Rusia China

Calea Cerului și relațiile ruso-chineze

19:08, 16 aprilie 2019 | Actual | 569 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice (1949-2019) și a celei de-a 50-a aniversări a conflictului armat frontalier (1969).

Încă din epoca strategului Sun Tzu (孫子 – secolul VI î. Hr.), politica chineză este „calea fără sfârșit a șireteniei”.

În consecință, înțelegerea parcursului complex al ultimilor șaptezeci de ani de relații sovieto-chineze și, după 1992, de relații ruso-chineze, necesită o abordare sinceră, unde adevărul amar va pune în lumină faptul că diplomația RPC în 2015 a definit aceste relații ca fiind „în cea mai bună perioadă a existenței lor”, iar în 2019 chiar ca „relații model” între mari puteri.

Cheia pentru a înțelege strategia globală a Republicii Populare Chineze este schema vectorului de forțe descris de Deng Xiaoping în discursul său pronunțat în 1974 la Națiunile Unite.

Discursul se intitula:

Teoria Președintelui Mao Zedong a împărțirii lumii în trei părți, imensă contribuție la comoara marxism-leninismului.

Dacă eliminăm discuția despre cele Trei Lumi (三个世界的理论), modelul de lucru al politicii externe chinezești va apărea astfel: „Noi, inamicii noștri și aliații noștri”.

Metodologia marxism-leninismului este materialismul dialectic. Este vorba despre o luptă între doi opuși, în logica biblică a lui „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (Mat. 12:30) și legea excluderii celui de-al treilea: „Cel de-a treilea este în plus. Nu există cel de-al treilea”.

Metodologia teoriei lui Mao Zedong nu este lupta dintre contrarii, ci Legea Transformărilor în conjuncție cu cele trei forțe, cunoscută de chinezi înainte de Potop. Căci Mao era înainte de toate un chinez cu educație tradițională și numai după aceea un marxist.

Esența Legii este că dacă două forțe sunt active și una este pasivă, raza se va întoarce atunci către forța pasivă. Iar dacă o forță este activă și două sunt pasive, forța activă va beneficia de pe urma acestui fapt.

Există un model fizic al acestei legi, cu becuri și întrerupătoare. O formulare matematică este dată de algebra booleană: (0 + 0) + 1 = 1 ; (1 + 1) + 0 = 0.

Astfel, strategia globală a Chinei, al cărei obiectiv este să facă din RPC o „putere mondială de primă mărime”, cerea crearea unui triunghi de forțe. Iar pentru acest lucru, China a trebuit să se disocieze de URSS cu scopul de a obține „o independență și o auto-suficiență totale sprijinindu-se pe propriile sale forțe” (自力更生).

Independența conceptuală față de „revizionismul sovietic” al lui Hrușciov și Brejnev (苏修) a fost furnizată de „ideile lui Mao Zedong” (毛泽东思想).

Aceasta a fost „Marele război de idei între China și URSS” care a început în 1956 și care a dus la ruptura completă sovieto-chineză: confictul sângeros din 1969, inițiat de Mao, în jurul Insulei Damanschii (珍宝岛) pe fluviul frontalier Ussuri și în jurul lacului Zhalanashkol în Kazahstan.

China, cu conceptualizarea „maoismului”, devenea astfel un subiect al „Marelui Joc” în triunghiul de forțe SUA-China-URSS, în care cele două „superputeri” (imperialism și social-imperialism) combăteau în vremea războiului rece, în vreme ce Republica Populară Chineză, pe modelul parabolei „maimuței înțelepte”, de pe muntele său de pasivitate, urmărea „înfruntarea celor doi tigri”.

Războiul rece din ce în ce mai dur a luat sfârșit în 1989, cu capitularea URSS-ului, iar „pielea tigrului sovietic”, republicile Asiei Centrale, au revenit Chinei. Mai întâi (1996) în cadrul celor Cinci de la Shanghai, apoi sub forma Centurii Economice a Noului drum al mătăsii.

