Depistat pozitiv cu Covid la o lună după ce a fost vaccinat. Încă un asistent medical din Marea Britanie s-a îmbolnăvit deși a fost imunizat

10:01, 19 ianuarie 2021 | Actual | 76 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Un asistent medical din Marea Britanie, depistat pozitiv cu Covid la o lună după ce fusese vaccinat

David Longden, în vârstă de 43 de ani, ar fi al doilea lucrător din cadrul sistemului de sănătate NHS din Marea Britanie care este infectat după vaccinare, potrivit The Sun. David Longden urma să primească rapelul, dar s-a decis să ăl anuleze în urma apariției bolii.

David Longden urma să primească rapelul, dar s-a decis să ăl anuleze în urma apariției bolii.

Asistentul e unul dintre primii care a primit prima doză de vaccin Pfizer în ziua în care a fost disponibil în Țara Galilor, pe 8 decembrie. Și a fost vaccinat cu prioritate întrucât lucrează în prima linie la un spital ocupat cu bolnavi de coronavirus. Acolo au fost organizate vaccinări pentru el și colegii săi, dar și persoanele peste 80 de ani,

Rapelul- cea de-a doua doză de vaccin- urma să-i fie administrată pe 5 ianuarie, dar nu a mai fost inoculat când Guvernul a decis să mărească intervalul de vaccinare între doze, pentru ca acestea să ajungă unui volum mai mare de populație.

Asistentul a fost testat pozitiv pe 8 ianuarie – cu trei zile de data în care urma să facă al doilea vaccin -, dar a observat simptome cu două zile înainte.

El a rămas izolat la locul său de muncă .

Guvernul a decis ca intervalul dintre vaccinări să fie mărit de la 21 de zile la trei luni, într-un plan controversat bazat pe mai multe opinii ale unor cercetători, care consideră că imunitatea primei doze ar dura până la trei luni.

Compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech avertizează că eficiența maximă a vaccinului său împotriva covid-19 este demonstrată dacă rapelul nu este întârziat – o strategie deja aplicată sau avută în vedere de mai multe țări, cu scopul de a vaccina cât mai multe persoane, relatează AFP.

Nici vaccinul Pfizer, nici cel de la Oxford / AstraZeneca nu este 100% eficient în prevenirea Covid-19, chiar și după administrarea ambelor doze.

Sursa: https://www.activenews.ro