Despre dozele de venin ideologic din Convenția de la Istanbul, promovată în Moldova de acoliții Maiei Sandu

10:16, 19 decembrie 2019 | Actual | 455 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Formațiunea politică PAS promovează în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege ce prevede ratificarea Convenției de la Istanbul. Ei fac asta cu o impertinență demnă de tot disprețul, speculând cu date statistice și cu șiretlicuri propagandistice. Cetățenii Republicii Moldova au dreptul să cunoască părțile obscure ale acestui document, despre care Maia Sandu și cei din preajma dânsei se prefac a nu ști nimic.

Poziția formațiunii vizavi de acest document scandalos și veninos a fost reiterată ieri, 16 decembrie 2019, în cadrul unei conferințe de presă, ignorată de reprezentanții presei, de vicepreședintele legislativului Mihai Popșoi și de președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Doina Gherman. Deputații cu pricina s-au stropșit la actuala guvernare că aceasta din urmă, ca să vezi, nu se face luntre și punte pentru a forța Republica Moldova să adere la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul).

Așadar, ce-i cu această convenție controversată, ratificată numai de o parte a țărilor europene? În acest articol reproducem observațiile dintr-o analiză temeinică făcută de Adina Portaru, jurist de cea mai înaltă calificare, doctor în drept și avocat.

Adina Portaru menționează că violența împotriva femeilor este o realitate dramatică. Însă ea mai  precizează: pe cât de serioasă este această problemă, pe atât de bine gândite și de eficiente trebuie să fie mijloacele de răspuns din perspectivă legală, socială și educativă, iar simpla adăugare a unui nou strat de obligații, a unui nou mijloc de receptare și de monitorizare a reclamațiilor nu are un efect benefic garantat. Convenția de la Istanbul, în opinia ei, nu este un răspuns adecvat la problema violenței domestice. Aceasta doar multiplică mijloacele legale de regres, generează o lipsă de previzibilitate legală și le provoacă victimelor confuzie prin faptul că acestea nu ar mai ști la ce mecanism legal să recurgă.

Mai mult, Convenția de la Istanbul conține o serie de aspecte problematice, care, în loc să faciliteze răspunsul la problema violenței domestice, contrazic prevederile legale existente în dreptul european și dreptul internațional, îndeosebi prin:

– Introducerea unei definiții controversate și non-consensuale a „genului” ca și construct social independent de realitatea biologică;

– Discriminarea și prezentarea stereotipică a bărbaților drept agresori;

– Încălcarea drepturilor părinților de a-și instrui copiii;

– Limitarea libertății religioase;

– Stabilirea unui mecanism (GREVIO) care ar eroda suveranitatea națională.

Analiza aspectelor problematice:

Introducerea conceptului controversat de „gen”

Înainte de apariția Convenției de la Istanbul, singura definiție a „genului” pe care o puteam găsi în dreptul internațional este cea din Statutul de la Roma, în care termenul de „gen” este folosit în mod clasic – ca sinonim pentru sexul biologic. Convenția de la Istanbul dă peste cap această percepție, impunând dogma potrivit căreia „sexul” și „genul” ar fi două concepte diferite. Conform articolului 3 (c), „genul” va însemna „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”.

Termenul de „gen”, folosit de Convenția de la Istanbul, se refera la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat/femeie). Această definiție nu se regăsește în nici o altă convenție internațională. Are, deci, o încărcătură ideologică puternică și se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea. Faptul dat este confirmat și de interpretarea Convenției de la Istanbul, publicată pe site-ul Guvernului României:

Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice. Potrivit acestui document,  violența familială și cea împotriva femeilor, în special, reprezintă o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Convenția de la Istanbul propune crearea unor mecanisme care să garanteze protecția victimelor, să crească gradul de conștientizare a efectelor acestui fenomen, să prevină și să combată toate formele de violență.

Acceptarea definiției avansate de Convenția de la Istanbul presupune, așadar, identificarea cu anumite principii de bază ale acelei teorii antropologice a „genului”, care neagă existența diferențelor naturale dintre cele două sexe biologice.

Discriminarea și prezentarea stereotipică a bărbaților drept agresori

Deși Convenția de la Istanbul este concepută la nivel declarativ „să lupte împotriva stereotipurilor”, aceasta prezintă bărbații drept agresori, ceea ce reprezintă un stereotip discriminatoriu. De exemplu, Convenția de la Istanbul stipulează:

Violența împotriva femeilor este o manifestare a relațiilor istoric inegale de putere dintre femei și bărbați, care au condus la dominarea asupra și la discriminarea împotriva femeilor de către bărbați și la împiedicarea avansării depline a femeilor.

