Confesiunile unui optimist creștin – 03.06.2020 Asasinii de prunci și complicii acestora

14:51, 3 iunie 2020 | Actual | 223 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Hristos s-a înălțat!

Astăzi suntem în ziua de miercuri, 3 iunie.

Prăznuim sărbătoarea sfinților împărați Constantin și Elena!

felicitări

Asasinarea în serie a copiilor continuă. Postul de conducător al ucigașilor de copii îi revine în Moldova aceleiași Rodica Comendant, directorul Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive. Ne-am mai referit la această figură sinistră în materialele mele. Anume ea coordonează pe timp de pandemie și programul de avortare la domiciliu. Adică, aceste bestii în halate albe, cu pretenții de onorabilitate și cu afișarea unor intenții nobile, dau consultații telefonice sau prin internet tinerelor femei gravide, punându-le la cale cum să scape de sarcină cu ajutorul unor otrăvuri luate de la farmacie. Am putea intitula acest program ”Pruncucidere cu servire la domiciliu”, un fel de livrare la comandă a morții. Și iată că acum câteta zile aceeași vrăjitoare cu privire vicleană dă un interviu amplu cu ocazia – atenție! – ”Zilei Mondiale a acțiunilor pentru sănătatea femeii”. Interviul apare la 28 mai pe portalul www.sănătateainfo.md. Nu ne vom referi la argumentația aberantă, perversă și vicleană expusă de în interviul respectiv, publicat probabil cu titlu de material promoțional sponsorizat. Îl puteți parcurge fiecare, dacă nu vă e teamă să vă traumați prea mult în urma contactului cu ceva atât de nociv. Voi expune niște idei care țin de fenomenul avortului în ansamblu. De altfel, site-ul respectiv e plin de propagandă deșănțată pe subiectul COVID-19, care urmărește întreținerea stării de psihoză și frică a oamenilor pe acest subiect.

O primă remarcă ce ține de limbaj. Cei care coordonează la scară globală timp de mai multe decenii programul de reducere a populației prin asasinarea copiilor nenăscuți recurg la un truc indispensabil desfășurării acestei acțiuni sataniste. Și anume ascunderea adevăratelor scopuri prin recurgerea la un limbaj falsificator. Altfel nici nu putea fi, pentru că cel care stă în spatele acțiunii este însuși tatăl minciunii, necuratul, care-și instruiește slugile în arta inducerii în eroare a victimelor. Trei exemple preluate chiar de la începutul interviului citat mai sus în acest sens. Cum se numește centrul madamei Comendant? Exact, al sănătății reproductive. Alteori se recurge la formula ”planificarea familiei”, sau ”parenthood”, adică ”paternitate”. Cei neavizați ar putea crede că este vorba despre grija acestor oameni și instituții pentru femei și pentru naștere. Adevărul, însă, e altul. E vorba despre o industrie a morții pusă la cale inițial de clanul Rockefeller încă de la începutul anilor cincizeci ai secolului trecut. Aceasta este promovată de către ”stăpânii banilor” prin intermediul unor proiecte extinse în mai toate țările lumii, impuse prin intermediul ONU și OMS și devenite norme legale în toate statele colonizate de către oligarhia globală de obediență satanică. E vorba de punerea în aplicare a concepției eugenismului sau a maltusianismului despre care v-am mai vorbit în alte programe.

Ați mai auzit până în prezent despre o astfel de sărbătoare internațională? Ascultați cu atenție! ”Ziua Mondială a acțiunilor pentru sănătatea femeii”. Sună frumos, nu? Cel viclean, povățuitorul slugilor sale încarnate, le inspiră încă o formulă menită să inducă în eroare mulțimile credule. Într-adevăr, ce poate fi mai frumos decât grija pentru sănătatea femeii, nu-i așa? Așa e, doar că este vorba tocmai de contrariul. De uciderea atât a copiilor nenăscuți, cât și a maternității ca dar divin. Și tot din seria manipulării prin inversarea sensurilor face parte și denumirea protalului care publică astfel de texte ce propagă proliferarea acestei crime împotriva lui Dumnezeu și a omului. Fiți atenți! Site-ul se numește sanatateinfo.md. Nu omor premeditat info sau infanticid.info, ci sănătate. Subliniez aceste lucruri ca să vă ajut să înțelegeți cum funcționează tehnicile de dezinformare în societatea de azi și cine sunt autorii lor.

