Zece ani de pușcărie pentru gestionarul de facto al companiei Caravita

14:48, 12 octombrie 2015 | Economie | 840 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Procuratura Anticorupţie a trimis în judecată cauza penală de învinuire a gestionarului companiei Caravita. El este învinuit de spălare de bani şi prejudicii deosebit de mari aduse Băncii de Economii. Actualmente, inculpatul se află în stare de arest, iar dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate de procurori, el riscă până la 10 ani închisoare.

Potrivit celor constatate, inculpatul, având inţenţia de a camufla provenienţa reală a mijloacelor financiare, în valoare de 2,8 milioane euro, care au fost sustrase de la BEM prin creditul acordat companiilor pe care le gestiona, cu implicarea persoanelor responsabile din cadrul băncii, a purces la efectuarea tranzacţiilor fictive pentru a restitui mijloacele financiare creditate.

Urmărirea penală în privinţa complicilor care au contribuit la comiterea infracţiunii continuă într-o procedură separată, urmând ca în scurt timp, urmărirea penală în privinţa acestora să fie finalizată.