Daily Mail aruncă bomba: Laboratorul din Wuhan, suspectat de pandemia Covid-19, finanțat de UE

20:44, 4 februarie 2021 | Actual | 145 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Institutul de Virologie Wuhan (WIV), laboratorul situat în orașul chinez unde a explodat primul focar cunoscut de Covid-19, a intrat din nou în centrul atenției. O informație lansată de Daily Mail a fost suficientă pentru a reaprinde dezbaterea pe seama infamului „laborator Wuhan”, o structură acuzată de administrația Trump că a contribuit, în urma unei greșeli involuntare sau nu, la răspândirea pandemiei pe toată planeta.

Uniunea Europeană a plătit peste 100.000 de lire sterline subvenții către laboratorul chinez din Wuhan, centrul suspiciunilor privind izbucnirea pandemiei globale. Banii s-au dat pentru a contribui la finanțarea cercetărilor controversate asupra coronavirusurilor. Factura ajunge chiar și la 700 de mii de euro dacă ne gândim că banii, așa cum susține DM, s-au dat încă din 2004.

Dezvăluirea Daily Mail vine la două săptămâni după ce Departamentul de Stat american a arătat cu degetul spre Institutul de Virologie Wuhan, susținând că serviciile secrete americane au dovezi că lucrătorii săi erau infectați cu Covid încă toamna anului 2019. Cu cdoar âteva săptămâni înainte să se declanșeze alarma cu privire la virus.

Începutul documentului este emblematic: „De mai bine de un an, Partidul Comunist Chinez (PCC) a împiedicat în mod sistematic o investigație transparentă și aprofundată asupra originii pandemiei Covid-19, preferând să dedice resurse enorme înșelăciunii și dezinformării”.

Dincolo de simple acuzații, adesea hrănite de scopuri geopolitice și fără baze științifice, raportul Departamentului SUA nu a adus la lumină nicio dovadă.

Guvernul SUA a susținut, de asemenea, că oamenii de știință experimentează un coronavirus de liliac similar cu cel care provoacă Covid și că a lucrat la proiecte militare secrete.

Wuhan a fost unul dintre cele cinci laboratoare din lume care desfășoară cercetări controversate privind „câștigul funcțional”, care accelerează în mod artificial evoluția virușilor.

Oamenii de știință au manipulat coronavirusuri prelevate de la lilieci în peșteri aflate la aproape 1000 de mile distanță, de unde se bănuiește că ar fi provenit Covid-19.

Acum,acest puzzle al laboratorului din Wuhan a mai inclus o piesă: cea referitoare la subvențiile europene. Potrivit Daily Mail, un purtător de cuvânt al Comisiei a comentat astfel: „UE nu a finanțat cercetări specifice asupra virusurilor liliecilor din Wuhan. Institutul de virologie Wuhan servește ca partener internațional în colaborarea globală cu privire la resursele virale. Acest partener de la Wuhan a identificat virusul SARS-CoV2 în ianuarie”.

Pe scurt, povestea laboratorului continuă să rămână fermă. Apar acuzații, ipoteze și presupuneri. Dar, până acum, nimeni nu a putut să prezinte dovezi concrete.

Zilele acestea, Echipa OMS se află la Wuhan după un an de la primele raportări oficiale, iar agenția a criticat amânările privind accesul.

Specialiștii urmează să viziteze Institutul de Virusologie din Wuhan. Cercetătorii de acolo au studiat coronavirusurile în trecut, dar au negat faptul că SARS-Cov-2 ar fi pornit de acolo. „Dacă vom găsi indicii care să ne conducă spre o potențială implicare a laboratorului, cu siguranță că vom merge în acea direcție. Totul este posibil și rămânem atenți la orice variantă”, spune un oficial OMS.