Totodată, Convenția de la Istanbul recunoaște Natura structurală a violenței împotriva femeilor drept violență de gen și faptul că violența împotriva femeilor este unul din mecanismele sociale cruciale, prin care femeile sunt forțate într-o poziție subordonată comparativ cu bărbații.

Mai multe studii recente au demonstrat că în cazul violenței non-reciproce, mai mult de 70% din cazurile de agresiune provin de la femei. De asemenea, un proiect de cercetare de trei ani, dezvoltat de mai mult de 40 de cercetători și condus de editorul Partner Abuse, a concluzionat:

Deși femeile sunt mai afectate de violența domestică (…) femeile și bărbații recurg la violență fizică și verbală aproape la fel de des, majoritatea violenței domestice este reciprocă (…) violența domestică săvârșită de bărbați și de femei este corelată cu aceiași factori de risc, iar agresorii bărbați și femei au aceleași motivații.

Astfel, Convenția nu oferă soluții adecvate pentru îmbunătățirea situației victimelor violenței, întrucât nu se concentrează decât asupra situației femeilor. Convenția de la Istanbul menționează doar en passant problema victimelor bărbați sau a copiilor.

De asemenea, Convenția de la Istanbul impune o obligație explicită statelor membre să ia:

Măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei și bărbați.

Nu este clar cine va identifica prejudecățile, obiceiurile, tradițiile și alte practici care trebuie eradicate. Conform acestei înțelegeri, așa-numitul stropit al fetelor de către băieții din Maramureș în preajma sărbătorii Paștelui ar putea fi considerată o tradiție sau un obicei bazat pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe și ar trebui, așadar, eradicat.

Încălcarea drepturilor părinților de a-și instrui copiii

Dreptul părinților de a-și instrui copiii este un drept fundamental, care nu poate fi abrogat sau limitat în mod intenționat. Acest drept este consacrat de articolul 2 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice.

Declarația Universală a Drepturilor Omului evidențiază că părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori.

În această calitate bine stabilită, părinții au cele mai mari drepturi și cea mai mare răspundere de a-și instrui copiii. În procesul educațional, instituțiile statului trebuie să ajute părinții, școala trebuie să coopereze cu părinții și nu să dispună în mod artificial de drepturile lor. Școala nu trebuie să impună copiilor o educație contrară convingerilor religioase și filozofice ale părinților.

Convenția de la Istanbul se îndepărtează semnificativ de această înțelegere a rolului părinților. Articolul 14 referitor la educație din Convenția de la Istanbul prevede o obligație care ar putea, în cele din urmă, să încalce dreptul părinților de a asigura educația copiilor conform convingerilor religioase și filozofice ale părinților:

Părțile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violența de gen împotriva femeilor și dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculum formal și la toate nivelurile de educație.

Părțile vor face demersurile necesare pentru a promova principiile la care s-a făcut referire în alineatul 1 în stabilimentele educaționale informale, precum și în stabilimentele sportive, culturale și recreative în mass media.

De exemplu, părinții nu ar putea să se opună controversatelor ore de educație sexuală, în cadrul cărora copiii sunt încurajați să exploreze și să accepte diversele orientări sexuale și identități de „gen”. Părinții ar putea fi acuzați de violență împotriva fetiței lor dacă, de exemplu, refuză să o trateze drept băiețel, dacă ea dorește așa. Același lucru s-ar putea întâmpla dacă părinții recurg la ajutor medical pentru copilul lor care suferă de disforie de gen. Nu este clar la ce se referă rolurile de „gen” ne-stereotipe și cine ar trebui să le identifice și să le definească. În lumina controversatei definiții a ”genului” și a articolului 33 din Convenția de la Istanbul, părinții care fac aceste lucruri ar putea fi acuzați de violență psihologică și ar putea fi incriminați.

Periclitarea libertății religioase

Prevederile Convenției de la Istanbul sunt contrare viziunii creștine asupra familiei, ca reprezentând uniunea dintre un bărbat și o femeie. Acest precept religios ar putea fi stigmatizat drept tradiție bazată pe comportamente stereotipe. Conform articolului 42 din Convenția de la Istanbul, „cultura, obiceiul, religia, tradiția sau așa-numita onoare nu vor fi considerate ca o justificare.” Deși această prevedere se referă la violență, ea trebuie înțeleasă într-un sens larg, cuprinzând și noțiunea vagă de violență psihologică. Astfel, Convenția de la Istanbul devine un mijloc de redefinire substanțială a materialelor educaționale pe această temă.