Acest limbaj viclean, de distorsionare, de schimonosire a sensurilor are o țintă precisă. Și anume, să obișnuiască oamenii cu ideea că astfel de crime țin de normalitate și urmăresc scopuri nobile. Anume așa se explică insensibilitatea groaznică a oamenilor la această crimă. Și – atenție! – este vorba despre o stare de lucruri extrem de recentă. Până pe la mijlocul secolului XX avortul era interzis în țările occidentale și până mai ieri erau condamnabile, rușinoase, detestabile în societatea noastră. Însă prin intermediul unor sofisticate inginerii sociale s-a reușit instituirea unei stări de nesimțire generalizată. Oamenii de azi nu văd nimic reprobabil în uciderea de prunci. Iar ideea de păcat  a dispărut de la sine odată cu dispariția lui Dumnezeu din sufletele oamenilor.

Dispariția sentimentului de răspundere față de Dumnezeu care ți-a dat ție viață și deci îți interzice să i-o iei altuia, mai ales unui om încă nenăscut este consecința directă a abandonării credinței. Altfel zis, ca să devină posibil infanticidul, el a trebuie să fie precedat de deicid. Omorârea copilului ca urmare a asasinării lui Dumnezeu. Altminteri glasul lui Dumnezeu te va arde, te va măcina până la devastare totală, te va mustra până la sfârșitul vieții pentru comiterea unei astfel de nelegiuiri înfiorătoare.

Răul este absența binelui. Întunericul înaintează pe măsură ce se retrage lumina. Dumnezeu este binele absolut, diavolul este răul absolut. Dumnezeu este lumină, diavolul este întuneric. Anume în acest sistem de coordonate s-au desfășurat lucrurile în ultimele decenii, anume asta ni s-a întâmplat. Ne-am îndepărtat de la sursa luminii și a binelui și deci ne-am apropiat de sursa întunericului și a răului. Fără înțelegerea acestei formule simple nu putem înțelege nimic, chiar nimic. Încă o dată. Nu te poți sustrage acestui antagonism metafizic total, care va dura până la sfârșitul veacurilor. Ori te înalți spre Dumnezeu, ori te prăbușești spre diavol. Cale de mijloc nu există, cum nu există nici neutralitate, nici sustragere de la această condiție.

 Acum despre starea de complicitate. Dacă tu nu aperi binele, ești de partea răului, dacă nu ești de partea luminii, ești de partea întunericului. Trăim într-o societate a asasinilor de prunci și a complicilor acestora. Cine sunt asasinii? Sataniștii din organizațiile oculte, dar și executanții ordinelor acestora – medicii corupți de către stăpânii banilor și părinții care își ucid copiii nenăscuți. Iar complicii ucigașilor sunt oamenii de stat care au adoptat aceste norme genocidare, politicienii asociați în partide, ziariștii care fac propagandă avorturilor, mercenarii din organizațiile neguvernamentale, dar și în egală măsură orice om din societatea de azi. Dacă nu te opui, nu te revolți, nu protestezi, nu ceri să se pună capăt celei mai grave crime împotriva lui Dumnezeu și a omului care este avortul, ești complicele direct al asasinilor. Indiferența sau evitarea unei atitudini tranșante nu are nici o justificare morală. Am mai spus, dacă nu îl ai pe Dumnezeu în suflet, atunci locul lui îl ocupă necuratul.

Astfel, trăim fără a ne da seama într-o societate a îndrăciților, a posedaților, a înlănțuiților de către satan în lanțurile nesimțirii și ale orbirii duhovnicești. Complicitatea la crima care se produce zilnic, în ritmuri și proporții industriale, de genocid împotriva copiilor – și deci de sfidare a lui Dumnezeu și de măcelărire a propriului nostru neam! –  este una flagrantă și nu avem nici iertare, nici justificare pentru așa ceva. Am întors spatele părintelui nostru ceresc. Iar El, văzând trădarea și ticăloșia creaturilor sale, și-a întors fața de la ele.

