Cum a ajuns România să-i sprijine pe teroriștii ISIS

09:44, 24 decembrie 2018 | Actual, Externe | 1127 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Siguranța națională și angajamentele internaționale ale României se văd amenințate de incapacitatea guvernului de la București de a reincrimina penal comerțul ilegal cu armament.

În toamna anului trecut, autorităţile au constatat, după mai mulţi ani de la adoptarea Noului Cod penal, că acesta nu mai incriminează încălcarea legislaţiei comerţului exterior cu armament. Practic, de mai mulţi ani, statul nu mai are nicio pârghie legală de sancţionare a astfel de activităţi. La mai bine de an mai târziu, draftul de act normativ încă se află în procesul de avizare iar România pare a fi mediul perfect pentru  traficul de armament.

Și, conform reprezentanţilor Parlamentului European, ţara noastră chiar se face responsabilă pentru înarmarea luptătorilor ISIS.

La jumătatea lunii trecute, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care le cere statelor membre UE să instituie un control mai strict al exporturilor de arme, arătând că eşecul sistematic de a pune în aplicare regulile comunitare în materie ar trebui să declanşeze un mecanism de sancţiuni şi indicând Bulgaria şi România drept ţări care nu au reuşit să se asigure în mod eficient că licenţele de export nu sunt deturnate spre utilizatori nedoriţi, precizează Profit.ro.

Parlamentul European s-a declarat „şocat”, în urmă cu o lună, de cantitatea de arme şi muniţii fabricate în UE găsite în posesia Statului Islamic în Siria şi în Irak şi a luat act „de faptul că Bulgaria şi România nu au reuşit să aplice în mod eficace poziţia comună în ce priveşte retransferurile care contravin certificatelor de utilizator final”. Este vorba de livrări româneşti de armament fabricat în România către destinaţii finale oficiale legitime şi legale, dar care au ajuns ulterior în posesia combatanţilor Statului Islamic. Imensa majoritate a acestor exporturi au avut ca destinaţie finală oficială înscrisă în acte forţele armate ale Statelor Unite.

Sursa: www.capital.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,