De asemenea, faptul că Biserica Ortodoxă exclude femeile de la primirea Tainei Preoției ar putea fi considerată o încălcare a Convenției de la Istanbul. Nu este clar în ce măsură grupul de experți, avansat de Convenția de la Istanbul, va putea să se amestece în chestiuni care țin de morala, de organizarea și de autonomia Bisericii.

Convenția de la Istanbul ar pune în pericol și secretul profesional al psihologilor, al doctorilor, al terapeuților sau al preoților. Articolul 28, intitulat raportarea de către profesioniști, îi transformă pe aceștia în informatori ai statului:

Părțile vor lua măsurile necesare pentru a asigura faptul că regulile de confidențialitate impuse de legislația internă anumitor profesioniști nu constituie un obstacol, în condiții adecvate, în calea raportării lor către organizațiile sau autoritățile competente, dacă au motive rezonabile să creadă că a fost săvârșit un act grav de violență, acoperit de sfera de aplicare a prezentei Convenții, și că sunt de așteptat alte acte grave de violență.

Nu există nicio excepție de la această regulă.

De asemenea, nu există nici excepții referitoare la școlile confesionale. Acestea ar putea fi sancționate pentru că nu permit bărbaților ce se consideră femei să folosească toaleta femeilor. Aceasta dezbatere este foarte actuală în SUA.

Mecanismul de monitorizare GREVIO

Convenția de la Istanbul stabilește Grupul de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO). GREVIO va fi responsabil de monitorizarea și implementarea Convenției de la Istanbul. Va putea adopta rapoarte și evalua fiecare stat parte la Convenție. După o procedură complexă împărțită în mai multe etape, „GREVIO va transmite aceste constatări părții în cauză și, după caz, Comitetului Părților și Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei, împreună cu orice comentarii și recomandări”.

Introducerea unui astfel de mecanism în organizarea tradițiilor și a obiceiurilor statelor este remarcabilă. Publicarea rapoartelor GREVIO poate reprezenta o modalitate eficientă de a pune presiune pe statele membre să adopte toate recomandările făcute de GREVIO. În context educațional, acest lucru poate atrage cu sine criticarea, de către Consiliul Europei, a anumitor aspecte ale educației religioase, îndeosebi cele referitoare la definirea „genului”.

Semnarea Convenției de la Istanbul de către UE

Pe 11 mai 2017 Consiliul a adoptat două decizii asupra semnăturii, de către UE, a Convenției de la Istanbul. Deși Comisia Europeană a dorit inițial o ratificare extensivă a Convenției de la Istanbul, Consiliul (reprezentând Statele Membre) a decis ca UE să acceadă la Convenția de la Istanbul doar în limitele competenței exclusive a UE, cu o atenție deosebită asupra domeniului azilului, principiului non-refoulement și cooperării judiciare (Articolele 78 (2), 82 și 83 TFUE). Pe baza acestor două decizii, UE a semnat Convenția de la Istanbul pe data de 13 iunie 2017.

Consecința acestei decizii este că Statele Membre care nu au ratificat Convenția de la Istanbul la nivel național nu sunt ținute de prevederile controversate referitoare la definiția genului ca și construct social, autonomia Bisericii, drepturile parentale.

Concluzii

Violența împotriva femeilor este, într-adevăr, o realitate dramatică. Pe cât de serioasă este această problemă, pe atât de bine-gândite și de eficiente trebuie să fie mijloacele de răspuns din perspectivă legală, socială și educativă. Simpla adăugare a unui nou strat de obligații, a unui nou mijloc de receptare și de monitorizare a reclamațiilor nu este un răspuns garantat.

Convenția de la Istanbul este o convenție internațională problematică. Aceasta propune o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale. Nu în ultimul rând, Convenția de la Istanbul stabilește un mecanism de monitorizare, care intervine în mod intruziv în organizarea și practicarea tradițiilor și obiceiurilor statelor membre, care vor fi nevoite să se supună ideologiei „genului” ca și concept definit social.

Articolul original poate fi găsit aici: https://www.juridice.ro/459023/conventia-de-la-istanbul.html#_ftn5