Ofensiva de azi a globaliștilor sataniști este urmarea directă a capitulării noastre necondiționate și inconștiente în fața lor. Ne plângem de sărăcie, de boli, de pandemie, de toate necazurile, de parcă nu noi înșine, prin propria necredință și nemernicie, ni le-am atras asupra noastră. L-am trădat pe Hristos și tot noi ne mirăm că diavolul ne-a luat în captivitatea sa atât de ușor. Anume asta e legea vieții: ori în oștirea lui Hristos, ori în prizonieratul celui rău. Dumnezeu ne-a făcut liberi, ne-a înzestrat cu rațiune și cu libertate. Iar noi am renunțat și la libertatea, și la rațiunea noastră. Și am ajuns în captivitatea întunericului, ne-am lăsat încarcerați în somnul minții.

Noi L-am uitat pe Hristos, noi ne-am lepădat de El, nu El de noi. El ne așteaptă ca un părinte bun, ca în pilda fiului risipitor.

Amintesc încă o dată aici că întregul plan de legalizare și de promovare a avorturilor în lume este uneltit și realizat de clanul Rockefeller și alte grupări din oculta mondială, această sectă antihristică și antiumană. Anume aceste forțe malefice urzesc și plătesc toate proiectele de promovare a pruncuciderii. Am arătat deja în o serie întreagă de materiale că obsesia acestor slugi ale antihristului este reducerea populației globului, adică omorârea sistematică, în masă a oamenilor. Metodele de realizare a acestui plan diabolic de o amploare de-a dreptul uriașă sunt următoarele:

  • separarea relației sexuale dintre bărbat și femeie de funcția reproductivă;
  • promovarea promiscuității prin cultura de masă;
  • răspândirea și popularizarea contraceptivelor și a prezervativelor;
  • distrugerea familiei prin feminism, individualism și concubinaj;
  • promovarea deviațiilor sexuale drept normă, a sodomiei ca fiind un drept al omului;
  • finanțarea și impunerea agendei LGBT statelor lumii prin presiuni exercitate de către organizațiile internaționale aflate sub controlul sataniștilor;
  • impunerea educației sexuale a copiilor ca metodă de pervertire morală a acestora, care îi va îndepărta de la o viață de familie normală;
  • impunerea vaccinării forțate a copiilor, vaccinurile fiind sursa principală a infertilității;
  • sterilizarea femeilor în țările Lumii a Treia cu ajutorul banilor unui Gates și a altor criminali cu mască de filantropi;
  • promovarea produselor modificate genetic ce afectează grav sănătatea și reduc capacitatea reproductivă a omului;
  • promovarea drogurilor ca metodă de distrugere a sănătății umane;
  • utilizarea unor viruși artificiali precum COVID-19, cel mai probabil produs în laborator, pentru provocarea morții populației cu imunitate redusă;
  • promovarea ideii de impunere a vaccinării forțate a întregii umanități sub pretextul combaterii COVID-19, vaccinarea provocând maladii grave și infertilitate;
  • implementarea tehnologiei 5G ca armă de distrugere în masă, care are efecte devastatoare asupra a tot ce e viu, inclusiv asupra organismului uman;
  • provocarea și finanțarea unor războaie care produc victime umane enorme.

 Lista procedeelor enumerate mai sus, orientate spre uciderea în masă a oamenilor, nu este una exhaustivă. Ea doar are menirea de a vă atrage încă odată atenția asupra tabloului de ansamblu al acestei operațiuni de proporții gigantice care este asasinarea metodică a oamenilor de către globaliștii sataniști la scară planetară. Iar printre acestea avorturile ca armă de ucidere în masă au o amploare și un efect care depășesc orice imaginație.

V-ați gândit vreodată la faptul câți copii au fost uciși prin avortare, să zicem, în ultimii 30 de ani doar în Moldova?  Suntem oare conștienți că trăim într-o societate decăzută până în fundul prăpastiei, până la limita de jos a degradării umane? Avem oare o minimă intenție de a ne pocăi, de a reconsidera ticăloșiile pe care le-am comis și de a renaște spiritual? Să încercăm a răspunde la această întrebare fiecare în parte.

Domnul să ne lumineze cugetele.

Pe curând.

P.S.: Vedeți interviul la care ne-am referit: http://www.sanatateinfo.md/News/Item/9319

Iurie Roșca