bătrîni cu bani peste hotare, care devin peste noapte admiratori înrăiți ai PNL, PD ori USR-PLUS. Și care, în țară, erau mobilizați la vot de pesediști cu găleți de plastic și alte stimulente, dar peste granițe stau cu orele la secții, din spirit democratic, interesați profund de ce se întîmplă acolo unde nu se mai află.

O diaspora cu viziuni democratice, care însumează vreo 4-5 milioane de cetățeni, dintre care doar mai puțin de 700.000 și-au luat pașaportul CRDS, preferînd să voteze cu cărțile de identitate, pentru că locuiesc și lucrează, cel mai adesea, la negru.
Nu putem decît să încheiem reamintind spusele unui reputat comediant american, Lewis Black: ”De-a lungul vieții mele, am trecut de la Eisenhower la George W. Bush și de la John F. Kennedy la Al Gore. În ritmul ăsta, în cîțiva ani o să votăm legume”.
Ei și? Dacă e ordin de la Berlin/Paris/Bruxelles, cu plăcere. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Sursa: https://inpolitics.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,