Decizie șoc: Datele personale ale europenilor nu mai pot fi trimise în SUA

14:40, 7 octombrie 2015 | Diverse | 961 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Lovitură grea pentru procesatorii americani de date personale ale cetăţenilor europeni. Facebook, Google, IBM şi multe alte companii riscă uriașe pierderi economice, după ce Curtea Europeană de Justiţie a scos în afara legii cadrul juridic în care s-a făcut schimbul de date între Europa şi Statele Unite în ultimii 15 ani.

Decizia vine în urma unui proces intentat de un utilizator de Facebook imediat după dezvăluirile făcute de Edward Snowden. Iniţial, speța nu a avut câștig în instanță, pe motiv că transferul de date între Europa şi SUA este definit ca „sigur” de Comisia Europeană încă din anul 2000. Cazul a avansat însă la alte instanţe, iar verdictul final este că… sfera de siguranţă nu e deloc sigură!

Situația forțează deschiderea de negocieri între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, cu atât mai mult cu cât spectrul pierderilor economice planează asupra câtorva mii de companii și ar putea afecta și Europa. Indiferent de formula îmbrațișată la negocieri, datele personale ale europenilor vor trebui să fie mult mai atent protejate de acum înainte, iar transferul mult mai sigur.

sursa: Activenews