Europa este un „lagăr fără scăpare”

13:59, 17 ianuarie 2019 | Actual, Externe | 968 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

În timp ce presa americană vorbește despre intenția lui Trump de a scoate SUA din NATO, iar președintele american ar putea face acest lucru dacă ar vrea, Marea Britanie nu poate să scape de UE

Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei

Brexitul se transformă într-o imposibilitate, blocându-se de fiecare dată în labirintul birocratic european și în condițiile impuse de Bruxelles care îi fac pe parlamentarii britanici să voteze împotriva condițiilor impuse de UE.

Altfel spus, dacă aderarea e grea și anevoioasă, plus exorbitant de scumpă în termenii respectării condițiilor europene, lucru pe care România l-a experimentat pe propria piele, ieșirea se dovedește imposibilă. Și aceasta pentru că UE nu vrea, de fapt, să lase pe nimeni să plece, și ridică bariere insurmontabile.

Bruxelles-ul vrea, desigur, ca blocajul Brexit și problemele cu care se confruntă Marea Britanie să servească de lecție celor care ar mai dori să plece. Și de avertisment. Sau, de ce nu, așa cum a spus și Traian Băsescu, dar și alți politicieni federaliști din Europa, rămășițe ale perioadei globaliste și democrate de la Casa Albă, ca Marea Britanie să vină în genunchi să ceară să fie reprimită, iar adepții suveranismului să fie astfel umiliți.

În lume, orice țară poate ieși din orice alianță sau uniune, Trump ar vrea să scoată SUA din NATO, dacă e să credem presa americană ostilă președintelui, doar din UE nimeni nu poate ieși pentru că UE nu a prevăzut această posibilitate. Și cum ar fi putut să lase această portiță deschisă de vreme ce UE se crede raiul pe pământ?

Avem astfel un fel de lagăr european din care țările vor putea scăpa doar prin desființarea UE, așa cum țările din Est au ieșit din Tratatul de la Varșovia doar prin prăbușirea comunismului și desființarea respectivului Tratat.

Globaliștii așteaptă cu nesaț un faliment al Marii Britanii, eurocrații își freacă mâinile că va fi rău pentru britanici și astfel toți ceilalți europeni se vor speria și nu vor mai cere alte drepturi. Brexitul a devenit miza bătăliei între naționaliști și eurocentriști, iar Bruxelles-ul, care se confruntă cu o lipsă acută de credibilitate, are nevoie de o sperietoare zdravănă pentru a mai câștiga teren și pentru a face uitat eșecul lui Macron, amenințarea imigrației și celelalte blocaje ale Uniunii.

Așa că de ce să nu plătească Marea Britanie prețul convingerii cetățenilor europeni că în UE o fi rău, dar în afară e imposibil?

Sursa: https://sputnik.md

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,