În 2019, vectorul celor trei forțe s-a transformat în cele din urmă în favoarea Chinei. În prezent, cele două superputeri care se înfruntă în războiul hibrid pe fronturile monetar și comercial sunt Republica Populară Chineză și Statele Unite. În vreme ce Rusia are oportunitatea de a se poziționa ca a treia forță pasivă și de a aștepta cu înțelepciune ca, după Legea Transformărilor, vectorul de forțe să sfârșească prin a se întoarce în favoarea sa. Cu toate acestea, pentru ca acest lucru să se producă, Rusia trebuie să se disocieze de Occident și să devină un subiect cu o conceptualizare totalmente independentă.

Cu alte cuvinte, pentru a câștiga în „Marele Joc”, este suficient ca Noua Rusie să repete experiența reușită a lui Mao Zedong.

Adică: să adopte un sistem de vederi inedit asupra politicii mondiale și să provoace o sciziune militară cu Occidentul, noua dispunere a vectorului de trei forțe fiind acum dată de confruntarea activă dintre SUA și China. Ruptura dintre Rusia și Occident a început în 2014, după revenirea Republicii Crimeea în suita Federației Ruse, cu introducerea sancțiunilor americane și europene contra Federației Ruse și contra-sancțiunile corespunzătoare.

Agravarea relațiilor a deteriorat situația în Marele Orient Mijlociu în jurul Siriei, Turciei, Iranului și Israelului. Motivul confruntării militare este dat de Ucraina și de atacul previzibil al teroriștilor afgani contra republicilor din Asia centrală.

O astfel de optică dezvoltată de Rusia este capabilă să furnizeze Federației Ruse o calitate de subiect în „Marele Joc”; este vorba despre doctrina orginară a vremurilor, numită „politica celestă”.

Politica celestă indică Rusiei un sistem de depășire globală a Statelor Unite: „împreună cu China, pe umerii Chinei, pe cheltuiala Chinei”.

Împreună cu China, fiindcă Federația Rusă și Republica Populară Chineză se găsesc spate în spate, ca ranfort strategic una pentru cealaltă.

Pe umerii Chinei căci, în ce privește Pacificul, China este în ofensivă și respinge Statele Unite.

Pe cheltuiala Chinei, fiindcă visul chinezesc a fost pus în operă, Republica Populară Chineză a asumat sarcina creării unei „comunități de destin unic al umanității” (人类命运共同体).

Numai o ruptură fără compromis cu Occidentul va autoriza în practică un astfel de „viraj către Est” care, având în vedere situația din Ucraina, a fost declarat ca fiind prioritatea politicii externe a Rusiei de către Vladimir Putin.

Dacă Rusia rămâne o parte integrantă a „casei europene”, aceasta va fi în cadrul unei scheme de tip mondialist, unde „noua ordine mondială sub hegemonie americană a fost creată împotriva Rusiei, pe cheltuiala Rusiei și pe ruinele Rusiei” (Zbigniew Brzezinski, Forumul de la Yaroslavl, 2011).

În 2021, Tratatul Ruso-Chinez de „bună vecinătate, amiciție și cooperare” din 16 iulie 2001 se sfârșește, fiind prevăzut pe 20 de ani, cu o prorogare automată de 5 ani. Dacă nimic nu se schimbă în relațiile dintre Federația Rusă și Republica Populară Chineză și dacă se continuă retorica după care „relațiile ruso-chineze sunt cele mai bune din istorie”, Rusia nu va reuși să iasă din schema de confruntare dintre ea și SUA, dezastruoasă pentru ea și favorabilă Chinei.

Dacă Kremlinul înțelege această schemă de acțiune a celor trei forțe conform Legii Transformărilor, favorabilă Federației Ruse, el va trebui ca în aprilie 2019, la Beijing, să declare conducătorilor Republicii Populare Chineze necesitatea de a încheia un nou tratat ruso-chinez asupra întoarcerii relațiilor în sânul familiei popoarelor de civilizații non occidentale, adică a moștenitorilor Statului unificat al lui Ginghis Han și a taberei socialiste a lui Stalin.

Familia de popoare care nu aparțin civilizațiilor occidentale va trebui să fie construită în cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai, unde China va asuma funcția de „frate mai mare sau protector”, în vreme ce Rusia, dotată corespunzător doctriei vremurilor și spiritului politicii cerești, va prelua locul care îi revine de „soră mai mare” și înțeleaptă a țărilor și popoarelor înfrățite.

Traducere C. Pantelimon

Sursa: https://lesakerfrancophone.fr/la-voie-du-ciel-et-les-relations-russo-chinoises

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,