Danemarca va avea în câteva luni un pașaport digital pentru persoanele vaccinate

10:43, 4 februarie 2021 | Actual, Externe, Social | 95 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Autoritățile daneze au anunțat miercuri că în 3 sau 4 luni vor avea pregătit un pașaport digital pentru cei care au fost vaccinați anticoronavirus cu scopul de a accelera redeschiderea activităților, transmite EFE, potrivit Agerpres.

De la sfârșitul lunii februarie, pe platforma online pe care se află datele lor medicale personale, danezii vor putea consulta informații cu privire la vaccinare.

”Va fi ca un pașaport suplimentar pe care o persoană îl va avea salvat în telefonul său mobil și care va dovedi că persoana respectivă a fost vaccinată. Ca țară, trebuie să știm să profităm de avantajele digitale pe care le avem. Putem fi primii din lume care să-l avem”, a declarat într-o conferință de presă ministrul de finanțe interimar Morten Bodskov, care a adăugat că, odată ce soluția digitală va fi gata, va trebui să se discute cum anume poate fi folosit acest pașaport, ceea ce va depinde și de situația epidemiologică din țară.

”Folosind progresele digitale disponibile putem permite călătoriile și participarea la viața culturală în Danemarca. Ne vom bucura mulți ani de pașaport”, a declarat în aceeași conferință de presă directorul general al patronatului, Lars Sandahl Sorensen.

Autoritățile sanitare daneze au informat încă de acum o lună că pregătesc un pașaport pentru persoanele vaccinate, inițiativă care a declanșat proteste în rândul unor partide, care consideră că ar putea provoca o divizare socială și marginalizarea grupurilor de cetățeni care nu au primit vaccinul.

Sursa: https://www.activenews.ro